„ACOPERIREA” PERFECTA

E plina lumea de cantece faine, cantece bune, cantece extraordinare. De multe ori ne intrebam, stand asa pe ganduri si ascultand cate un succes international : « ba, ce are ma, artistul asta, de se lipesc de el numai cantece de mare succes ? ». La o privire mai atenta o sa vedem ca sunt multiple cauze pentru succesul unui artist. Azi o sa vorbim despre una dintre ele si anume : refolosirea cantecelor altora. Mai pe scurt, coverurile. Sa nu confundam cu ceea ce se intampla de multe ori in muzica romaneasca si anume furtisagul pe fata, fara mentionarea autorilor originali.

Coverurile au fost intotdeauna o metoda extrem de lejera de a lansa cate o piesa noua atunci cand esti in pana de inspiratie sau cand vrei sa aduci un omagiu cuiva. Coverul e si el de mai multe feluri : cantat din toate punctele de vedere la fel ca originalul (instrumentatie, text, linie melodica) sau putin modificat in functie de perioada anului, de interpret, de trendul muzical al perioadei respective.

O sa ilustrez mai jos niste piese despre care sunt tare curios daca stiati ca de fapt sunt coveruri si nu piese originale ale artistilor respectivi.

Aretha Franklin si al ei « Respect » e o piesa clasica, o piesa cunoscuta in toata lumea si unanim apreciata. Dar nu stiu cati dintre voi sunt la curent cu faptul ca piesa e totusi un cover dupa o melodie inregistrata cu doi ani inainte de catre Otis Redding. Intr-adevar, versiunea Arethei a avut un succes mult mai mare datorita si faptului ca daca in piesa originala mesajul era de incercare a barbatului de a trata femeia iubita bine si astfel sa obtina respectul ei, in varianta Aretha este vorba de cu totul altceva desi in mare textul e acelasi.

 

Cine nu stie piesa lui Cindy Lauper, « Girls Just Wanna Have Fun » ? Are si Miley Cyrus o versiune dar am pretentia ca in cel mai bun caz sunteti constienti ca versiunea lui Miley e un cover dupa Cindy. Dar stiati si ca versiunea lui Cindy e un cover dupa o piesa a unui nene numit Robert Hazard, inregistrata in 1979? Desi numele de scena al tipului e foarte misto, piesa lui din ’79 e praf.

 

Super hitul international “It’s my life” al celor de la No Doubt e una dintre piesele mele preferate de la ei. Treaba e ca de fapt din cauza unor circumstante la vremea respectiva (Gwen era in plin proces de inregistrare a unui album solo, trupa se pregatea de lansarea albumului de Greatest Hits) s-au hotarat ca in loc sa compuna o piesa noua, sa preia piesa britanicilor de la Talk Talk, lansata in 1984.

 

Cel mai de succes cantec al minunatei Bjork, “It’s Oh So Quiet” are o adevarata pleiada de predecesori. Astfel, versiunea originala in limba enlgeza a piesei ii apartine doamnei Betty Hutton si dateaza din 1951. Ca sa vedeti cum era treaba cu globalizarea si la momentul respectiv, piesa doamnei Hutton este de fapt la randul ei o prelucrare a melodiei germane “Und jetzt ist es still ».

 

 

 

Sper ca nu mai are rost sa va spun despre cel mai mare hit semnat Whitney Houston ca de fapt nu e piesa ei, nu ? « I will always love you », piesa devenita unul dintre cele mai mari succese ale artistei, daca nu cel mai mare, este de fapt o preluare dupa piesa cu acelasi nume a celebrei Dolly Parton si lansata de aceasta in 1974. De altfel, in filmul « The Bodyguard » se aude in una dintre scene, pe fundal, versiunea country a acestei piese. Whitney i-a modificat instrumentatia si a aruncat la gunoi feelingul de piesa country, transformand piesa lui Dolly intr-o balada pop de mare exceptie.

 

Stiu ca sunteti, unii dintre voi, fani Elvis Presley si atunci am zis sa va dau un exemplu de cover facut faimos de catre nemuritorul rege al rock’n’roll-ului. « Hound Dog » este o piesa care a fost cantata si reinterpretata de peste 250 !!! de ori de la lansarea ei in 1952 de catre Willie Mae « Big Mama » Thornton. Cu toate cele 250 de reinterpretari, versiunea promovata de Elvis este cea mai de succes dintre toate, vanzand peste 10 milioane de copii.

 

Desi mai am foarte multe exemple, am sa inchei cu unul dintre cele mai « faimoase » coveruri si anume piesa care a facut-o mare pe Natalie Imbruglia, « Torn ». Ei bine, da, si aceasta piesa e un cover si anume dupa piesa cu acelasi nume, lansata in 1995 de Ednaswap. Dar ce nu a functionat pentru cei din urma a mers ca uns pentru Natalie care a rupt in doua toate topurile mondiale cu piesa asta.

 

ARTIȘTII, BANII, COVERURILE ȘI MULȚIMEA

Salut,

mare vânzoleală ieri și azi cu privire la afirmațiile făcute de Tudor Chirilă în cadrul emisiunii „Vocea României” de vineri seară. Pe scurt, Chirilă s-a legat de două concurente, ambele soliste în aceeași trupă de coveruri, pentru faptul că interpretează doar coveruri și nu încearcă să și compună piese proprii. Monologul nu a fost îndreptat strict către cele două ci mai ales împotriva numeroaselor trupe de coveruri care se mulțumesc doar să cânte piesele altora. Întregul statement al artistului îl găsiți aici: precizări Tudor.

Normal că în urma unei astfel de poziții luate de Tudor au sărit ca arși mulți reprezentanți ai segmentului de muzicieni la care solistul Vama făcea referire. Unele cu argumente altele doar cu atacuri așa mai de Dâmbovița. Polemica e însă e vie și o să fie în continuare.

images

DIN PUNCTUL MEU DE VEDERE TOATĂ DISCUȚIA TREBUIA DEFAPT SĂ SE POARTE AȘA: UNII CÂȘTIGĂ BANI CÂNTÂND PIESELE ALTORA, PIESE PE CARE ĂIA S-AU CHINUIT SĂ LE COMPUNĂ, PRODUCĂ, LANSEZE!

Aici e defapt problema pe care cei care cântă coveruri se fac că nu o înțeleg: ei profită de munca altora. 95% din trupele de coveruri pe care le-am auzit nu doar că nu aduc nimic, nicio tușă personală unor piese celebre dar nici măcar nu reușesc să le cânte măcar în spiritul și emoția pentru care au fost compuse. Sunt doar niște muzicieni plictisiți care nu au avut banii, pilele, relațiile sau talentul să reușească în proiecte originale (aici e altă discuție) și atunci o trupă de coveruri e plasa lor de siguranță, fondul de salarii și pensii.

Conform legislației în vigoare trupele, artiștii, muzicienii care se produc într-un spațiu oricare ar fi el, nu trebuie să plătească nimic pentru drepturile de autor ale pieselor pe care le interpretează și care aparțin altora. Toate obligațiile de plată le revin celor care dețin locația în care se desfășoară evenimentul (fie că e concert, nuntă, botez, onomastică, etc.) în funcție de mai multe criterii pe care le găsiți aici: criterii de plată UCMR-ADA.

poza-concert-sursa-arashi-me_

Astfel, din punctul meu de vedere, ca un textier care a auzit piese la care le-am scris versurile cântate la diverse evenimente, toată discuția se poartă în jurul banilor. E adevărat că Tudor o împachetează frumos și are dreptate când spune că doar luând un lucru de-a gata și folosindu-te de el nu mai ai niciun impuls creativ. Are dreptate când spune că publicul o să fie obișnuit doar să audă aceleași coveruri ale unor piese celebre fără să vrea ceva nou. Dar în final totul se rezumă la bani. O trupă de coveruri meseriașă care cântă la evenimente îți cere și 5000 de euro pentru trei reprize de cântat, fiecare repriză având 45 de minute (asta la nunți, botezuri). Unde cântă piesele altora. Au de investit doar în instrumente (deloc ieftine dar nu le schimbi în fiecare zi), ținută de scenă. În rest benzina pentru deplasare, cazarea sunt suportate de cel care plătește. Licența către UCMR-ADA o plătește cel care are locația. În aceste condiții nu-i așa că pare un business extrem de bun? Nu trebuie decât să faci puțin show, să știi niște piese (aceleași pe care le cântă toată lumea) și să iei banii.

live-music-bg-1

E adevărat că poate mulți dintre cei care cântă coveruri au și piesele lor originale. E adevărat că o piesă care să aibă toate premizele să intre pe radio costă minim 2000 de euro. Plus studioul, plus milogelile pe la radiouri și case de discuri. Toate acestea pot descuraja un artist, un muzician aflat la început de drum și îl fac să aleagă calea ușoară, aceea de a cânta piesele altora.

vioara

Am mulți prieteni și cunoscuți care cântă în trupe de coveruri. Unii dintre ei sunt niște muzicieni extrem de talentați și de fiecare dată merg cu plăcere la evenimentele lor. Dar parcă la un moment dat ți se cam ia. M-am nimerit zilele trecute într-un parc unde era un concert. Pe scenă se producea o artistă care își cânta piesele ei originale, publicul era ok. După ea, main eventul serii a fost o trupă de coveruri care nu a cântat nici măcar o piesă originală! Trupă care a fost plătită mult mai bine decât artista care a cântat înaintea lor. E vorba și despre asta: frustrările artiștilor care muncesc la ceva original când văd că unii care iau totul de-a gata au mai multe evenimente și câștigă mai mulți bani decât ei.

Revin la ideea de bază, dincolo de principii, dincolo de faptul că toți trebuie să trăiască, totul se rezumă la faptul că unii sunt plătiți pentru că interpretează munca altora.

sojen_audio_recording_studio2006