RESPECTAȚI-VĂ ARTIȘTII RESPECTÂND ISTORIA

Salutare dragilor,

O să încep abrupt și o să zic așa: măi copii, măi oameni buni: RESPECTAȚI-NE ARTIȘTII așa cum și noi îi respectăm pe cei care vă plac vouă.

Recunosc, tragedia prin care trece acum un mare artist, uriaș, m-a făcut să mă întorc mai mult spre cei fără de care azi nu ar fi muzică și nici amintiri în România. Am văzut la televizor o campanie excelentă cu titlul: ”tu știi ce mai face copilul tău?” și am conștientizat că ar fi extrem de potrivită și o campanie: ”tu știi ce mai fac artiștii tăi?”.

Oamenii tind să uite repede, e natura umană, dar uneori pentru a înțelege ce avem și ce nu avem azi e bine să ne uităm ce am avut cândva. Știu că poate voi părea nostalgic dar trebuie, mai ales pe cei mai tineri să vă duc puțin în epoca de aur. Și pe cuvânt că din punct de vedere muzical anii aceia chiar au fost o epocă de aur.

Știu că și atunci erau influențe de afară, că sunt destule piese de atunci care seamănă leit cu piese de afară, dar la nivelul notorietății și al popularității artiștii de atunci erau niște zei. Păstrând proporțiile, ceea ce e Bon Jovi sau Aerosmith erau atunci în România Phoenix, Holograf, Roșu și Negru, Compact, Iris. Nu știu câți dintre voi vă amintiți ce euforie populară era atunci când unul dintre artiștii de atunci veneau în concert. Săli arhipline, cu toți cei prezenți PLĂTITORI DE BILET!!!, ce mai, erau niște superstaruri.

Și ce piese avem rămase amintire din anii aceia. Și ce artiști. Păi Dan Spătaru era Dumnezeu pe vremea aia. Sau Angela Similea, sau Mirabela Dauer, Corina Chiriac, Margareta Pâslaru. Știu că voi ăștia mai adolescenți zâmbiți acum pe sub tuleiele proaspăt apărute și-mi transmiteți un: ”lasă-ne băi nene cu dinozaurii tăi”. Păi măi copii, fără dinozaurii ăștia care au ținut muzica vie și imediat dupa 1989 nu aveam noi acum Smiley și Moga, Andra sau Delia. Știu că vă uitați la Vocea României și la X-factor. Nu-i așa că în preselecții auziți piese românești faine, grele, cu o compoziție excelentă și Shazam-ul nu vă ajută defel? Păi mai derulați puțin înainte de 1989. Loredana era superstar și atunci și acum. Dan Bittman era celebru și atunci și acum. Sunt tot la modă și tot mai buni decât orice posesor de voce proaspăt apărut în peisaj. Prețuiți-vă artiștii, mai ales pe cei pe care îi considerați trecuți. Experiența lor nu poate fi egalată de nimeni și există loc sub soare pentru toți.

Păi ce texte, ce compozitori, ce orchestrații aveam atunci, în niște limite tehnice cu care azi foarte puțini din producătorii muzicali s-ar mai descurca. Hai să dăm la o parte Cubase-ul și Auto-tune-ul și să lăsam doar instrumentele și un inginer de sunet meseriaș. Nu-i așa că dintr-o dată îi prețuiți mai mult pe cei care v-au adus muzica în anii 80-90?

Măi copii, încă nu există în România voce ca a Monicăi Anghel sau Elenei Cârstea. Și dacă îi treziți din somn, la 2 noaptea după cea mai cruntă beție din viața lor, Temișan, Enache sau Pavel cântă mai curat și mai bine decât orice voce tânără de acum. Păi Luminița Anghel sau Aura Urziceanu, ca să nu mai pomenesc de regretata Laura Stoica, sunt mai bune decât tot ce are muzica ușoară românească acum.

Haideți vă rog să-i redescoperim. Merită. Și nu doar că merită ascultarea pieselor de atunci, dar poate chiar învățăm ceva. Poate ne mai educăm puțin din punct de vedere muzical. Poate ne dăm seama că artist nu înseamnă să apari în curul gol la emisiuni și să faci play-back.

Și ca o ultimă chestie. Toți cei enumerați mai sus au un mare avantaj când vine vorba de cântat, compus, etc. Ei chiar au făcut o școală și cursuri de specialitate. Au o diplomă la mână. Știu și replica din BD: ”diploma nu cântă”. Ei bine, ei au diplomă tocmai pentru că pot să cânte.
Vlad.