DE CE MERGEM LA CONCERTE?

M-am întâlnit zilele trecute cu un prieten bun. Omul mai rock de felul său, mare fan de chestii care implică sută la sută instrumente adevărate. Băiatul e umblat prin lume, bine spălat și pe corp și la gură și de fiecare dată când a prins ocazia nu a ratat concertele aflate în arealul geografic în care se afla la momentul respectiv. E adevărat că până acum știu că a cam refuzat cu obstinație să participe la evenimente care presupuneau platane, EDM și artiști al căror nume începe cu „DJ”. Tocmai de aceea mare mi-a fost mirarea când după ce am derulat câteva banalități omul a dat play la următoarea vorbă: „băi Vlade, am fost la Untold anul ăsta. Mi-o plăcut mult”. M-am uitat atent la el și cu gândul la propriile experiențe excelente trăite la festivalul mai sus menționat am zis să-l întreb ce l-a atras spre un eveniment cu stiluri muzicale pe care știu că nu prea le gustă. „Păi tu crezi că eu pentru muzică m-am dus? M-am dus pentru oameni. Păi unde altundeva mai vezi atâția oameni faini, fără griji, veniți să se simtă bine, să petreacă alături de cunoscuți și necunoscuți? M-am dus pentru atmosferă, pentru zâmbetele fetelor și viața care se ridica din mulțimea aceea. Am respirat viață timp de patru zile. Viață fără griji, într-un spațiu de poveste.”

Faine vorbe mi-o spus și atunci am stat și m-am gândit de ce merge lumea la concertele de pretutindeni? Păi unii, mulți, merg pentru că sunt fani și aia e șansa lor să-și vadă artiștii preferați. Alții sunt din industrie și merg să vadă și să audă ce mai e nou și cum fac alții. Unii merg pentru bucuria de a se afla acolo, să asculte muzică bună, să fie înconjurați de alți oameni veseli. Iar alții merg pentru că trebuie să fie acolo pentru că altfel sunt luați în râs de restul prietenilor lor cocalari. Pentru ei succesul unui eveniment de acest gen se măsoară în numărul de like-uri primite la selfie-urile încărcate de la acel eveniment.

E important ca atunci când mergem la un eveniment să ne setăm corect așteptările. Dacă așteptarea mea e „să mă simt bine” asta poate să fie ușor de atins prin simpla prezență acolo. Pentru niște așteptări cât de cât realiste totuși, e nevoie de puțină cercetare de piață. E ca atunci când mergi în concediu și rupi internetul în două: forumuri, site-uri de rezervări, recenzii, etc. Cu cât e research-ul mai atent făcut șansele unei vacanțe reușite sunt mai mari. La fel și cu concertele. Dacă nu ești fan sau din categoria „trebuie” și pentru care oricum iese concertul ei sunt mulțumiți, fiecare din motive diferite, atunci trebuie să știi la ce te duci. Păi dacă te duci de exemplu la „Festivalul de la Gărâna” și îl aștepți pe David Guetta, ei bine, prietene, o să pleci dezamăgit. Trebuie să știi unde mergi, cam ce se va întâmpla acolo și deci la ce să te aștepți.

Așadar, luați o foaie și un pix și haideți să vedem ce bifăm pe lista de așteptari:

  • Intrăm pe net și căutăm recenzii și discuții despre cele mai recente prestații ale artistului pe care urmează să-l vedem; ce le-a plăcut oamenilor și ce nu;
  • Aruncăm un ochi pe YouTube să vedem cam cum o arătat scena prin alte locuri, cum arătau efectele, sunetul (deși aici depinde foarte mult cu ce s-a filmat), artistul;
  • Căutăm să vedem ce playlist o avut prin alte locuri și poate, ca să nu stăm ca popândăii, mai ascultăm sau reascultăm piesele respective și astfel să contribuim cu vocea noastră de mare excepție la distracția generală;
  • Ne uităm să vedem cine e minunatul organizator și căutăm să vedem ce alte evenimente a mai organizat ca să știm la ce să ne așteptăm;
  • Dacă nu am mai participat la evenimente în locația respectivă ne documentăm să vedem cum ajungem, pe unde intrăm, pe unde ieșim, etc.

În rest, ne îmbrăcăm cât mai lejer și pentru o experiență cât mai plăcută e de preferat să cântăm, dansăm și să ne simțim bine. E de preferat să vedem concertul cu ochii noștri și nu prin ecranul telefonului filmând tot timpul pentru că nu e fun deloc și ne mai stricăm și irisul.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s