DESPRE MUZICĂ ȘI ALTE ÎNTÂMPLĂRI CU MONICA DAVIDESCU

Salutare dragilor,
azi am onoarea și plăcerea să stau de vorbă cu una dintre actrițele mele preferate. Am văzut-o pe scena Teatrului Național din București în piese celebre având o interpretare excepțională. Deși la prima vedere pare fragilă și sensibilă, odată ajunsă pe scenă se transformă într-o cascadă de talent, emoție, putere și te vrăjește pur și simplu.

O cunoașteți de pe scenă, de pe marele și micul ecran așa că nu o mai lungesc și cu emoție îi spun bine ai venit și „LET’S TALK MUSIC” MONICĂI DAVIDESCU

Ce înseamnă muzica pentru tine?
Ritmul vieții. Mă însoțește permanent în activitățile importante din viața mea. Însoțește aproape întotdeauna piesele de teatru și devine parte prezentă și importantă din viața mea profesională.

Care sunt artiștii tăi preferați? Ce piese nu pot să lipsească niciodată din playlistul tău?
Mă refer în mod special la muzica de relaxare. George Michael. Michael Bubble. Tom Jones. Abba. Richard Clayderman. Angela Similea. Aurelian Temișan ( aici e clar că sunt subiectivă și nu pot altfel, dar îmi și place). Holograf. Am și multe preferințe actuale doar din plăcerea de a asculta sau de a fi la curent cu ce place adolescenților, asta pentru că în adolescență am descoperit și eu plăcerea muzicii.

Din ce în ce mai mult, în ultima vreme, mesajul pieselor, nu doar cele românești dar despre ele doresc să vorbesc acum, promovate de radiourile comerciale pare să fie la cel mai jos nivel posibil. Ăsta e nivelul ascultătorului român de radio? Asta e ceea ce dorește el? Oare lipsa de educație de orice fel, are vreo legătură cu gusturile muzicale?
Nu știu să îți răspund la aceste întrebări pentru că aș generaliza și aș putea nedreptății pe unii sau alții. Dacă mie mi se pare nepotrivit textul unei piese, chiar dacă e melodioasă, nu o ascult. Mă gândesc că poate viteza cu care se propagă informația în general, face ca mesajul unei piese să fie scurt și direct, fără metafore sau mesaje ascunse.

E doar impresia mea sau parcă în ultima vreme avem o campanie bine orchestrată de promovare a non-valorii în muzică și mass-media?
La întrebarea asta nu am răspuns. Poate o adresezi cuiva care produce și promovează muzică. Cred că ai putea primi un răspuns interesant.

Nivelul foarte jos al mesajului e însoțit de o promovare excesivă a vulgarității la un nivel fără precedent parcă. Se promovează ca fiind ”cool” un model de ”panaramă de parc de rulote – trailer park white trash”. Asta e ceea ce vrea publicul? Artiste care cântă mai puțin dar arată mai mult și mai murdar? (vezi Iggy Azalea, Miley Cyrus).
Tinerii au tot dreptul să se caute și să se descopere. Nu putem să le punem încă o etichetă. Trec prin perioada căutărilor și a descoperirilor, fără asta nu există evoluție. Produsele fără valoare dispar de la sine chiar dacă, fals , par că au succes. Vulgaritatea e doar o fază prin care trec unii în procesul acesta de descoperire. La școlile de artă ai dreptul cel mai adesea să greșești ca să poți învăța din greșeli. Poate asta fac și acești tineri de care ai pomenit. Trec prin faza de învățare prin greșeală. Muzica lor nu va rămâne așa, vei vedea. Se va curăța și ca imagine și ca text și ca mesaj. Au nevoie de această perioadă pentru adevărata descoperire sau pentru închiderea carierei. Ca orice monedă și aici sunt doua fațete.

Contează în acest apetit al adolescenților pentru opere muzicale mai puțin reușite și sistemul de valori la care se raportează unii dintre ei? Raportarea la un sistem de valori în care parcă mai mult contează banul și nu moralul?
Fără să vrem în direcția asta a evoluat omenirea. Cei mai mulți adolescenți din cele mai multe țări dezvoltate pun accent pe posesii. Cu cât nivelul de trai e mai ridicat cu atât moralitatea e mai scăzută.

Să trecem la lucruri mai vesele. Am avut onoarea și plăcerea să te văd în musicalul ”Chicago”. Pentru mine a fost primul musical văzut live și recunosc că am fost dat pe spate. O încântare și o plăcere din toate punctele de vedere. Era prima producție de asemenea anvergură la noi în țară și încă îmi amintesc cu plăcere reprezentația. Ce înseamnă pentru un artist o asemenea producție?
Pentru mine cel puțin înseamnă un vârf în carieră. Un spectacol solicitant care face din actor un artist complet care cântă, joacă, dansează. Toate în același spectacol. E nevoie de pregătire intensă și pe plan fizic și pentru canto, respirație, vorbire. Pentru mine a însemnat o muncă zilnică de pregătire care s-a întins pe o perioadă de 9 luni și a continuat după premieră prin antrenament personal cel puțin o dată pe săptămână special pentru acest spectacol. O perioadă minunată care m-a făcut să descopăr noi valențe în propria-mi persoană, și să îmi depășesc limitele.

Ai o voce foarte frumoasă și caldă. S-ar putea să nu-mi fi făcut eu bine temele, dar de ce nu te lansezi și în muzică mai serios (mă refer la album, singleuri, etc)?
Ha…………..:) Muzica nu e chiar așa ușor de făcut . Am învățat atent piesele din Chicago, am exersat și știu sigur că am avut și seri în care a trebuit să dizez ( să vorbesc pe ritm , în timp și pe ton) pentru că nu eram sigură pe câte o notă mai greu de luat pentru mine. Mai apoi am mai participat de câteva ori la emisiunea O dată în Viață unde am cântat pe ritmuri populare alături de artiști din muzica populară românească, sau în alte emisiuni unde alături de soțul meu Aurelian Temișan am cântat câte un duet. Fac toate astea prin prisma unui actor care se străduiește să țină pasul, și o face cât se poate de bine, nu ca o cântăreață veritabilă. Nu mă bate gândul să fac un album.

De ce atât de puține producții de musical în România? ”Chicago” la vremea lui a fost un super succes. La începutul anului ne-au încântat auzul și pofta de musical actorii și interpreții din musicalul ”Fantoma de la operă”. La toate reprezentațiile celor doua musicaluri enumerate biletele au fost sold-out în timp record deci publicul român e doritor de asemena producții. Atunci de ce nu se investește mai mult în producții de acest gen? De ce nu se aduc mai multe spectaole mari de acest gen in România? Vorbește-mi puțin te rog de proiectele tale muzicale.
După Chicago la TNB, a fost o producție minunată a Operetei, Romeo și Julieta, apoi i-a urmat Rebeca, tot la Operetă și Fantoma de care tocmai ai pomenit. Cred că drumul a fost deschis dar nu e atât de ușor pe cât pare. Aceste producții au nevoie de mult timp pentru pregătire, de mulți oameni ( vezi orchestra, baletul, corul…..) , au nevoie de mulți bani pentru a ieși la rampă. În cultura nu se găsesc așa mulți bani și atunci lucrurile merg mai încet decât ți-ai dori pentru astfel de producții. Dar se fac și se vor face din ce în ce mai multe, așa cred.
Nu am în pregătire un nou proiect teatral muzical. Deocamdată fac alături de colegii mei , la TNB, o exersare-pregătire voce pentru producții teatrale muzicale cu Dan Ardelean. Doar exercițiu. Când vom face o nouă producție ,nu știu. Te anunț din timp.

Descrie-te te rog folosind doar titluri de cântece.
Am încercat să fac asta dar nu știu dacă pot. Te rog pe tine să o faci iar eu adaug câte ceva.
Păi mie așa la o privire de ansamblu mi se pare că te-aș putea descrie folosind următoarele cântece:
”Mocioriță cu trifoi” continuată cu ”Dau viața mea pentru-o iubire” și închei cu două piese ”Oameni” și ,,Sa mori din dragoste ranita’’.

Care e cartea cu cea mai mare muzicalitate dintre cele pe care le-ai citit?
,,Departe de lumea dezlănțuită’’ de Thomas Hardy. Sunt așa de bine descrise sentimentele și atât de bine ascunse încât nu poți să nu auzi ritmul bătăilor inimii în liniștea câmpului. Sau simfonia vântului în plină iarnă. Sau căldura molatecă din balansul dat de dorință ,respect, așteptare, voință, împlinire.

Cum te simți când vezi prin presă, prin mass-media, articole cu ce onorarii (obscen de mari) primesc anumite personaje care sunt etichetate drept vedete, pentru prestațiile lor de multe ori la limita penibilului în diverse show-uri de televiziune în timp ce un actor, un artist trebuie să depună o muncă uriașă pentru a reuși să-și asigure un trai cât de cât decent? Ce simte un artist când vede toate panaramele (că ăsta e cuvântul potrivit pentru ele) promovate ca mari vedete în timp ce adevăratele valori ale țării sunt date la o parte?
Ești foarte vehement. Eu am crescut la țară. Bunica mi-a fost îndrumătorul principal. Am învățat să mă mulțumesc cu ce am și să nu invidiez nimic din ce e la altul. Știu că ceea ce fac e din tot sufletul și dacă primesc onorariul pe care îl cer sunt fericită și mulțumită, dacă alții cer și primesc mai mult, este treaba lor și nu privește pe nimeni. E un proverb românesc vechi și cred că se potrivește în situațiile când ,, produsul’’ oferit e de proastă calitate ‚’’… nu e prost cine cere, e prost cine dă’’.

De ce crezi că artiști de o certă valoare dar care au ghinionul să poarte pecetea anilor 80-90 sunt oarecum dați la o parte? Mă refer la o Mirabela Dauer, Corin Chiriac, Elena Cârstea, Adrian Enache, Marcel Pavel, Aurelian Temișan? În afară, păstrând proporțiile, un show al lui Tom Jones sau Phill Collins, rarele apariții ale Celinei Dione, toate astea sunt văzute ca ocazii excepționale. La noi, sunt considerați expirați și dinozauri, deși muzica românească din acei ani s-a clădit pe umerii lor? E vorba doar de marketing sau e ceva mai mult?
DE 2000 de ani singurul care dăinuie și e permanent e Dumnezeu. Are diverse nume și reprezentări pentru fiecare cultură dar e singurul. Nici un artist nu e permanent, și nici nu stă pe val în carieră prea mult timp. Sunt artiști cu milioane de fani și cu cariere longevive dar în spatele acestora există o întreagă producție muzicală, cu o armată de oameni care coordonează fiecare apariție. Artistul e lăsat să creeze iar rodul creației sale e bine pus în pagină. Și marii artiști de care ai pomenit căsunt tratați cu respect și admirație au avut perioade mai bune sau mai proaste. În România încă se aleargă dupa inedit și de obicei după ce cunoști un artist treci mai departe din curiozitate. în plus la noi nu cred că există mari case de producție. Tinerii au învățat că de asta e nevoie și, după cum observi, există o mână de artiști tineri care se caută, se ajutaă reciproc, și-au dat mâna pentru a merge împreună mai departe tocmai pentru a dezvolta această ramură de producție muzicală în așa fel încât, când ei vor ajunge la 45 -55 de ani să poată exista încă în formă maximă în muzică. Îi felicit.
Artiștii pe care unii îi numesc ,,Dinozaurii muzicii românești’’ au avut alt gen de spectacole, exact la începutul perioadei de tranziție, au fost foarte bine primiți de public dar nu au avut fler în afacerea producțiilor muzicale. Nu sunt făcuți să fie afaceriști, sunt și rămân artiști. Aparițiile lor s-au rărit, la fel și spectacolele dar nu din lipsă de respect ci pentru că tinerii au nevoie de nou, pentru că ei au nevoie de exemple bune și rele de vârsta lor. E loc sub soare pentru toată lumea și e bine că apar voci noi. Unele vor face carieră , altele se vor pierde. Fiecare pe drumul lui.

Cât contează educația de orice fel pentru traseul unui popor? Ce înseamnă când un popor își uită valorile trecutului?
Un popor fără valori, tradiție , cultură, e un popor fără rădăcini. Dealtfel asta e și tendința globalizării. Desprinderea cu ușurință de casa părintească și migrarea forței de muncă și a celei creative pe tot continentul.

În SUA, folclor e considerat genul ”country” (deși fie vorba între noi că nu ne aude nimeni, fiind un amalgam de popare, am putea considera ca folclor autentic american muzica indienilor americani). Și este extrem de bine promovat. De ce încercăm să ne uităm tradițiile și rădăcinile?
Nu cred că ne uităm tradițiile. Vezi lucrurile doar dintr-o parte. La școli încă se promovează ia și costumul popular în general. Copiii merg la dansuri populare și învață să joace ca în vechime. Sunt câteva canale de tv care promovează doar muzică populară, sunt emisiuni la televiziuni unde sunt invitați artiști de muzică populară. În zonele nord- vestice ale țării se mențin încă obiceiurile populare în perioadele de sărbători de peste an. Important e să nu se cantoneze tânărul de azi pe un singur canal de informație muzicală. El trebuie să se informeze cât mai mult ca să poată alege cu discernământ.

Care e visul tău muzical?
Pas cu pas îți poți împlini orice vis. Nu cred în împlinirile de azi pe mâine. Mi-am dorit să pot cânta în fața spectatorilor și am făcut-o. Pot repeta acest lucru, important e să găsesc proiectul potrivit. Daca se va ivi sigur îl voi face, acum sau mai târziu. Toate la timpul lor.

În afară, minim 50% din succesul unei producții muzicale e dat de partea de PR. De ce artiștii români neglijează segmentul acesta? Cu două, trei excepții plăcute, artistul român, când își lansează un produs muzical nou, în afara unui comunicat fad de presă, lipsit de orice originalitate și plin de banalități, nu face nimic. E o problemă de bani sau e o problemă de educație de show-bussines?
Da, e clar că e problemă de bani și specialiști. În afară e un întreg departament care se ocupă cu toată strategia de PR. Aici ar trebui ca un singur om, artistul să răspundă și să facă sute de lucruri care îi sunt străine. Și lovindu-se de piedici la tot pasul e nevoit să renunțe , fie la partea de promovare dar să rămână un artist necunoscut, fie la partea artistică (care rămâne în suferință ,și mai limitată) și să fie cunoscut ca un artist cu carențe. Dacă tu ești artist și creezi lucruri frumoase pentru spectator, dacă te pun să răspunzi la întrebări de genul…….: câte flyere tipărim? Cine le împarte? Unde se împart? Cine plătește oamenii? La ce Editură se tipăresc? Câte panouri publicitare se fac? Ce culoare? Ce design? Ce număr trebuie să aibă caracterele cu care se scrie? Cine le tipărește? Unde se afișează? Cine ia aprobarea de la primărie? Cine le instalează? Câte emisiuni tv cu promovare există? La câte poți ajunge într-o sptămână? Cine se duce la ele? Cu ce te îmbraci? Cine îți face videoclip? Cine scrie scenariul? Cine regizează? De unde bani pentru echipa de filmare? Dar pentru montaj? Unde difuzezi? La ce ore? Cu ce bani? Cine merge la radiouri să promoveze piesa? În ce emisiuni? Cine creează spectacole? Unde poți face concert live? Cu ce bani? Cu ce trupă? ………….. ce răspunzi? Vezi , e greu pentru un singur om să facă asta. Ai nevoie de manager și de echipă care să promoveze și să susțină produsul artistic pe care îl creezi și ai nevoie de sponsori pentru început.

Pe final îi mulțumesc încă o dată Monicăi pentru excelentele răspunsuri și vă invit să urmăriți anunțurile și să mergeți să o vedeți pe scenă pentru că e ceva special.

Imaginile din emisiunea ”O dată în viață” le găsiți pe canalul de YouTube al TVR.
Enjoy,