Salut,
cine este Adila Sedraia? Hai ca o stiti cu totii, sunteti marea majoritate indragostiti de primul ei single si acum in Romania s-a declansat isteria cantatului in limba franceza. Desi nascuta la Paris, datorita originilor indiene frantuzoaica de care vorbim a incercat la un moment dat sa cante si Bollywood, si oricum stiulul indian se simte inca foarte bine in inflexiunile vocii ei. Poate tocmai de aceea, piesa cu care domina topurile acum atrage atat. Desi e o piesa pop, stilul de a canta al fetei o face speciala. Ii da un aer oriental (care prinde asa de bine in Romania) si datorita faptului ca este o piesa care poate fi remixata foarte usor, reuseste sa patrunda in toate mediile: celor carora le place pop-ul sunt atrasi de melodie, celor carora la place muzica din Hexagon sunt atrasi de versurile in franceza si de feeling-ul putin parizian, celor care sunt atrasi de influentele orientale le place probabil stilul de cantat al fetei. Dar un album nu inseamna doar o singura piesa (cum se intampla pe la noi) ci el trebuie sa fie un concept clar, sa aiba o idee artistica destul de clara si sa nu fie doar un amalgam de piese fara un mesaj comun. Asa ca, sa vedem daca albumul „Mini World” este sau nu la inaltimea primului single extras de pe el.
Pentru cine nu a inteles inca, vorbim despre INDILA, cea care ne-a luat cu asalt cu al ei „Derniere Danse”. Piesa o stiti, e super hit, nu mai scriu despre ea. Propun doar sa o ascultam.
Despre restul albumului e o poveste mai complicata. Din start, pentru gusturile mele, albumul nu e fantastic. Are o coeziune artistica, are o idee, pare ca au fost puse laolalta niste piese care sa aiba o ideea artistica asemanatoare dar care sa fie doar o umplutura pentru doua-trei piese mai bunicele. Dincolo de „Derniere Danse”, mie cel mai mult imi place „S.O.S”,
si asta pentru ca e una din putinele piese de pe album in care artista reduce la minim inflexiunile orientale din voce.
In rest sunt niste piese care mie mi se par ca ar fi bune pentru un serial despre triburile desertului, cu inflexiunile despre care deja am vorbit, cu texte melancolice despre trecerea timpului si iubiri pierdute, cu instrumentatii care te duc cu gandul la intinderile nesfarsite de nisip si la misterele si povestile pe care dunele le ascund. E un album placut, nu cine stie ce sofisticat, putin atemporal (pentru ca e clar not in trend – de aici si efectul pe care il are asupra topurilor, pentru ca e altfel), de ascultat cand ti-e dor, cand esti cuprins de melancolie sau cand nu ai altceva mai bun de ascultat.
Repet, nu e stilul care sa ma incante pe mine cel mai mult, nu sunt niste piese wow, dar per total e un album placut si care in niciun caz nu e de lepadat si iti face placere sa-l asculti din cand in cand.
Pe final, va las sa ascultati al doile extras pe single de pe album.
Gata.
ABOUT MUSIC, ABOUT SPORT, ABOUT LIFE 