CRUSH, CRUSH, CRUSH…

Rock Sound - April 2013

Salutare,

m-am decis să merg în continuare pe linia din ultima vreme și să scriu despre niște trupe sau artiști pe care în România nu prea i-am văzut promovați sau prezenți pe canalele media. Astfel, după ce am scris despre Billy Talent, azi am să scriu despre o trupă americană de rock, pe numele ei de scenă: PARAMORE.

Personal am auzit de ei din greșeală acum vreo 10-11 ani (cred). Și unele dintre piesele lor mi-au rămas în suflet. Formația e formată acum din percuționistul Zac Farro, chitaristul Taylor York și minunata vocalistă Hayley Williams (pe ea s-ar putea să o știți mai bine din colaborarea cu B.O.B. pe super succesul „Airplanes”). Trupa s-a format în 2004 in orășelul Franklin din statul american Tennessee când componenții ei aveau vârste cuprinse între 12 și 14 ani. S-au perindat mai mulți componenți prin trupă. La concerte erau duși cu mașina de părinții lui Hayley. Albumul lor de debut din 2005, „All We Know Is Falling” a ajuns pe locul opt in UK Rock Chart. Nu a avut cine știe ce succes comercial dar aducea în lumina reflectoarelor o trupă nouă, proaspătă și plină de talent.

În anul 2007 apare al doilea album al trupei. Intitulat „Riot!” acesta a primit discul de platină în SUA fiind un adevărat succes comercial făcând ca trupa să fie nominalizată și la premiile Grammy pentru Best New Artist în anul 2008. Toate astea grație unor piese ca „Misery Business”, „That*s What You Get” și mai ales „CrushCrushCrush”. Aceasta din urmă e și piesa care mi-a rămas la inimă cel mai mult de la ei, fiind și prima piesă pe care am auzit-o de la această trupă.

Anul 2009 vine cu cel de-al treilea album al trupei. „Brand New Eyes” e al doilea mare succes comercial al trupei de peste ocean propunând un hit prin piesa „The Only Exception”. Materialul discografic a primit discul de platină în Irlanda și UK și discul de aur în SUA, Canada, Australia și Noua Zeelandă. În trupă au loc schimbări de membri încă de la începuturi, fiind o adevărată telenovelă rock cu plecări, reveniri, certuri și împăcări. Ce e cert e că Paramore a avut în mare cam aceeași membri doar că nu în acelși timp :).

În anul 2013, după încă o reîmprospătare a componenței trupei, apare cel de-al patrulea album intitulat simplu „Paramore”.  Albumul le aduce primul number one în topul US Billboard 200 și a fost pe locul întâi în UK, Australia, Irlanda, Noua Zeelandă, Argentia, Brazilia și Mexic. Ca single-uri s-au detașat „Still Into You” și „Ain*t It Fun”. Dealtfel, ultimul dintre ele le-a adus membrilor trupei primul premiu Grammy pentru „Cel mai bun cântec rock”.

După alte câteva plecări și reveniri, în anul 2017 apare cel mai nou album al lor: „After Laughter”.

De multe ori multă lume a confundat această trupă cu un proiect personal al solistei Hayley Williams, lucru ce a dus de multe ori la certuri între compnenții trupei. Dealtfel, Hayley a menționat de fiecare dată în interviuri că trupa nu este despre ea ci despre un întreg și a avut luări de poziție foarte acide împotriva publicațiilor care insistau pe imaginea ei în defavoarea imaginii trupei ca întreg. Astfel s-au năascut și multe comparații între Paramore și Avril Lavigne sau perioada rock a lui Kelly Clarkson.

Single-ul „Decode” este melodia principală a părții întâi din trilogia „Twilight” și este una dintre cele mai apreciate piese ale trupei. Mie nu îmi mai rămâne decât să vă îndemn să ascultați piesele acestei trupe extrem de interesante.

DESPRE TALENT…BILLY TALENT

Salut,

Azi vorbim despre talent. Mai exact despre BILLY TALENT. Sa ridice mana sus cine a auzit de formatia asta. Nu e o formatie de manele, nu e o formatie de muzica de petrecere desi, poate, numele rostit cu intonatie romaneasca te-ar putea duce cu gandul spre asa ceva.

7889820816_0a3a7a1e06

E vorba despre o formatie canadiana pe care am descoperit-o foarte tarziu, (spre rusinea mea) doar in aceasta vara, cand i-am vazut si ascultat la Sziget Festival. Patru flacai destoinici care au reusit sa imi ramana in suflet prin muzica lor. Asa ca m-am documentat si am zis sa va spun si voua ce am aflat, poate, poate se mai lipesc si de sufletul vreunuia dintre voi.

S-au format in 1993 atunci cand s-au intalnit la scoala si si-au spus, simplu, Pezz. Pana prin anul 2001 au serpuit prin scena underground a orasului Toronto. Poate e de inteles avand in vedere ca baietii nu erau cei mai comerciali rockeri, cantand genuri ca punk rock, alternative rock, post-hardcore rock si ceva ska-punk (asta chiar pe inceputuri). Membrii fondatori sunt tot aia care sunt si acum in componenta formatiei si anume : Benjamin Kowalewicz la voce, Aaron Solowoniuk la percutie (inlocuit acum temporar de catre Jordan Hastings din cauza unor probleme de sanatate), Ian D’Sa la chitara lead si Jon Gallant la chitara bass.

7889811326_505747540f

Prin 2001 isi sichimba numele in Billy Talent ca urmare a unor probleme juridice legate de numele anterior. Tot in acel an, gratie unei legaturi de amicitie intre vocalul trupei si un angajat al partii de recrutari si scouting de la Warner Music Canada (deci vedeti ca si la ei tot pe baza de cine pe cine cunoaste merge) baietii au semnat un contract cu aceasta casa de discuri. Din acel moment toate portile s-au deschis si succesul a venit aproape pe nesimtite. Astfel, in 2003 apare primul album al trupei (nu punem la socoteala vreo trei-patru albume demo inregistrate de-a lungul vremii pana atunci), numit simplu Billy Talent. Albumul s-a bucurat de succes, piese precum “The Ex”, “River Bellow”, “Nothing To Lose” si mai ales “Try Honesty”  devenind extrem de cunoscute. Tot cu prilejul acestui album trupa a trecut la un stil putin mai agresiv. Succesul albumului le-a mai adus concerte sold-out in Canada si Statele Unite si trei discuri de platina in Canada.

In iunie 2006 a aparut al doilea album al trupei intitulat Billy Talent 2. Mai putin agresiv atat ca sound cat si ca limbaj, albumul a vandut foarte bine in Canda si Europa. Au urmat apoape 19 luni de turnee in Canada, Europa si Statele Unite. S-au inregistrat ceva prestatii live din UK si  a aparut si un DVD cu imagini si audio din turneu.

Printre concerte si aparitii la diverse premii muzicale, baietii au reusit sa compuna un nou album pe care l-au lansat in iulie 2009 si care s-a intitulat (sa vezi acum nume original) : Billy Talent 3. A avut succes si materialul acesta si le-a adus sansa sa mearga prin toata lumea cu el pentru a-l promova. Euorpa, Africa de Sud, Statele Unite, Canada s-au bucurat sa-i vada live.

Lucrurile se misca intr-un ritm alert si in 2012 apare un nou album. Cu aceasta ocazie aflam ca primele trei albume au format o trilogie si ca acest nou album e ceva cu totul diferit fata de ceea ce a facut trupa pana atunci. Albumul se numeste Dead Silence si s-a bucurat de succes peste tot unde a fost lansat.

In 2014 trupa lanseaza un album de greatest hits numit simplu Hits. Materialul discografic contine si doua piese noi.

In 2016 apare cel mai recent material discografic al trupei numit Afraid of Heights. Si acesta s-a bucurat de un real success in randul fanilor vechi si noi.

De-a lungul timpului trupa a lansat diverse single-uri care au devenit hit-uri mondiale. Printre acestea putem enumera :Fallen Leaves, Viking Death March, Nothing to Lose, Rusted From The Rain, Devil On My Shoulder.

maxresdefault

Mai multe va las pe voi sa descoperiti ascultand muzica lor.

photo credit: www.billytalent.com

 

RECENZIE PINK – BEAUTIFUL TRAUMA

“There’s not enough rope to tie me down

There’s not enough tape to shut this mouth

The stones you throw can make me bleed

But I won’t stop until we’re free

Wild hearts can’t be broken”

 

Azi am sa scriu despre cel mai nou album PINK. Am inceput cu un citat din una dintre piesele de pe acest album pentru ca mi se pare ca exprima cel mai bine esenta acestui material discografic. Sau marea lui parte cel putin.

pink_beautifultrauma_1200x1200

Materialul se numeste « Beautiul Trauma » si de la inceput va spun ca este foarte, foarte fain. Recunosc faptul ca sunt mare fan al artistei dar asta nu ma impiedica sa fiu obiectiv. Albumul e chiar foarte, foarte misto. Ca de fiecare data, este produs si mixat extrem de atent si plin de « surprize » faine pentru urechile antrenate. In acelasi timp e foarte melodios si foarte actual ca sound dar fara a altera stilul cu care Pink si-a cucerit fanii. Un pop de foarte buna calitate. Versuri extrem de actuale ca mesaj social sau foarte intime ca mesaje de suflet. Peste toate vine vocea perfecta a unei rebele pop. Si toate astea puse intr-o forma extrem de comerciala fara sa dea totusi senzatia ca e ceva fortat sau facut special pentru a suna comercial. Pur si simplu piesele sunt extrem de « ascultabile ». Dar hai sa le luam pe rand.

« Beautiful Trauma » e piesa care deschide albumul. Cu un refren extrem de melodios si usor cantabil, cu niste expresii licentioase inca din primele opt versuri, e piesa care da directia pe care se va merge in urmatoarele 51 de minute. Pianul Grand ne arata ca va urma un album extrem de melodios iar percutia extrem de actuala si fresh ca sound, ne spune ca urmeaza un material extrem de actual. O gramada de « fuck-uri » ne avertizeaza ca urmeaza ceva pentru care urechile mai sensibile nu sunt pregatite. Piesa insa e foarte misto si vorbeste despre o relatie intima cu suisuri si coborasuri. C-asa-i in viata.

« Revenge » e singura piesa care are un invitat. Si ce invitat are… Nimeni altul decat marele Eminem. Piesa ca sound e o combinatie intre Pink, Eminem si ceva din Lily Allen. Ca versuri e din stilul «Slim Shaddy», extrem de colorate, extrem de funny dar pline de adevar.

“Whatever You Want” e o piesa clasica Pink. Un sound asemanator cu cel de la “Sober”, piesa e despre dragoste, inimi si incercari de a face relatia sa mearga. Simpla din punct de vedere al constructiei : percutie, chitara rece, ceva synthuri si vocea Aliciei. Mai mult decat de ajuns din punctul meu de vedere.

« What About Us » e déjà extrem de cunoscuta si apreciata. Prima piesa cu mesaj social puternic pe care o intalnim pe album, aceasta are un sound extrem de actual, este un pop marca 2017. Extrem de melodios, chiar dansabil, mixabil si care erupe din boxe la refren. Piesa a devenit una dintre preferatele mele inca de la prima ascultare. Versuri ca « we are children that need to be loved » sau “we are billions of beautiful hearts”  nu au cum sa te lase rece. Este un manifest pentru libertatea de expresie, libertatea de a arata si a simti exact asa cum esti, fara bariere artificiale si fara ipocrizie sau corectitudine politica ieftina.

« But We Lost It » este o balada despre o iubire adanca, mistuitoare dar care acum s-a pierdut in monotonie fara ca cineva sa poata sa se impotriveasca. Pareri de rau, singuratate si  poate o ultima sansa de a salva ceva ce nu prea mai pare ca poate sa fie salvat. E confesiunea unei inimi care inca vrea sa lupte pentru dragoste.

« Barbies » e despre maturizare si dorul de copilarie si de siguranta oferita de casa parinteasca si de camera plina de papusi. Piesa e foarte trista si melancolica, un strigat al unui copil ramas in sufletul unui adult. O evocare a vremurilor cand noi toti stateam in camera noastra, cu picioarele sprijinite de peretii acoperiti de postere lipite cu banda adeziva care scorojea tencuiala atunci cand se dezlipea. E dorul de parintii care intrau si ne imbratisau din priviri cu dragoste si vorbe bune.

« Where We Go » e parca desprinsa din acelasi mesaj ca piesa anterioara. E despre intoarcerea acasa, la locurile unde ne simtim cel mai bine si cel mai in siguranta. Acolo unde dragostea e protejata de bratele persoanei iubite in jurul nostru. Acolo unde suntem doar noi cu cei dragi si unde nimeni si nimic nu poate sa ne raneasca.

« For Now » e o alta piesa de dragoste si pareri de rau. Artista isi face mea culpa pentru tot ce a spus si a facut pentru a alunga persoana iubita de langa ea. E o balada despre tristete, singuratate si pareri de rau. O aducere aminte a momentelor frumoase traite impreuna si nevoia de a le trai din nou.

« Secrets » e o piesa din genul « Funhouse » sau « Just Like Fire » cand vine vorba de sound. Dansabila, subtila ca si contructie, versuri destepte si interpretare desavarsita.

« Better Life » vorbeste despre nesiguranta si frustrarile care izvorasc din aceasta nesiguranta. Nesiguranta in ceea ce priveste alegerile pe care le-ar putea face persoana iubita, atras poate de o partenera mai frumoasa/tanara/bogata de lucruri mai noi/stralucitoare/la moda. O piesa despre ceea ce e real si palpabil intr-o relatie si familie comparativ cu ceea ce straluceste la orizont.

« I Am Here » e despre regasirea de sine. Despre faptul ca cel mai bun tu esti chiar tu cel din momentul acela. E despre siguranta de sine a persoanei care le-a trait si vazut pe toate. Despre curaj in fata a ceea ce poate sa iti aduca viata si despre forta interioara pe care ti-o dau toate experientele trecutului. Despre faptul ca daca ai fost déjà jos drumul nu poate merge decat in sus.

« Wild Hearts Can’t Be Broken » e piesa mea preferata de pe acest album. Cu un puternic mesaj social, foarte bine conturata din punctual de vedere al liniei melodice si a instrumentatiei, piesa e foarte faina. Chiar ma gandeam la prima ascultare (dupa ce mi-am revenit din faptul ca mi se facuse pielea de gaina pe mana) ca aceasta melodie ar putea lejer, de una singura, sa porneasca o revolutie prin tot ceea ce spune si simte Pink in ea. E strigatul de lupta si rezistenta a unei generatii incercata déjà mult prea mult de tot felul de experiemente sociale, de tot felul de metode de supraveghere si cenzura. E strigatul de lupta al celor multi si satui de privatiuni, cenzura si hotie.

« You Get My Love » e o noua piesa de dragoste si de pareri de rau exprimate prin cantec. E o recunoastere a greselilor si o confirmare a dragostei pe care artista o poarta celor dragi.

Cam asta e povestea albumului “Beautiful Trauma”. Merita cumparat, ascultat si pus pe repeat.

PINK-Ryan-Aylsworth-Main-Press

 

photo credit: www.pinkspage.com

 

CRISTI COPACIU – THE BLUES MASTER

Salut,

dig

Acum vreo doua saptamani imi scrie un prieten si imi spune ca e musai sa merg in seara aia la CLUBUL TARANULUI sa ascult ceva foarte fain. Manat de curiozitate, mi-am luat sotia de mana si am mers la concertul recomandat. Si nu mi-a parut rau. Intr-adevar am avut ce asculta si la finalul serii, cand am tras linie, pot sa spun ca senzatia de multumire era acolo pentru ca ascultasem ceva foarte, foarte fain. Mai exact, am fost martorul debutului in Bucuresti a unor muzicieni extrem de tineri dar de foarte mare perspectiva. Am ascultat un blues de foarte mare calitate si niste interpretari foarte, foarte bune.

Vedeta serii a fost fara indoiala CRISTI COPACIU si chitara lui electrica. La varsta de doar 18 ani baiatul asta este FE-NO-ME-NAL!!!! Iesit din aceeasi scoala de blues bistriteana la fel ca Alex Musat, baiatul asta a facut spectacol. Extrem de pasional, extrem de indraznet si un adevarat vrituoz al chitarei, Cristi a fost o adevarata incantare. Proaspat admis la Conservatorul din Bucuresti, sunt sigur ca vom auzi lucruri super faine despre el si astept cu nerabdare urmatoarea intalnire muzicala cu el si chitara lui.

Despre cei care l-au insotit pe scena doar lucruri frumoase. La voce ne-a incantat minunata Alexa Dragu (17 ani) care ne-a aratat ca talentul nu are varsta si mai ales ca pasiunea si frumusetea unei piese devin tangibile atunci cand cineva o canta din inima.

La percutie un la fel tanar Sebastian Paul, de o calitate fenomenala.

Cei trei “juniori” au fost supravegheati si deloc temperati de catre experimentatul bassist Gelu Gribincea.

This slideshow requires JavaScript.

Ca o incheiere, va recomand ca atunci cand auziti ca talentatul Cristi Copaciu este prin zona cu vreo cantare, sa nu stati pe ganduri si sa va luati si prietenii cu voi pentru ca merita, merita, merita…

COLDPLAY LIVE! UN VIS DEVENIT REALITATE

Salut,

am inceput postul de azi cu imaginile de mai sus pentru ca asta era atmosfera pe un stadion plin cu 55.000 de oameni nerabdatori sa -si vada favoritii. Valuri si urale pe CommerzBank Arena din Frankfurt in asteptarea concertului Coldplay. Luasem biletele de zece luni si de atunci numaram zilele si orele pana in data de 1 iulie 2017. Chiar daca locurile erau undeva la cucurigu, chiar daca era o trezire la 5 dimineata, aeroport, zbor doua ore jumatate, shuttle, check in la hotel dupa vreo 3 ore de asteptare (timp in care am dat o fuga pana la stadion sa vedem cum ajungem, pe unde intram, etc), chiar daca doar 18 grade fata de 44 la Bucuresti (actually asta a fost de bine 🙂 ), chiar daca ploaie marunta si sacaitoare, putea sa cada si cerul pe mine ca tot nu ma oprea nimic sa ajung la acest concert.

Recunosc ca aruncasem un ochi, doi, trei pe YouTube si vazusem deja concertul si stiam cam ce urmeaza sa se intample dar nimic, niciun video nu m-a pregatit pentru senzatiile pe care le-am trait timp de doua ore in compania a patru baieti extraordinari si instrumentele lor muzicale. Sa spun ca a fost un vis devenit realitate e prea banal si nu atinge nici pe departe dimensiunea show-ului pus in scena de formatia britanica.

In deshidere au cantat Femme Shcmidt (o surpiza foarte placuta) si Tove Lo. Buna prestatia fetelor dar lumea fremata deja in asteptarea celor pentru care venisera la stadion.

IMG_4022

La ora 21 fix din sistemul de sonorizare (apropos, sonorizarea a fost perfecta) a rasunat vocea Mariei Callas si aria “O mio babbino caro” iar apoi pe ecran au aparut niste argentinieni care simbolizau locatia primului concert din turneul mondial inceput de cei patru fantastici in 2016. Si pe fast forward am sarit din locatie in locatie pana la Bruxelles si apoi la Gotheborg (locatia premergatoare concertului de la Frankfurt) iar de acolo am sarit la doua doamne simpatice cu steagul Germaniei, rezidente din Frankfurt si care ne-au urat bun venit in capitala financiara a Europei la concertul COLDPLAY!

Si a inceput vraja! Prima piesa a fost “A Head Full Of Dreams” care a debutat intr-o nebunie de culori si artificii, piesa numai buna sa ne ridice de pe scaune (unde oricum nu ne-am mai asezat pana la final) si sa dea tonul pentru ceea ce a urmat. Si ceea ce a urmat a fost “Yellow” prilej pentru faimoasele deja Xylobands sa se aprinda toate si sa straluceasca in culoarea galbena (normal). Un intreg stadion colorat in galben…

IMG_4035IMG_4036

Au urmat “Every Teardrop Is A Waterfall” si “The Scientist” (una dintre piesele mele preferate). La ultima dintre cele doua piese intreg stadionul a cantat fiecare vers si a respirat si vibrat impreuna cu fiecare nota muzicala. A fost ceva magic. Dar ce a urmat a surclasat tot ceea ce se intamplase pana atunci.

IMG_4038

“God Put A Smile Upon Your Face” a ridicat nivelul si a incalzit vocile pentru una dintre cele mai faine momente ale serii pentru ca a urmat drumul spre “Paradise”. Momentul cand s-au aprins Xyloband-urile la piesa asta a fost o reverie de culori si o imagine pe care am sa o port mereu in suflet. Foarte tare ca partea finala a piesei a fost versiune remixata de Tiesto. “Paradise” era oricum una dintre piesele mele preferate dar modul cum au interpretat-o si prezentat-o in acest turneu e cea mai misto punere in scena a ei de pana acum.

IMG_4040

IMG_4064

Toate astea s-au intamplat pe scena A dar baietii doreau sa fie mai aproape de public asa ca urmatoarele piese le-au interpretat de pe scena B. A fost momentul dedicat pieselor “Always In My Head”, “Princes of China”, “Magic” si a minunatei “Everglow”.

Inapoi pe scena A si inapoi la piesele mai ritmate si la senzatii din alta lume. Ne-am intors in timp si am vibrat din nou pe acordurile superbei “Clocks”.

Show-ul a atins apoi cote incendiare trecand prin “Charlie Brown”, “Hymn For The Weekend”, “Fix You”, “Viva la vida” si “Adventure Of A Lifetime”. Spectaculos e putin spus despre ce s-a intamplat in stadion si pe scena in timpul pieselor de mai sus. Magic e cuvantul mai potrivit.

 

Pe “Charlie Brown”, Chris a oprit totul si ne-a rugat pe toti sa lasam telefoanele macar pentru o melodie si sa sarim toti impreuna. Ne-a promis ca ne vor filma ei ceea ce s-a si intamplat. Mai sus e filmarea cu stopul lor, mai jos e filmarea cu sariturile noastre (via contul de Instagram a trupei COLDPLAY).

 

Una dintre chestiile faine la acest concert este ca exista si o scena C amplasata undeva chiar in mijlocul multimii pentru o apropiere totala si experienta acustica de neuitat. Pe aceasta scena au interpretat piesele “Trouble” (inaintea fiecarui concert, pe canalele oficiale ale trupei se face un sondaj unde se voteaza o piesa care nu se afla in set list si pe care trupa sa o cante in acea seara; “Trouble” a fost aleasa serii de 1 iulie 2017), “Don’t Panic” si “Us Against The World”.

Inapoi pe scena A pentru ultima parte a magiei de sambata seara. S-a cantat “Something Just Like This” si a fost un deliciu.

Cerul s-a luminat de zeci de mii de inimi care bateau in acelasi timp, in acelasi ritm, cu aceeasi speranta in dragoste, pace si unitate. “A Sky Full Of Stars” a fost o simfonie de culoare, de trairi si de emotie. A fost un moment de unitate in fata tuturor problemelor care chinuie lumea moderna in acest moment.

Visul s-a incheiat cu o versiune extinsa a piesei “Up&Up” si cu promisiune pe care mi-am facut-o ca de fiecare data cand voi avea ocazia voi merge cu toata increderea si speranta la show-urile Coldplay.

Am trait cel mai frumos moment muzical din viata mea alaturi de cea mai speciala persoana din viata mea. Va recomand cu toata dragostea sa nu-i ratati pe cei de la Coldplay atunci cand aveti ocazia chiar daca poate sa insemne un mic sacrificiu financiar dar implinirea sufleteasca o sa fie de nepretuit.

Pentru informatii despre turneul lor, despre trupa, despre tot ce inseamna COLDPLAY, va invit pe pagina lor oficiala: coldplay.com.

 

 

 

LANSARE ALBUM DAN HELCIUG

Salutare,

ca tot e perioada concertelor si a lansarilor de albume am sa scriu azi despre un eveniment petrecut acum doua saptamani, eveniment la care am participat cu bucurie. Am primit cu placere invitatia de a participa la avanpremiera concertului de lansare a noului album semnat DAN HELCIUG. Un concert intre prieteni, un concert in care artistul a vrut sa-si prezinte cele mai noi piese catre cei care i-au fost alaturi in cariera, precum si catorva norocosi printre care cu bucurie m-am numarat si eu.

Vorbind despre concert vorbesc implicit si despre album. O spun direct, de la inceput, m-am simtit foarte bine, totul a fost fain, incepand de la participanti, trecand prin locatia foarte, foarte faina (Hanul Gabroveni – Arcub) si terminand cu muzica. Pentru ca da, muzica a fost piesa centrala a unei seri foarte placute.

Tanjeam dupa un album altfel, dupa un album in care instrumentele adevarate, versurile destepte, jucause, uneori ghiduse alteori profunde, armoniile si influentele de blues, jazz, soul, reggae, pop, rock se intrepatrund intr-un melanj bine gandit, bine lucrat si bine interpretat. Intotdeauna am sa prefer o interpretare aproape corecta dar plina de emotie si simtire uneia perfecte din punct de vedere tehnic si vocal dar total lipsita de suflet. Din acest punct de vedere, Dan Helciug ramane un vocalist bun dar insotit de un suflet urias. Un suflet si o pasiune pentru muzica pe care le gasim in fiecare piesa si in fiecare vers.

Acompaniat de niste instrumentisti de mare valoare si sprijinit de o sala intreaga, Dan Helciug ne-a oferit timp de aproximativ o ora si ceva, o experienta muzicala variata, plina de culoare, de sensibilitate si mai presus de orice, o experienta plina de viata.

image

Va recomand sa mergeti cand aveti prilejul la concertele lui Dan pentru ca o sa traiti o paleta intreaga de emotii. De asemenea, va recomand sa gasiti si cumparati albumul “HeArt” pe care il gasiti exclusiv in reteaua librariilor Carturesti.

Nu cred ca o sa auziti la radiourile comerciale vreo piesa de pe acest album. E prea destept pentru ele.

DIN INIMĂ, CU INIMĂ DESPRE INIMĂ

Salutare,

Invitatul meu de azi e una dintre figurile emblematice ale show-bizz-ului autohton. S-au spus și s-au scris atâtea despre el încât cu greu găsim ceva nou sau original să mai spunem cu privire la persoana sa. Este actor, compozitor, muzician, textier, lider vocal, prezentator TV. S-a lansat cu trupa Parlament dar consacrarea a cunoscut-o cu trupa Spitalul de Urgență. Cine nu știe piese ca „Trăiască berea”, „Fluturi”, „Vara la mare” și lista poate continua. Peste 1400 de concerte și o grămadă de aparații în diverse emisiuni tv de suces. Nu o mai lungesc foarte mult și-i spun bine ai venit lui Dan Helciug.

Dane, îți mulțumesc pentru amabilitate și intru direct în subiect cu o întrebare extrem de simplă: ce înseamnă muzica pentru tine?

Salutare:) Muzica pentru mine inseamna vibratia energiilor din jurul meu. Cu ajutorul harului primit de la Dumnezeu reusesc sa decodific cateva masuri muzicale pe care le transpun in piesele mele. Muzica inseamna viata!

 13383727_10208241036776508_1106780077_o

Înainte să vorbim despre surpriza pe care le-o pregătești tuturor fanilor tăi pe data de 8 iunie, spune-ne te rog ce ai mai făcut în ultima vreme? Cu ce te mai lauzi?

Am muncit la un album solo cativa ani si o sa il lansez miercuri, 8 iunie, printr-o avanpremiera exclusivista la Centrul Cultural Arcub Gabroveni Inn. Albumul este un produs premium se numeste „HeArt” si este dedicat femeilor inteligente emotional. Si nu numaiJ El contine 12  „filme de scurt metraj” sub forma audio. Sunt 12 cantece de dragoste, dedicate femeii. Am fost sustinut de casa de discuri A & A Records. Albumul o sa fie la vanzare in exclusivitate in lantul de librarii Carturesti. Si pregatesc si un turneu, dar despre asta mai vorbim.

 

Ești unul dintre cei care au prins începuturile „noii industrii muzicale românești” (dacă putem să o numim așa) de la finalul anilor 90 și ai trecut prin toate etapele ei. Ce era mai bine atunci, ce este mai bine acum? Era calitatea mai bună atunci sau acum?

Singura diferenta  dintre aceste perioade de timp o reprezinta monopolizarea economica a industriei muzicale si specularea la maximum a zonei infantile din creierul consumatorului obisnuit de muzica.

Ești ceea ce peste ocean se numește „entertainer”, un adevărat „show-man”, concertele tale fiind adevărate „cutii cu surprize”. Cum te simți pe scenă? De unde atâta energie?

Fiind actor de meserie, imi place sa imi distrez sau sa imi emotionez publicul intr-un mod real, artistic. Iubesc oamenii si imi iubesc publicul. Energia mea este hranita de cei care ma asculta. Muzica inseamna pentru mine cea mai frumoasa modalitate pentru a ma exprima.

 

Cum te-ai descrie folosind doar titluri de cântece?

Don’t stop me now, sweet child of mine J

13410692_10208241036896511_2135465890_o

Hai să nu-ți mai lăsăm fanii să aștepte și să vorbim despre ce se întâmplă în viața ta artistică pe data de 8 iunie. Ce poți să-mi spui?

Lansez un concept nou pe piata muzicala romaneasca, un concept pur artistic care nu tine cont de regulile industriei romanesti. Influente : Tom Waits, John Mayer, Eric Clapton, U2, Gary Moore, Chris Isaak…Ca o surpriza, pe album am o piesa in duet cu o voce foarte calda si frumoasa: Cristina Cioran. Se numeste Tango41. E o piesa minunataJ. Pe album se vor regasi piese pentru toate gusturile: „Scoica”, „Trufe si fufe”, „Chiriasul”, sunt doar cateva dintre ele. E un mix extrem de interesant si curajos, pentru ce inseamna in acest moment piata muzicala din Romania. Versurile au mesaj, muzica are linie melodica. Nu prea mai auzi la radio asta, nu?

 

Ce stil muzical este noul album? Căt de mult te reprezintă acest material discografic?

Stilul cred ca este influentat de zona rock-blues-ului insa e mult mai complex decat eticheta. Acest album ma reprezinta 100 %. Fiecare piesa am abordat-o la inregistrari dupa ce am „consumat”  carti si multe viniluri. Fiecare piesa este un film, o poveste unica. Sunt fericit ca am avut inspiratie la compunerea pieselor si nu numai…Am o echipa de profesionisti in spate fara de care nu puteam sa duc  la capat proiectul : Mihai Pop, Cristina Cioran, Mioara Radu, Emil Chican, Vlady Sateanu, Lavinia Sateanu, Claudiu Purcarin „Nashu”, Alex Musat, Jimi Laco, Mihai Dima, Cristi Lucachevschi, Lavinia Sateanu si multi alti prieteni care ne-au sprijinit din umbra.

13383844_10208241036856510_1250988054_o

Ce așteptări ai de la acest material discografic? Știi că aspirația multor artiști români este să ajungă pe radiouri. E și aspirația ta sau vrei mai mult de la acest album?

Acest album este destinat consumatorilor  educati de muzica. Intr-un fel sau altul ei il vor avea. Am avut norocul sa fim sprijiniti de Digi FM si Gold FM, care ne-au invitat in studio sa vorbim despre prima mea aventura solo. Sunt convins ca e loc pe radio pentru piesa cu mesaj, cu melodicitate, pentru ascultatori educati. Asa ca ma astept sa ne ceara si celelalte radiouri.

13351121_10208241036816509_140554924_o

Ce urmează după acest album? La ce să se aștepte fanii tăi?

Avem concerte peste concerte, in iunie prezint Festivalul de rock international de la Galati ( unde vom si canta)….avem treaba multa. Cu Albumul „HeArt” ne vom vedea doar in teatre, in sali mari de spectacole sau in festivaluri importante

 

Dane, îți mulțumesc pentru amabilitate și ne vedem pe 8 iunie la lansare.

Cu mare placere, ne vedem acolo

13410692_10208241036896511_2135465890_o

Album Review: THE HUNTING PARTY

“No control! No surprise!”
These are the words that start the complex sounds of the new LINKIN PARK album. Finally the electronic and wired experiments are over, and one of my favorite groups return to what they do best: ROCKING OUT LOUD!!!!

lp-1402693665

The Hunting Party is a shout, a rebellion and the start of a riot. The war flags are raised once again, and the troops are rallied for the return of the prodigal sons of rock music. Oh, how I missed these sounds. Linkin Park is back to those sounds that made them superstars. The boys described this album as being a prequel to “Hybrid Theory” their debut much acclaimed number one album. And it sounds like it. I am pretty sure it won’t win the best album of the year from the critics, but the Linkin Park will love this. All rock fans will…

Let’s start getting loud with the track by track review of this album.

rsz_linkin_park_new_photo

As I have already said, the shouted words “No control! No surprise!” accompanied by smashing drums open the album on the “Keys to the kingdom” track. The lyrics bring back the old Linkin Park while the hardcore and sometimes punk sounds build an opening that promises a lot.

On “All for nothing” we have the same heavy guitars, the same not obeying lyrics and Page Hamilton on the chorus. And that’s enough to make it great.

The legendary rapper Rakim is featured on “Guilty all the same”. Power drums and that old Linkin Park is omnipresent. A great track with Metallica infulences.

“The Summoning” is a one minute interlude, and it is building and preparing the next track. It is like a stick of dynamite, which’s fuse was lit, and it slowly burns until it explodes. Well, the explosion is the next track.


‘War” is actually an anti-war sermon. Two minutes of heavy guitars and cutting lyrics. And one of the best guitar solos on the album.

Next, we’re in the middle of the “Wastelands”. Super song, super atmosphere. It gets better and better ain’t it? Mike Shinoda’s rap and Chester’s vocals, surrounded by electronic and start-stop guitars pay off. The track is a very good one.

THE-HUNTING-PARTY-Promo-linkin-park-37061264-960-639

You already know “Until it’s gone”. Sounds like the best of Linkin Park is put into one song. This is one of those songs. It brings back the so familiar sounds found on “Numb”, on “Somewhere I Belong”, “Faint” and all the other smash hits of the group. Pure rock from beginning to the end. Perfect.

The “Rebellion” kicks in and makes us all stand up. We have rights, we have a voice. Make it heard. System of a Down guitarist Daron Malakian is featured on this track, and it sounds heavy.

It’s time to “Mark the graves” now. The songs brings back the old sounds of “Points of authority”, “A place for my head” and “One step closer”.

The guitar legend and god Tom Morello is featured on the next track. An yet, there are no riffed guitars or heavy sounds. Just pianos and synths and some sizzling guitars that make a perfect whole. And they make a perfect intro for one of the best songs on the record. Enjoy “Drawbar”.

P3jeRpSMWwE

rsz_linkin_park_new_photo

About “The final masquerade” I’ve already written in a “Song of the day” post. But there are new things to be said as with each new listening of this songs new things come in mind. It has that “What I’ve Done” sound, and the “No More Sorrow” feeling. I absolutely love this track. This is that song made for huge stadiums to sing along. Epic.

9087869_wenn3175400 (1)

linkin-park-2v-santabanta.com_

480928802_640

Everything has an end. And Linkin Park end this record in rock gods fashion. “A line in the sand” starts with Mike’s vocals sounding eclectic and foreseeing the future like. The lyrics build a final riot and a final stand against war, against presidents that do not care for their people, against violence and hate. With heavy metal guitars, and powerful drumming, with Chester’s rogue voice and Mike’s lyrics, this is an epic closure to what was Linkin Park’s return to true rock music.

In the end, this is a great album. It is the first album produced entirely by the band. The first album without their legendary producer Rick Rubin. They did a great job. So, save some money and buy this great album.

Enjoy.