My Musical Journey

După ani și ani cu ADRIAN ORDEAN

Salutare dragilor,

Invitatul de azi e una din legendele muzicii românești. Compozitor, producător, interpret. Nu cred că există măcar o persoană care să aibă vârsta cuprinsă de la 18 ani în sus și care să nu fi auzit măcar o dată în viață o melodie compusă sau produsă de el. Fondator a unor trupe legendare din istoria rock-ului și pop-ului românesc, este din punctul meu de vedere (și nu numai, istoria o confirmă) unul dintre cei mai importanți muzicieni români ai tuturor timpurilor.

10599502_867468289982848_8089824230874131316_n

A studiat vioara și pianul iar la chitară a fost auto-didact. A început cu înființarea unei trupe în orașul natal Sibiu. Trupa se numea ”Stereo” și a avut câteva succese la vremea ei în anii 70. În 1979 este membru fondator al celebrului grup Riff.

Cu siguranță mulți dintre voi îndrăgesc melodia ”Pseudofabula” a grupului Roșu și Negru. Ei bine, piesa e compusă și interpretată de invitatul de azi, membru al grupului mai sus amintit în perioada 1980-1988.
Consacrarea deplină i-a venit în perioada 1988-1996 când face parte din grupul Compact, în anii de glorie ai acestei formații. Dar mai multe vom afla chiar de la el așa că nu o mai lungesc și cu bucurie mare îi spun „LET’S TALK MUSIC!” domnului Adrian Ordean.

Ce înseamnă muzica pentru dumneavoastră?
Pentru mine? Păi în jurul ei m-am învârtit o viață întreagă și încă mă mai învârt. Unii spun că e…așa…ca o relaxare, că e ceva plăcut…alții spun că ascultă muzică atunci când se plictisesc. Pe vremuri, când erai întrebat ce faci tu, ce meserie ai…și răspundeai că te ocupi de muzică, venea imediat replica: „Bine, bine, dar unde lucrezi”? Pentru mine muzica este inima și sufletul meu, muzica face parte din mine, în jurul ei mi-am construit întreaga viață, cariera, familia…Muzica e peste tot, nu exista nimic fără muzică. Nici viață, nici moarte. Muzica e prezentă în viața noastră de la naștere și până la moarte, la petreceri, aniversari, nunți, botezuri, momente solemne până la fanfara care de multe ori ne însoțește în drumul nostru către o lume mai bună. Dacă am putea să ne închipuim o zi fără muzică în viața noastră…am înțelege mai bine valoarea ei necondiționată. Cum ar fi ca la radio, într-o zi să nu auzim nici o notă muzicală, nici măcar un semnal…?

În 1990 ați înființat primul studio particular de înregistrari din România. La vremea respectivă cred că v-au trecut pragul toată crema muzicii românești. Cum erau artiștii de atunci față de cei de azi?
Mi s-a mai mai pus această întrebare și de fiecare dată am răspuns că mi-ar fi mai ușor să enumăr artiștii care nu au trecut pragul studioului, decât invers. Am avut aproape 18 ani trăiți la intensitate maximă. A fost primul studio particular din țară, cu aparatură în ton cu timpurile. Deschiderea studioului în `91, primul studio particular din România, a adus zâmbetul pe față pentru foarte mulți artiști români, care nu ar fi ajuns altfel, să își pună piesele, textele, muzica lor, pe vreo bucată de bandă, o casetă, ceva…așa ca să poată fi auzită și de alții, care ar fi putut să îi ia în seamă la un moment dat, lucru care s-a și întâmplat de nenumărate ori de atunci. Așa s-au născut multe trupe din noul val, așa am aflat de mulți tineri care aveau super voci și nu aveau cum să se facă auziți.
Era foarte simplu: dădeai un telefon sau veneai până la studio, făceai o programare și în ziua X, la ora H, știai clar că ăla e spațiul tău de înregistrare și gata…
Nu cred că artiștii de atunci erau mult diferiți față de cei din ziua de azi. Cred că erau mai pătimași iar lupta lor era mult mai grea față de lupta celor tineri de azi.Nu se pot compara uneltele cu care lucrau cei de atunci, cu “armele” din zilele noastre, armele pe care le au muzicienii acum. Dacă punem la socoteală doar internetul…de acolo vin o grămadă de idei, chiar și “inspirația divină” de multe ori. Câteodată mă întristează faptul că unii dintre puștani au impresia că ei au inventat roata și că înaintea lor nu a existat nimic.

mqdefault

În toate proiectele muzicale în care ați fost implicat ați fost principalul compozitor și textier. Și ne-ați lăsat niște piese pe care o să le fredoneze sper și copiii noștri. Despre piesele românești de acum și versurile lor ce părere aveți?
Păi industria muzicală fierbe puternic, oala comună e în clocot însă doar câțiva stropi sar afară din ea. Cred că stropii ăia fac diferența. Sunt multe piese făcute așa ca să fie… Un cântec are nevoie însă de câteva „ingrediente” ca să ajungă bun și să te lovească în stomac. Are nevoie de suflet în primul rând…dacă nu pui acolo puțin din ce simte inima ta, dacă nu reușești să transmiți un mesaj cu textele tale…trenul e pierdut. Sunt tineri care au înțeles lucrul ăsta și condimentează puternic munca lor.

Tehnologia a evoluat impresionant în ultimii ani. E mai ușor să compui muzică acum? Odată cu avansul tehnologie nu se pierde din calitate și feeling?
Depinde cum folosești tehnologia. Este multă muzică făcută doar așa…că e la îndemână. Dacă ai un calculator poți face foarte ușor rost de niște „inspirație” și automat de niște piese. Muzica s-a furat dintotdeauna, cu metode specifice vremurilor. Muzica acum, se fură de pe internet, foarte repede. Poți descărca foarte ușor un fișier midi, adică un fel de „partitură” a unei piese pe care tu o alegi, un hit actual, ceva…niște track-uri cu instrumentele gata cântate și așezate așa pe instrumente. Pui midi-ul în sequencerul tău, schimbi tonul instrumentelor, puțin armonia și linia melodică, dar nu prea mult…În maxim 30 de minute avem un cântec nou. Falsificatorii de tablouri muncesc mult mai mult decât muzicienii.
Indiscutabil, calitatea a crescut…feeling-ul, cred că rămâne la latitudinea celor care cânta sau compun muzică, pentru că așa va suna și produsul lor, cu feeling au ba.

Sunteți compozitorul și textierul unor piese excepționale și cu trupele în care ați activat ați cunoscut un succes fenomenal. Cum credeți că ar fi arătat drumul artistic al acestor grupuri și al dumneavoastră dacă înainte de 1989 am fi avut aceeași deschidere spre occident ca aceea pe care o avem acum?
În mod sigur treaba stătea puțin altfel. Nu știu dacă trupele sau soliștii români ar fi reușit neapărat pe plan internațional, așa cu grămada, pentru că ai nevoie de ceva care să străluceascăîn jurul tău, un sclipici aparte. Nu ajunge doar să cânți bine, iar ca să înțelegi asta e nevoie de o educație și o înclinație specială a spiritului către un asemenea parcurs. Cred însă că am fi avut muzicieni care s-ar fi descurcat afară în diverse contexte fără probleme. Nici nemții, francezii sau italienii nu au reușit pe plan global așa cu toții, cu duiumul. Toți cei care au dorit de fapt să spargă hotarele, au plecat în Anglia sau America. Puțini au reușit de la ei de acasă. Aici am avut noi un handicap. Instrumentiștii, vocaliștii, compozitorii noștri n-au avut șanse prea mari să fie auziți. Nu au putut ieși din țară. Chiar și așa, au fost câțiva, să nu uităm de Michael Crețu sau Gheorghe Zamfir și alții. Oricum, e foarte greu să reușești la tine acasă, ce să mai vorbim de alte meleaguri. Tinerii, datorită internetului, au alte șanse de reușită pe plan internațional în ziua de azi, dar nu mi se pare că întotdeauna calea spre succes e pe drumul corect, atâta timp când like-urile se dau pe alte criterii decât muzicale. Look, țoale, sex, picioare, bikini, sâni, poziții provocatoare sau dans. Dar chiar și așa…atunci când dau pe You Tube de Jessie J sau Christina Aguilera și dacă le ascult timp de zece minute, mi-e foarte greu după aceea să mai ascult altceva, chiar dacă postarea are milioane de like-uri. E complicat.

descărcare

Ați înființat și produs cel mai de succes proiect de ”girl-band” din istoria României. Ce a însemnat proiectul A.S.I.A. pentru dumneavoastră? Credeți că în condițiile de piață actuale mai e posibil un asemenea succes cu un proiect similar?
A.S.I.A. a venit așa ca un pariu pe care l-am făcut cu mine. Văzusem în studio destule trupe sau cântăreți care încercau marea cu degetul și mi-am zis că poate ar fi cazul să încerc și eu să fac ceva. Cu atât mai mult cu cât aveam deja două fete frumoase ca backing vocal la „Schimbul 3”, Irina și Anka. M-am „uitat” prin piața muzicală din România și mi-am zis că un proiect cu 4 fete ar fi ok. Am mai căutat două fete, le-am găsit pe Sorana și Anemona și gata…după câteva luni de muncă erau în vârf.
A însemnat mult, pentru că a fost prima treaba a mea ca proaspăt producător în industria muzicală din România. A fost nevoie să învăț multe lucruri noi și să îmi schimb prioritățile pentru o bucată de timp. Dar a meritat fiecare pas. Daca mai e viabil un asemenea proiect în zilele noastre…nu știu. Acum câteva zile un producător mare din țara asta mă întreba dacă m-aș “băga” la o treabă nouă. Un grup de 4 fete, asemănător cu A.S.I.A. De ce nu?

Care e proiectul muzical cel mai aproape de sufletul dumneavoastră?
Nu pot răspunde. Le-am luat pe toate în serios și le-am iubit cu aceeași măsură. Stereo, Riff, Schimbul 3, Roșu și Negru, Compact, A.S.I.A., Amadeus, Pops, Bliss, Pact și multe altele, au fost aproape de sufletul meu tot timpul.

Cine au fost sau sunt idolii dumneavoastră din punct de vedere muzical? Cu ce artist actual v-ar face plăcere să cântați sau colaborați?
Au fost mulți cei care m-au influențat de-a lungul timpului. Ca chitarist, ar trebui să-l amintesc aici pe Ritchie Blackmore. Deep Purple, Led Zeppelin, Beatles au implantat în mine definitiv microbul…apoi au venit alții și alții, puhoi.
La cealaltăîntrebare însă, n-aș mai răspunde complicat…Cu câțiva.

Cum ați descrie industria muzicală din România folosind doar titluri de piese?
„Oooooooo…viața mea”!!!

Cum v-ați descrie pe dumneavoastră folosind doar titluri de piese?
Acum? La 60 de ani? „După ani și ani…”

Ce înseamnă publicul, fanul, în viața unui artist?
Păi e un răspuns șablon pentru întrebarea asta. Dacă vedem o formație de cinci membrii în concert, la un momentdat îl veți putea auzi pe solistul vocal spunându-vă: „ Voi publicul, sunteți al șaselea membru al formației!!!”. Păi…cam așa și este. Pe vremea când făceam turnee cu Roșu și Negru sau Compact, oamenii plăteau bilet ca să ne vadă. Așa că dacă sala era plină,însemna că publicul a venit cu adevărat să ne vadă, că facem bine ceea ce facem, că drumul pe care mergem e ok. Fără public nu există artiști.

Există educație și cultură muzicală la publicul de muzică din România?
După `90, oamenii au răspuns pozitiv la orice era pe radio sau la televizor, așa că lumea s-a deschis pentru orice coadă de topor, cu nume englezesc, care vroia să cânte, că așa avea el chef în ziua aia. Am văzut cântăreți talentați care au părăsit țara și și-au încercat norocul prin alte părți, făcând alte meserii, în timp ce o armată de mediocrii își făceau numerele pe micile ecrane și pe scenele patriei. Devenise destul de ușor să îți faci un material de promovare. Problemele adevărate abia după aceea urmau. Unii aveau ghinion, altora le ieșea din prima.
Cu ocazia “săptămânii altfel” un program pentru elevi, inspirat de altfel, am întâlnit un grup de copii din clasa a II-a și a III-a, care au venit la una din repetițiile mele cu trupa PACT. Am cântat câteva piese ca Trenul pierdut, După ani și ani, Pseudofabula… Am rămas cu gura căscată atunci când aproape o treime din ei au fredonat împreună cu noi melodiile. Mi-a fost clar…știau cântecele de la părinți, de acasă, pentru că așa au înțeles aceștia să le facă educație muzicală copiilor și să nu-i lase pierduți “on air”, după gusturile vreunui DJ mediocru de pe la nu știu ce radio cu “politică proprie”. Bravo lor…și unora și altora, copiilor și părinților. Șanse mai sunt.

03100902-89487201

De ce credeți că artiștii din generațiile anilor 80-90 care și-au demonstrat mereu talentul și valoarea nu sunt apreciați și sunt etichetați drept dinozauri și expirați? Chiar nu are nevoie publicul român de ei? Păstrând proporțiile e ca și cum britanicii i-ar renega pe Tom Jones și Paul McCartney sau Rod Stewart pe motiv că sunt în vârstă și i-ar prefera mai mult în locul lor pe Justin Bieber și Selena Gomez. De ce la ei pot conviețui mai multe generații muzicale și la noi nu?
Cred că e o chestie de mentalitate și educație. Imediat după 1989, a început așa o vânătoare, pentru înlăturarea artiștilor ”comuniști” și înlocuirea lor cu cei tineri și „curați”. Radiourile, ziarele, televiziunile, casele de discuri, au dat la o parte tot ce era valoros și au înlocuit cu tot felul de “artiști” apăruți peste noapte, datorită noilor tehnologii, sărind treptele unei evoluții firești, sărind etaje întregi. Nu toată lumea a marșat însă la „revoluția” asta și sigur că inovatorii s-au blocat la un moment dat. Se pare că pe principiul “mai bine bogat și sănătos decât sărac și bolnav” organizatorii de “evenimente” au început să privească altfel lucrurile și au început să deschidă porțile și pentru cei mai puțin tineri, simțind că le e mai bine așa, că banii vin mai ușor așa și chiar mai mulți. Încet, încet, lucrurile au revenit oarecum la normal. Mă refer aici doar la partea de spectacole, de concerteși nu mă refer deloc la radio/tv. E prea mult de vorbit despe asta…Totuși trebuie spus că acolo pe teren, la concerte, pe scenă, treaba e puțin altfel…Nu înseamnă că dacă te difuzează la radio cu o piesă, ești și mare sculă. De multe ori trupele sau artiștii vechi fac mult mai mare succes decât cei din nu știu ce top. Lumea le recunoaște valoarea.
Trebuie să ne întoarcem privirea din când în când către trecut, pentru că dacă nu ne întoarcem în timp, la valorile noastre, nu cred că putem face pași hotărâți înainte, pași de care are nevoie fiecare generație pentru a deveni mai bună. De aceea combinația între cei tineri și cei mai puțin tineri mi s-ar părea salvatoare într-un context în care modelele pe care la avem la televizor și în media, sunt greu de urmărit și ne duc cu gândul mai degraba la alfabetizare decât la emulație.

Care a fost cel mai dificil moment al carierei dumneavoastră muzicale?
Nu știu, nu-mi dau seama. Așa cu bune și cu rele, le-am luat pe toate împreunăși am mers mai departe.

De ce credeți că rock-ul a dispărut apoapre în totalitate din playlisturile radiourilor comerciale de la noi și chiar de la TV?
Radiourile și producătorii de emisiuni au ucis multă muzică bună în ultimii ani. Au ucis mii și mii de piese bune difuzând pe post tot felul de cântece puerile și aberante, interpretate de tot felul de nulități, invocând “politica postului” și ocupând timpul de emisie în detrimentul muzicii bune. De ce să dea pe post piese cu chitări distorsionate? S-ar putea să le zgârie difuzoarele din regie. Atât poate gustul lor, atât poate mintea lor, așa se câștigă banii, așa se ridică rating-urile. Dar stați liniștiți, au dispărut doar din playlisturile radiourilor, nu și din inimile oamenilor. Cântecele bune vor rămâne zeci de ani pe buzele ascultătorilor de muzică. Nu știu câte săptămâni vor rămâne, hit-urile din top-uri…desigur în detrimentul altor mii și mii de piese bune.

Cum comentați faptul că pe radiourile comerciale de la noi se difuzează cu bună știință piese copiate și chiar cu versurile traduse aproape integral după opere muzicale ale unor artiști internaționali?
Pentru că este profitabil. Drepturile de autor se împart cu atenție și sunt considerabile. Pentru că nu există legi clare. Nu știm exact când suntem aproape de încălcarea regulilor. Este totul ambiguu, neclar, confuz…
Dar se mai întâmplă și invers treaba…Ascultați piesa All The Lovers a lui Kylie Minogue marele hit de acum 2 sau 3 ani. Veți auzi în spatele vocii de la refren o temă principală a piesei, o temă esențială pentru definirea și întregirea refrenului, care este tema de baza a piesei mele Trenul pierdut, Compact. Am încercat să ajung la o casă de avocatură specializată pe probleme de genul ăsta din Anglia… Mi-au cerut 10.000 de lire sterline doar ca să începem să stăm de vorbă. Poate pentru că sunt din România…?
Până atunci piesele merg pe radio-uri…Și?

Când credeți că vom vedea un show live al unui artist român cu tot ce presupune el de la marketing, PR, trecând prin tehnic și locație și terminând cu prestația live a artistului, la nivelul unor showuri ca cele pe care mergem să le vedem în afară? Ce ne lipsește?
Apropos de locație…am văzut-o pe Sheryl Crow la un concert susținut în curtea unui castel în Europa. Fascinanta construcție s-a potrivit perfect cu muzica ei, cu scena, luminile, sunetul… Cineva s-a gândit la asta, cineva care a fost interesat cu adevărat, cineva care a fost bine plătit. Pentru că doar cu bani mulți poți face performanță…și asta nu numai în muzică ci peste tot. Așa că ne trebuie bani, avem nevoie de oameni pregătiți în meseria asta, ne trebuie înțelegere și încă o dată suflet pentru asta. Cu banii putem închiria scene gigantice, ecrane, instalații de sunet, decoruri, putem plăti instrumentiști, repetiții, dansatori, dansatoare, ingineri de sunet, tehnicieni de scena, regizori de culise, PR, scenotehnică, scenografi, regizori, putem plăti, promovarea concertului la radio/tv, afișele, oamenii care mențin afișajul, șoferi, curent electric, catering și câte și mai câte. Mai avem nevoie de artiști talentați și modești, pentru că modestia este un atribut al vedetelor, sau ar trebui să fie.

1377037_10153350452855623_1558051708_n

Care e după părerea dumneavoastră stilul muzical ce i se potrivește cel mai bine poporului român? De ce?
Din păcate într-o lume în care tinerii între 16 și 25 de ani nu mai vor să învețe și nu mai vor nici să muncească, conform unui studiu european, probabil că un stil muzical făcut și impus de alții, din afară, ar fi cel mai potrivit. Noroc că majoritatea românilor sunt talentați, deștepți, au inițiativă și știu singuri să aleagă ce e mai bun. Dacă m-ați fi întrebat ce stil i s-ar potrivi cel mai bine, aș zice că…doina românească nu poate fi înlocuită cu nimic, mult controversata muzică ușoară încă încălzește inimile românilor și să nu-l uităm pe Enescu

Dacă acum ar trebui să luați de la capăt, tot muzica ar fi drumul ales?
Într-un procent mare cred că da…dar nu sunt foarte sigur. Mai sunt și alte meserii grozave. Din totdeauna m-au fascinat avioanele și vapoarele. Un prieten, Daniel, mi-a „văzut” trecutul și mi-a spus că am mai trăit o dată pe la anii 700 și am fost căutător de izvoare și constructor de nave. Așa că…

Domnule Ordean vă mulțumesc mult pentru amabilitate și răspunsurile dumneavoastră. Vă doresc mult succes în continuare.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: