De inceput de an…

Salut,
Am lasat sa treaca niste zile de la concertul lui Smiley de la Sala Palatului pentru ca nu am vrut sa scriu „la cald”. Si zilele au trecut dar impresiile sunt aceleasi. Am fost martorul unui concert mai real decat marea majoritate a concertelor pe care le-am vazut pana acum (si am vazut destule, pe destule scene ale lumii). Cand spun real, ma refer la faptul ca Smiley nu a incercat sa ne ia ochii cu efecte pirotehnice de senzatie, cu decoruri sofisticate, ci pur si simplu a lasat muzica sa vorbeasca pentru el. Iar el transmitea emotie prin fiecare cuvant si prin fiecare nota cantata. Cand spun real, ma refer la faptul ca Smiley e pe scena exact omul care e si la televizor si in viata de zi cu zi. Nu se transforma in altcineva doar pentru ca asa ar da mai bine. E el, cel adevarat si pe scena si in afara ei. Si foarte multi din cei prezenti in sala (foarte multi copii, si copiii simt cand cineva e sincer) au fost prezenti nu neaparat pentru piesele lui (pe multe nu stiu daca le stiau toti), ci pentru omul Smiley.

Care, la fel ca reprezentatia de pe 1 Martie, e un om tare fain. Desi am fost martor la mai multe repetitii pentru concertul asta si nu pot decat sa depun marturie pentru munca titanica si mai ales pentru sufletul si bucuria cu care au fost facute toate pregatirile si detaliile pentru eveniment, desi stiam in mare cum o sa sune toate piesele reorchestrate, ardeam de curiozitate sa vad cum va reactiona si sala. Si sala a reactionat asa cum reactioneaza orice om atunci cand are in fata un alt om pe care il simte ca nu e prefacut, ca face totul cu pasiune si respect pentru celalalt. Sala a reactionat cu dragoste si recunostinta pentru un artist adevarat care si-a dedicat aproape trei ore de cantare live plus sutele de ore de repetitii si pregatiri pentru ca cei care au platit biletul sa se simta in primul rand respectati si in al doilea rand „entertained”. Si noi, publicul am fost si respectati si incantati si mai presus de toate „entertained”, de cel care, in umila mea parere, e cel mai carismatic si mai bun entertainer de la noi: Smiley.

In alta ordine de idei, inceputul de an ne-a adus si niste piese romanesti noi. Astfel, imi place piesa lui What’s Up – Taxi. E o piesa foarte buna si ca orchestratie si ca text si ca feeling. Baiatul de aur a lui Moga a dat iar lovitura cu ceea ce se anunta unul din super-hiturile anului.

Imi place foarte, foarte mult si o piesa pe care clar nu o sa o auziti la posturile de radio comerciale (pentru ca daca ar fi difuzata ar insemna ca traim intr-o tara dezinhibata si normala), este cea a lui Tranda ajutat de Grasu XXL si Smiley (ominprezent si cum spuneam, cel mai in voga artist roman). „SxPB” este ceva altfel.

La fel de buna e si piesa lui Sore (fata asta e una din slabiciunile mele muzicale, mai ales Different si aparitia ei pe piesa lui Smiley – Stupid Man) – Dor sa-ti fie dor. O piesa romantica, melancolica dar in acelasi timp puternica, exploziva si mesagera unui spirit independent dar in acelasi timp dependent de dragoste. Cam la fel ca interpreta. Bineee Soreeeee. Buna treaba.

Tot din atelierele de hituri a celor de la HaHaHa Production (iarasi baietii lui Smiley si Serban Cazan) vine si hitul lui Speak – Lasa-ma-mi place. O piesa vesele si sexy, cantata impreuna cu Raluka si DOC. Piesa e fresh, te agata rapid si o sa iti ramana in cap bine de tot.

Speak a fost harnic in debutul lui 2014 si apare si pe piesa Cristinei Spatar – Zambesc. O piesa foarte calda, un pop placut si elegant.

In continuare imi place mult Adda cu a ei „Iti arat ca pot”,

Smiley cu a lui „Acasa”

si niciuna din piesele de la Eurovision. Care Eurovision anul asta a fost (cum sa spun ca sa nu jignesc prea tare munca oamenilor care chiar au crezut ca participa la un concurs?…) jenant. Si ca piese, si ca format. Atat despre Eurovision ca nu e bine sa promovam prea mult lucrurile facute prost.

Cam atat pentru inceputul asta de an. Ne auzim in curand despre piese noi.

Gata. V-am pupat.