CRUSH, CRUSH, CRUSH…

Rock Sound - April 2013

Salutare,

m-am decis să merg în continuare pe linia din ultima vreme și să scriu despre niște trupe sau artiști pe care în România nu prea i-am văzut promovați sau prezenți pe canalele media. Astfel, după ce am scris despre Billy Talent, azi am să scriu despre o trupă americană de rock, pe numele ei de scenă: PARAMORE.

Personal am auzit de ei din greșeală acum vreo 10-11 ani (cred). Și unele dintre piesele lor mi-au rămas în suflet. Formația e formată acum din percuționistul Zac Farro, chitaristul Taylor York și minunata vocalistă Hayley Williams (pe ea s-ar putea să o știți mai bine din colaborarea cu B.O.B. pe super succesul „Airplanes”). Trupa s-a format în 2004 in orășelul Franklin din statul american Tennessee când componenții ei aveau vârste cuprinse între 12 și 14 ani. S-au perindat mai mulți componenți prin trupă. La concerte erau duși cu mașina de părinții lui Hayley. Albumul lor de debut din 2005, „All We Know Is Falling” a ajuns pe locul opt in UK Rock Chart. Nu a avut cine știe ce succes comercial dar aducea în lumina reflectoarelor o trupă nouă, proaspătă și plină de talent.

În anul 2007 apare al doilea album al trupei. Intitulat „Riot!” acesta a primit discul de platină în SUA fiind un adevărat succes comercial făcând ca trupa să fie nominalizată și la premiile Grammy pentru Best New Artist în anul 2008. Toate astea grație unor piese ca „Misery Business”, „That*s What You Get” și mai ales „CrushCrushCrush”. Aceasta din urmă e și piesa care mi-a rămas la inimă cel mai mult de la ei, fiind și prima piesă pe care am auzit-o de la această trupă.

Anul 2009 vine cu cel de-al treilea album al trupei. „Brand New Eyes” e al doilea mare succes comercial al trupei de peste ocean propunând un hit prin piesa „The Only Exception”. Materialul discografic a primit discul de platină în Irlanda și UK și discul de aur în SUA, Canada, Australia și Noua Zeelandă. În trupă au loc schimbări de membri încă de la începuturi, fiind o adevărată telenovelă rock cu plecări, reveniri, certuri și împăcări. Ce e cert e că Paramore a avut în mare cam aceeași membri doar că nu în acelși timp :).

În anul 2013, după încă o reîmprospătare a componenței trupei, apare cel de-al patrulea album intitulat simplu „Paramore”.  Albumul le aduce primul number one în topul US Billboard 200 și a fost pe locul întâi în UK, Australia, Irlanda, Noua Zeelandă, Argentia, Brazilia și Mexic. Ca single-uri s-au detașat „Still Into You” și „Ain*t It Fun”. Dealtfel, ultimul dintre ele le-a adus membrilor trupei primul premiu Grammy pentru „Cel mai bun cântec rock”.

După alte câteva plecări și reveniri, în anul 2017 apare cel mai nou album al lor: „After Laughter”.

De multe ori multă lume a confundat această trupă cu un proiect personal al solistei Hayley Williams, lucru ce a dus de multe ori la certuri între compnenții trupei. Dealtfel, Hayley a menționat de fiecare dată în interviuri că trupa nu este despre ea ci despre un întreg și a avut luări de poziție foarte acide împotriva publicațiilor care insistau pe imaginea ei în defavoarea imaginii trupei ca întreg. Astfel s-au năascut și multe comparații între Paramore și Avril Lavigne sau perioada rock a lui Kelly Clarkson.

Single-ul „Decode” este melodia principală a părții întâi din trilogia „Twilight” și este una dintre cele mai apreciate piese ale trupei. Mie nu îmi mai rămâne decât să vă îndemn să ascultați piesele acestei trupe extrem de interesante.

#MUZICAUNEȘTE

Muzica unește.

Muzica unește inimi, unește gânduri, unește oameni, unește suflete, unește națiuni.
Corupția ucide tot în jurul ei. Corupția îți ucide viitorul, pe al tău, pe al meu și al copiilor noștri.

Muzica naște oameni frumoși, naște idei, naște dezbateri, naște întrebări. Muzica e un act de creație. Creația înseamnă naștere.
Corupția ucide. Corupția ucide idei, inițiative, suflete. Corupția înseamnă neființă.

Am evitat să scriu despre tragedia din #colectiv. Pur și simplu nu am putut să scriu nimic până acum. Deși cuvinte și fraze îmi veneau în minte. Dar inima le spunea stop. NU ne vom vindeca niciodată pentru că sufletește nu am ars toți împreună cu ei. Orice vis și iluzie mai aveam, orice speranță că putem să răzbim în fața întunericului corupției și a minților înguste (care din păcate au și drept de vot) pălește încet, încet.

colectiv

Nu sunt imbecil (sper) să am pretenția ca toți să ascultăm aceeași muzică. Nu am pretenția ca toată lumea să simpatizeze rockul sau alte genuri muzicale pe care eu le prefer, așa cum m-am obișnuit deja că noi românii suntem campioni mondiali la a vedea tot ce ni se pare mai rău în alții și gusturile lor fără să le analizăm atent pe ale noastre. Nu mă mai miră că aceleași persoane care se închină cu cinșpe mâini la niște moaște sunt prfound lipsite de umanitate, spirit creștinesc, dragoste de aproape și înțelegere atunci când vine vorba de oricine altcineva în afară de ei. Dar să dai dovadă de atâta lipsă de suflet și la urma urmei de atâta sadism încât să spui că oamenii aceia frumoși care au pierit în club își meritau soarta pentru că ascultau un anume gen muzical este peste puterea mea de a înțelege. Cei care judecă astfel sunt cei care cred despre ei că sunt niște super-creștini și nu vor înțelege niciodată că sunt doar o notă falsă dintr-o melodie proastă. Sunt corupți moral până în miezul sufletului lor negru ca smoala. Cu milă creștinească vă anunț că mai aveți niște trepte pe scara evoluției până să ajungeți oameni. Totuși, nu despre voi vreau să scriu. Ar însemna o risipă de cuvinte și melodia de azi e despre lumină.

Nu am scris mai devreme pentru că am fost incoerent în gândire și exprimarea mea a mers de la furie la revoltă, de la neputință la adrenalina dată de puterea străzii. Dar totul incoerent, repezit și fără un punct final clar. Nu mai am încredere de mult în curvele care formează clasa politică. Blogul ăsta e despre muzică și așa va rămâne. Dar uneori muzica e politică. Nu poți ca artist să-mi spui acum că ai principii și că toate partidele și politicienii sunt proști când anul trecut și anul viitor vei fi steaua muzicală care va cânta în campanie. Știu, foamea nu cunoaște principii și nu are conștiință.

incendiu-colectiv

Știu că azi sar de la o idee la alta. V-am avertizat deja că azi sunt cam incoerent (mai mult decât în alte dăți). Hai să vedem România de azi ca pe o melodie. Toți românii participă cu vocea lor la interpretarea acestui cântec dar cei care dirijează „corul” au avut grijă să ne asigure educația muzicală astfel încât să putem cânta doar piese simple, fără substanță și care să sune așa cum le place lor. Unii dintre noi ajungem prim soliști nu pentru că am cânta mai bine ci pentru că interpretăm ceea ce e pe placul dirijorilor. Orice voce timidă care încearcă să facă melodia mai frumoasă pentru toți este rapid redusă la tăcere și obligată să facă playback. Dar ce nu vor să înțeleagă dirijorii este că atunci când o voce amuțește altele o sută îi vor lua locul și cântecul dirijat de ei va începe să sune fals. Nu mă îmbăt cu apă rece și știu că ce se întâmplă acum în țară e rezultatul obedienței noastre. Prea mult am cântat același refren și acum a venit timpul să scimbăm genul. Așa am crezut și marți, așa am crezut și miercuri și joi, așa am crezut în fiecare seară când am ieșit în stradă. Am crezut că acum e momentul în care, noi toți putem cânta aceeași melodie. Am crezut că putem cânta melodia pe care tânarul cu flautul fermecat din poveste a cântat-o scoțând din cetate toți șobolanii. Și așa a și sunat la început și șobolanii au început să se agite.

colectiv_candela_67869300

În toată agitația asta am uitat defapt ce și cine contează mai mult. Oamenii răniți în clubul acela continuă să moară, noi continuăm să cântăm fals, fiecare pe vocea lui.

Niciun guvern de tehnocrați sau partide nou înființate nu vor putea să aline durerea familiilor, prietenilor și a celor care i-au cunoscut pe cei care nu mai sunt sau se zbat între viață și moarte. Gândurile noastre trebuie să fie înspre ei, gândurile noastre trebuie să le dea putere lor. Din păcate, gândurile noastre sunt la cum să ne dăm puterea nouă.

Și mai știi ce am realizat chiar acum? Că noi toți suntem la un concert. În fiecare zi suntem într-un mare club numit România. Și știi ce am mai realizat? Că există o singură ieșire (vocea noastră împletită cu credință și unitate), că tavanul e din lemn și că cei care conduc clubul ne-au antifonat cu cel mai periculos material: CORUPȚIA și NEPĂSAREA.

Și mai văd o scânteie…

DA, MAMA! ÎMI PLACE DELIA

Da mamă, îmi place DELIA. Îmi plăcea încă dinainte de ultima piesă. Îmi plăcea încă de când era la N&D. Îmi plăcea și atunci când căuta ”Parfum de fericire”. Și trecând peste timp, am adorat-o când a scos ”Aripi de vânt”, cea mai bună piesă a anului trecut în România. Da mamă, îmi place Delia pentru că are vocea și talentul să cânte orice își propune.

11225211_846554218773017_78161380357545213_n

Da, mamă, îmi place de mor și ultima piesă a ei. Îmi place că a provocat un val de discuții cum nu am mai întâlnit în muzica românească de multă, multă vreme. Îmi place mesajul, dincolo de interpretarea mot-a-mot a refrenului cu referințe bahice. Îmi place că Delia cântă în sfârșit ce simte. Îmi place că în sfârșit am trecut la alt nivel muzical în România. Îmi place că am trecut de textele alea fade și agramate, că am trecut de textele și vrăjelile alea ”politically correct” și că am început să spunem lucrurilor pe nume.

11139010_725659224228673_7517709466062744369_n

Nu mamă, nu sunt de acord cu cei care spun că piesa Delia instigă la alcoolism. Nu mamă nu m-am făcut mangă niciodată de dorul nimănui sau din dragoste și nu pentru că nu mi-ar fi fost dor ci pentru că nu mi-a venit. Și n-o să ma fac mangă nici acum că îmi spune Delia. Cum nu m-am apucat de băut sau de droguri nici când ascultam Mafia sau Paraziții. Fiecare înțelege din muzică ceea ce vrea. Dar dacă Mafia vorbea de spargeri și crime aia nu înseamnă ca mâine merg și sparg vreo bancă. La fel, nu mă duc acum să mă îmbăt doar pentru că Delia are o piesă pe tema asta.

Da mamă, cred că piesa asta a Deliei le dă prilejul tuturor celor cărora nu le convine nimic să mai elimine un miros. Și cred că am înțeles, toți ăștia de le pute orice ar trebui să-și facă un control pentru că am impresia că defapt pute de la ei. Sunt atât de putrezi încât nu le mai place nimic și nimeni. Nu-i invidiez pentru că nu am ce. Au mai găsit că vezi Doamne refrenul ar fi plagiat. Nu e adevărat. E plagiată piesa dinainte a Deliei, cea cu desenele pe asfalt. Dar nu asta. Asta e chiar o piesă foarte bună.

11693996_725659297561999_7527880336688596528_n

P.S. Fotografiile sunt luate de pe contul de Facebook Delia Official.

Niște muzică…bună…și o lacrimă…

Salut dragilor,

așa de început de week-end vă las să ascultați o piesă foarte vie, foarte efervescentă și cu mult feeling. Dar vă las să vă ștergeți și o lacrimă și să aveți un gând bun și pentru inegalabila artistă care a fost LAURA STOICA.

Laura-Stoica

Have some Faith in Paloma…

Salut,

cântecul de azi e o piesă despre cum poate să doară dragostea. Despre durerea pe care doar dragostea poate să o provoace.

paloma-faith-4de022a158657

PALOMA FAITH e o interpretă britanică în vârstă de 33 de ani. E specializată pe jazz, soul și ceva retro. Piesa care mi-a atras atenția asupra ei este cea pe care o vom asculta azi.

Paloma Faith

Așa că, fără prea multă vorbărie, haideți să ascultăm ”Only love can hurt like this”…