ARTIȘTII, BANII, COVERURILE ȘI MULȚIMEA

Salut,

mare vânzoleală ieri și azi cu privire la afirmațiile făcute de Tudor Chirilă în cadrul emisiunii „Vocea României” de vineri seară. Pe scurt, Chirilă s-a legat de două concurente, ambele soliste în aceeași trupă de coveruri, pentru faptul că interpretează doar coveruri și nu încearcă să și compună piese proprii. Monologul nu a fost îndreptat strict către cele două ci mai ales împotriva numeroaselor trupe de coveruri care se mulțumesc doar să cânte piesele altora. Întregul statement al artistului îl găsiți aici: precizări Tudor.

Normal că în urma unei astfel de poziții luate de Tudor au sărit ca arși mulți reprezentanți ai segmentului de muzicieni la care solistul Vama făcea referire. Unele cu argumente altele doar cu atacuri așa mai de Dâmbovița. Polemica e însă e vie și o să fie în continuare.

DIN PUNCTUL MEU DE VEDERE TOATĂ DISCUȚIA TREBUIA DEFAPT SĂ SE POARTE AȘA: UNII CÂȘTIGĂ BANI CÂNTÂND PIESELE ALTORA, PIESE PE CARE ĂIA S-AU CHINUIT SĂ LE COMPUNĂ, PRODUCĂ, LANSEZE!

Aici e defapt problema pe care cei care cântă coveruri se fac că nu o înțeleg: ei profită de munca altora. 95% din trupele de coveruri pe care le-am auzit nu doar că nu aduc nimic, nicio tușă personală unor piese celebre dar nici măcar nu reușesc să le cânte măcar în spiritul și emoția pentru care au fost compuse. Sunt doar niște muzicieni plictisiți care nu au avut banii, pilele, relațiile sau talentul să reușească în proiecte originale (aici e altă discuție) și atunci o trupă de coveruri e plasa lor de siguranță, fondul de salarii și pensii.

Conform legislației în vigoare trupele, artiștii, muzicienii care se produc într-un spațiu oricare ar fi el, nu trebuie să plătească nimic pentru drepturile de autor ale pieselor pe care le interpretează și care aparțin altora. Toate obligațiile de plată le revin celor care dețin locația în care se desfășoară evenimentul (fie că e concert, nuntă, botez, onomastică, etc.) în funcție de mai multe criterii pe care le găsiți aici: criterii de plată UCMR-ADA.

Astfel, din punctul meu de vedere, ca un textier care a auzit piese la care le-am scris versurile cântate la diverse evenimente, toată discuția se poartă în jurul banilor. E adevărat că Tudor o împachetează frumos și are dreptate când spune că doar luând un lucru de-a gata și folosindu-te de el nu mai ai niciun impuls creativ. Are dreptate când spune că publicul o să fie obișnuit doar să audă aceleași coveruri ale unor piese celebre fără să vrea ceva nou. Dar în final totul se rezumă la bani. O trupă de coveruri meseriașă care cântă la evenimente îți cere și 5000 de euro pentru trei reprize de cântat, fiecare repriză având 45 de minute (asta la nunți, botezuri). Unde cântă piesele altora. Au de investit doar în instrumente (deloc ieftine dar nu le schimbi în fiecare zi), ținută de scenă. În rest benzina pentru deplasare, cazarea sunt suportate de cel care plătește. Licența către UCMR-ADA o plătește cel care are locația. În aceste condiții nu-i așa că pare un business extrem de bun? Nu trebuie decât să faci puțin show, să știi niște piese (aceleași pe care le cântă toată lumea) și să iei banii.

E adevărat că poate mulți dintre cei care cântă coveruri au și piesele lor originale. E adevărat că o piesă care să aibă toate premizele să intre pe radio costă minim 2000 de euro. Plus studioul, plus milogelile pe la radiouri și case de discuri. Toate acestea pot descuraja un artist, un muzician aflat la început de drum și îl fac să aleagă calea ușoară, aceea de a cânta piesele altora.

Am mulți prieteni și cunoscuți care cântă în trupe de coveruri. Unii dintre ei sunt niște muzicieni extrem de talentați și de fiecare dată merg cu plăcere la evenimentele lor. Dar parcă la un moment dat ți se cam ia. M-am nimerit zilele trecute într-un parc unde era un concert. Pe scenă se producea o artistă care își cânta piesele ei originale, publicul era ok. După ea, main eventul serii a fost o trupă de coveruri care nu a cântat nici măcar o piesă originală! Trupă care a fost plătită mult mai bine decât artista care a cântat înaintea lor. E vorba și despre asta: frustrările artiștilor care muncesc la ceva original când văd că unii care iau totul de-a gata au mai multe evenimente și câștigă mai mulți bani decât ei.

Revin la ideea de bază, dincolo de principii, dincolo de faptul că toți trebuie să trăiască, totul se rezumă la faptul că unii sunt plătiți pentru că interpretează munca altora.