RECENZIE PINK – BEAUTIFUL TRAUMA

“There’s not enough rope to tie me down

There’s not enough tape to shut this mouth

The stones you throw can make me bleed

But I won’t stop until we’re free

Wild hearts can’t be broken”

 

Azi am sa scriu despre cel mai nou album PINK. Am inceput cu un citat din una dintre piesele de pe acest album pentru ca mi se pare ca exprima cel mai bine esenta acestui material discografic. Sau marea lui parte cel putin.

pink_beautifultrauma_1200x1200

Materialul se numeste « Beautiul Trauma » si de la inceput va spun ca este foarte, foarte fain. Recunosc faptul ca sunt mare fan al artistei dar asta nu ma impiedica sa fiu obiectiv. Albumul e chiar foarte, foarte misto. Ca de fiecare data, este produs si mixat extrem de atent si plin de « surprize » faine pentru urechile antrenate. In acelasi timp e foarte melodios si foarte actual ca sound dar fara a altera stilul cu care Pink si-a cucerit fanii. Un pop de foarte buna calitate. Versuri extrem de actuale ca mesaj social sau foarte intime ca mesaje de suflet. Peste toate vine vocea perfecta a unei rebele pop. Si toate astea puse intr-o forma extrem de comerciala fara sa dea totusi senzatia ca e ceva fortat sau facut special pentru a suna comercial. Pur si simplu piesele sunt extrem de « ascultabile ». Dar hai sa le luam pe rand.

« Beautiful Trauma » e piesa care deschide albumul. Cu un refren extrem de melodios si usor cantabil, cu niste expresii licentioase inca din primele opt versuri, e piesa care da directia pe care se va merge in urmatoarele 51 de minute. Pianul Grand ne arata ca va urma un album extrem de melodios iar percutia extrem de actuala si fresh ca sound, ne spune ca urmeaza un material extrem de actual. O gramada de « fuck-uri » ne avertizeaza ca urmeaza ceva pentru care urechile mai sensibile nu sunt pregatite. Piesa insa e foarte misto si vorbeste despre o relatie intima cu suisuri si coborasuri. C-asa-i in viata.

« Revenge » e singura piesa care are un invitat. Si ce invitat are… Nimeni altul decat marele Eminem. Piesa ca sound e o combinatie intre Pink, Eminem si ceva din Lily Allen. Ca versuri e din stilul «Slim Shaddy», extrem de colorate, extrem de funny dar pline de adevar.

“Whatever You Want” e o piesa clasica Pink. Un sound asemanator cu cel de la “Sober”, piesa e despre dragoste, inimi si incercari de a face relatia sa mearga. Simpla din punct de vedere al constructiei : percutie, chitara rece, ceva synthuri si vocea Aliciei. Mai mult decat de ajuns din punctul meu de vedere.

« What About Us » e déjà extrem de cunoscuta si apreciata. Prima piesa cu mesaj social puternic pe care o intalnim pe album, aceasta are un sound extrem de actual, este un pop marca 2017. Extrem de melodios, chiar dansabil, mixabil si care erupe din boxe la refren. Piesa a devenit una dintre preferatele mele inca de la prima ascultare. Versuri ca « we are children that need to be loved » sau “we are billions of beautiful hearts”  nu au cum sa te lase rece. Este un manifest pentru libertatea de expresie, libertatea de a arata si a simti exact asa cum esti, fara bariere artificiale si fara ipocrizie sau corectitudine politica ieftina.

« But We Lost It » este o balada despre o iubire adanca, mistuitoare dar care acum s-a pierdut in monotonie fara ca cineva sa poata sa se impotriveasca. Pareri de rau, singuratate si  poate o ultima sansa de a salva ceva ce nu prea mai pare ca poate sa fie salvat. E confesiunea unei inimi care inca vrea sa lupte pentru dragoste.

« Barbies » e despre maturizare si dorul de copilarie si de siguranta oferita de casa parinteasca si de camera plina de papusi. Piesa e foarte trista si melancolica, un strigat al unui copil ramas in sufletul unui adult. O evocare a vremurilor cand noi toti stateam in camera noastra, cu picioarele sprijinite de peretii acoperiti de postere lipite cu banda adeziva care scorojea tencuiala atunci cand se dezlipea. E dorul de parintii care intrau si ne imbratisau din priviri cu dragoste si vorbe bune.

« Where We Go » e parca desprinsa din acelasi mesaj ca piesa anterioara. E despre intoarcerea acasa, la locurile unde ne simtim cel mai bine si cel mai in siguranta. Acolo unde dragostea e protejata de bratele persoanei iubite in jurul nostru. Acolo unde suntem doar noi cu cei dragi si unde nimeni si nimic nu poate sa ne raneasca.

« For Now » e o alta piesa de dragoste si pareri de rau. Artista isi face mea culpa pentru tot ce a spus si a facut pentru a alunga persoana iubita de langa ea. E o balada despre tristete, singuratate si pareri de rau. O aducere aminte a momentelor frumoase traite impreuna si nevoia de a le trai din nou.

« Secrets » e o piesa din genul « Funhouse » sau « Just Like Fire » cand vine vorba de sound. Dansabila, subtila ca si contructie, versuri destepte si interpretare desavarsita.

« Better Life » vorbeste despre nesiguranta si frustrarile care izvorasc din aceasta nesiguranta. Nesiguranta in ceea ce priveste alegerile pe care le-ar putea face persoana iubita, atras poate de o partenera mai frumoasa/tanara/bogata de lucruri mai noi/stralucitoare/la moda. O piesa despre ceea ce e real si palpabil intr-o relatie si familie comparativ cu ceea ce straluceste la orizont.

« I Am Here » e despre regasirea de sine. Despre faptul ca cel mai bun tu esti chiar tu cel din momentul acela. E despre siguranta de sine a persoanei care le-a trait si vazut pe toate. Despre curaj in fata a ceea ce poate sa iti aduca viata si despre forta interioara pe care ti-o dau toate experientele trecutului. Despre faptul ca daca ai fost déjà jos drumul nu poate merge decat in sus.

« Wild Hearts Can’t Be Broken » e piesa mea preferata de pe acest album. Cu un puternic mesaj social, foarte bine conturata din punctual de vedere al liniei melodice si a instrumentatiei, piesa e foarte faina. Chiar ma gandeam la prima ascultare (dupa ce mi-am revenit din faptul ca mi se facuse pielea de gaina pe mana) ca aceasta melodie ar putea lejer, de una singura, sa porneasca o revolutie prin tot ceea ce spune si simte Pink in ea. E strigatul de lupta si rezistenta a unei generatii incercata déjà mult prea mult de tot felul de experiemente sociale, de tot felul de metode de supraveghere si cenzura. E strigatul de lupta al celor multi si satui de privatiuni, cenzura si hotie.

« You Get My Love » e o noua piesa de dragoste si de pareri de rau exprimate prin cantec. E o recunoastere a greselilor si o confirmare a dragostei pe care artista o poarta celor dragi.

Cam asta e povestea albumului “Beautiful Trauma”. Merita cumparat, ascultat si pus pe repeat.

PINK-Ryan-Aylsworth-Main-Press

 

photo credit: www.pinkspage.com

 

CANTECE SI POLITICA

Traim zile agitate pline de idealuri, confuzie, lehamite, indignare si speranta. Traim zile in care ne ridicam vocea spre niste politicieni pe care-i doare fix intre buzunarele de la pantaloni de noi si care isi vad in continuare de treburile lor mai mult sau mai putin murdare. Stiti bine ca pe blogul acesta nu fac politica ci vorbesc despre muzica. Am fost aproape zilnic in Piata Victoriei si ma mandresc cu lucrul asta. Am gasit oameni extraordinar de creativi si am intalnit foarte multi artisti: actori, cantareti, compozitori, oameni de media, etc.

Muzica inseamna uneori si politica. Am mai scris aici pe blog ca in alte tari, atunci cand au loc evenimente sociale importante, artistii isi exprima opiniile si sustinerea politica pentru unii sau altii. De-a lungul vremii s-au scris o gramada de melodii cu mesaje politice, unele ajunse adevarate declaratii a unor generatii, altele mai putin cunoscute. Azi vorbim asadar despre cantece cu mesaje politice.

Incep cu un cantec din 1988, care da si numele unui album lansat in acel an. Formatia e Metallica si melodia se numeste “…And Justice For All”. Piesa e despre o justitie plina de coruptie si falsuri, plina de bani murdari si decizii controversate. De altfel versul:  “Halls of justice painted green, money talkin’..” e defintioriu pentru piesa. Deloc o coincidenta, titlul piesei e identic cu ultimul vers din “Pledge of Allegiance” (“Juramantul de credinta”) pe care toti elevii il recita in scolile americane la inceputul fiecarei zile. Are legatura si cu filmul cu acelasi nume din 1979, film in care Al Pacino interpreteaza un avocat care realizeaza ca sistemul de justitie e plin de coruptie si favoritisme.

O alta piesa extrem de interesanta e “30 Year War” a celor de la Manic Street Preachers. Piesa face parte de pe albumul “Rewind The Film”aparut in 2013. Basistul Nicky Wire, cel care a si scris textul descrie piesa ca pe o portretizare a razboiului continuu pe care clasa conducatoare il poarta impotriva clasei muncitoare inca de pe vremea reformelor deloc populare adoptate de guvernul condus de Margaret Thatcher. Textul piesei e plin de metafore si comori ascunse, una dintre ele fiind versul “hiding Lowry’s paintings” care se refera la tablourile pictorului L.S.Lowry faimos pentru picturile sale in care apar oameni ai muncii surprinsi in diferite ipostaze si deseori desenati foarte simplu, semanand cu niste bete de chibrituri.

Piesa urmatoare este una dintre preferatele mele. Face parte de pe unul dintre cele mai bune albume rock ever si cu siguranta cel mai bun album Green Day. Albumul se numeste “American Idiot” iar piesa despre care vorbim are acelasi nume. Tot albumul e o furtuna rock cu accente politice. Sa nu uitam ca pe acest album sunt si “Wake Me Up When September Ends” sau “Boulevard of Broken Dreams” sau “Hollyday” si mai presus de ele incredibila “Jesus of Suburbia”. Toate vorbesc despre realitatile politice si sociale din societatea americana a anului 2004. “American Idiot” e o piesa extrem de puternica, ea deschide albumul si mesajul e extrem de simplu si direct: “nu mai vreau sa fiu un idiot american si sa fac parte dintr-o agenda care se adreseaza unui redneck / nu sunt mandru sa fiu numit redneck si nici nu sunt un redneck”. Piesa vorbeste si despre o natiune, cea americana, condusa de mass-media partinitoare si care are interese ascunse.  Piesa si intreg albumul ataca SUA dar in acelasi timp ambele sunt extreme de americane.

Din aceasta enumerare nu puteau sa lipseasca cei de la Sex Pistols. Extrasa de pe primul lor material discografic “Anarchy in the U.K” a insemant o revolutie muzicala si a generat o agitatie enorma in societatea britanica a anului 1977. De altfel, albumul a fost lansat si promovat cu greu deoarece majoritatea radiourilor si revistelor de specialitate nu au dorit sa aiba de a face cu trupa tocmai din cauza mesajelor anarhiste. Piesa despre care vorbim este un protest impotriva monarhiei britanice si o chemare la anarhie. Trupa este oricum recunoscuta pentru apetitul si talentul de a genera scandaluri si controverse prin atitudinea anti-establishment si prin metodele de manipulare a presei de specialitate. Cu un puternic mesaj politic, piesa punkerilor britanici a intrat in istoria muzicii.

Paragraful care urmeaza e impartit in doua. Prima parte se refera la “Dear Mr. President”, piesa celor de la 4 Non Blondes. Aceasta e despre ierarhiile puterii guvernamentale. E despre a arunca o privire in jurul tau, a vedea toate problemele si mai ales despre sentimental ca cineva este totusi responsabil pentru ele sau rezolvarea lor. Piesa a fost interzisa la unele posturi de radio, mai ales in statul american Texas, deoarece era vazuta ca un atac la adresa presedintelui George Bush Sr. (reprezentant de seama al statului Texas). A doua parte a paragrafului e dedicata cantecului cu acelasi nume si cu aceeasi tematica, dar mult mai cunoscut, interpretat de P!nk. De inteles totusi, avand in vedere apropierea si colaborarea constanta dintre artista si fosta solista a trupei 4 Non Blondes. Piesa e compusa de P!nk si se adreseaza unui alt presedinte Bush si anume George W. Bush pe teme extrem de controversate in timpul mandatului acestuia: razboi, homosexualitate, oameni fara adapost, avort, consumul de droguri. Cantecul e interpretat impreuna cu Amy Ray si Emily Saliers din Indigo Girls, ambele impartasind mesajul si manifestul piesei.

Sa nu credeti totusi ca nu avem si noi romanii cantecele noastre de protest pe teme sociale si politice. Avem si sunt niste melodii foarte faine si puternice si am sa scriu despre ele intr-o postare viitoare.

The Olympic Games of Music

Hey there,

timthumb

I was talking with a teenager the other day about music. He kept saying that no way music sounded better in the 70’s and 80’s and 90’s as there were no computers and music software to make it sound perfect. I looked at him and told him that music back in the days was perfect exactly because it was full of imperfections. Imperfections that came from listening to real instruments played by real people not some digitized sound banks. Nowadays we have music making computer software that has thousands and thousands of samples and instruments. They all sound perfect. But they are not real. The music today is a fantasy. All instruments are created on a computer. Nothing is real…

I miss the sound of a plucked guitar string, the sound of a slide on a guitar string. I miss the real sound of the premier, the toms and the snare. I miss music. Real music. I hate listening to auto-tuned voices, to voices that sound perfect. I hate being cheated on with perfect mixed tracks as they are perfect mastered by machines. Machines combine the frequencies perfectly. But we humans are not perfect. And music should not be perfect as well, as all the little imperfections make the greatest songs ever…

The kid said that the nowadays music makes more views on YOUTUBE than the old ones. Well you see kid? We did not have computers and internet and YOUTUBE. We had cassettes and vinyls. We heard the songs on the radio or at TV and recorded them directly from TV or the radio. Those were the “torrents” back in the days. We bought magazines to find out what’s new with our favorite music group. And it was perfect…

I admit that there are extremely talented musicians today, there are great groups and great singers and producers. They know music, they make music and they play music. Maybe it’s just me and my nostalgic view on music. Anyone can make music today without having studied an instrument or taken a music lesson in their entire life. But still, there are a few that can play music. Today there are so called musicians that are successful because they are well prepared computer geeks. They don’t know shit about music but are so good on software and programs that can easily put together a song. Well, I prefer the musicians a.k.a the ones that can play an instrument. Voice is also an instrument, maybe the most difficult one. I love musicians who can easily perform live on a stage in front of people. Those are the musicians I like.

There is nothing like music. And the live performances are the Olympic Games for all musicians. In the end, let’s close the curtain with a great Olympian…

TOPUL MEU PE 2010

Hey,
a trecut ceva vreme de cand nu am mai scris nimic. Ce sa faci? Prea multa munca, prea putin timp de ascultat muzica, si ce am auzit nu prea merita promovat aici. Dar totusi, am sa fac un topulet cu piesele care mi-au placut in 2010.

Si pe locul 1, castigatoare detasata e:

asa cum as scris si la recenzia albumului artistului de pe locul 1, tanarul B.O.B. a reusit sa zdruncine din temelii industria muzicala mondiala cu albumul sau de debut “The Adventures Of Bobby Ray”, iar vocea feminina a solistei Hayley Williams de la Paramore (o trupa de rock), se potriveste perfect pe piesa.

pe locul doi e una dintre piesele mele de suflet pe 2010…sensibila, super trista, puternica in acelasi timp si cantata de una dintre cele mai bune voci din industrie:

Christina Aguilera, e una dintre vocile care pot canta orice, oricand. si trezita din somnul cel mai adanc, fata asta iti canta perfect. si pe albumul “Bionic” o dovedeste din plin. de pe acelasi album mai recomand “All I Need”.

locul 3:

unul dintre cei care au participat la super showul numit American Idol, si care nu au reusit sa impresioneze pana la final juriul, se numea Chris Daughtry. tot raul spre bine, caci tanarul Chris si-a facut propria formatie si a revenit pe scena AI, in calitate de superstar si cu niste piese de exceptie, cum e si “Life After You” pe care o ascultam pe locul 3.

pentru a patra mea alegere pe 2010, m-am oprit asupra unei tinere care atunci cand vine vorba de chitara e maestra. a cantat cu Michael Jackson, cu Santana si alti mari chitaristi ai lumii. Ii place rockul, canta rock si o face bine, are showuri explozive si chitara ei scoate niste sunete incredibile…pregatiti-va de rock si riffuri cu Orianthi:

pe locul 5 sunt niste americani care au intors SUA pe dos cu albumul de pe care face parte piesa urmatoare…au luat cu asalt premiile Grammy si au plecat acasa cu geanta plina de statuete, pentru piesa pe care o veti asculta in urmatoarele minute…muzica din genul country e muzica preferata a Americii, orice ar spune sau face rapperii si rockerii, si toate Kesha-ele si Beyonce-ele…asa ca fara sa o mai lungim, iata-i pe cei de la Lady Antebellum si a lor “Need You Now”. enjoy

pe locul 6 e o surpriza si nu prea: un super text (doar eu l-am scris asa ca nu puteam vorbi aiurea despre versuri nu?), ascultam varianta originala, dar am sa o adaug si pe cea lansata ca videoclip si alegeti voi care va place mai mult. e made in Romania, 100% una dintre cele mai bune voci din tara, prea putin promovata din pacate, asadar, pe 6 ca piesa preferata in 2010, Maria Radu – “Miss Everything”, in doua variante, asa cum am promis…:)

——————————————————————————

pe 7 e o viata minunata cantata de doi baieti talentati si cam retro in imagine, dar care au adus un sound aparate pe 2010: Hurts ne incanta cu “Devotion”, in duet cu Kylie Minogue…enjoy:

pe locul 8 e artista mea preferata, dar care deocamdata nu a rupt gura targului pe 2010…cu toate astea sus paharul pentru Pink…

in penultima pozitie a topului meu, se regaseste o piesa care ne-a terminat timpanele si creierii de cat de des o auzeam la radiouri…si chiar ne placea felul in care ne minteau radiourile astea: e vorba de Eminem si Rihanna, cu “Love The Way You Lie”…

pe locul 10 pentru 2010 e o tanara domnisoara, cu o piesa a carei remix (pe care vi-l si propun azi), a facut furori prin cluburile din NY si Chicago, iar Roger Sanchez, in showul sau radio a promovat-o la sectiunea Hot Download…fata e romanca, compozitorul e roman si il cheama George Popa (e opera lui si la piesa Mariei Radu de mai sus)…textierul e roman si il cheama la fel ca pe mine, iar pe artista noastra o cheama Alina Eremia…piesa se numeste “Deep In Love” si e o nestemata neslefuita de care casa ei de discuri nu stie sa profite…

cam asta e topul meu pe 2010…in final, o propunere si o certitudine pentru 2011…sper ca va fi “FUCKING PERFECT” asa cum o spune si … cine altcineva decat PINK…

PINK – GREATEST HITS…SO FAR

This slideshow requires JavaScript.

Nu am mai scris de ceva vreme, dar am revenit cu albumul artistei mele preferate. Inegalabila, incredibila, talentata si cam dusa cu capul, PINK. Si nu orice album, ci un album de greatest hits…so far. as putea sa scriu mult, mult prea mult, si tot nu as spune tot despre o artista pe care am vazut-o live de doua ori, si de fiecare data a fost exceptionala. Canta perfect si atunci cand e atarnata cu capul in jos la 10 metri deasupra scenei, si cand nu se simte ok. Albumul e unul care ne duce prin toate hiturile Aliciei (numele ei adevarat) de la debut si pana acum. Incepe cu incendiarul “Get The Party Started” si continua cu “There You Go”, piesa de pe albuml de debut. Mai ascultam “Don’t Let Me Get Me”, “Family Portrait”, “Just Like A Pill”, “Who Knew”, etc, si doua piese noi “Raise Your Glass” si “F..king Perfect”.

Piesele vechi le stiti deja, despre cele doua noi, nu am decat cuvinte de lauda. Mie personal imi plac foarte mult ambele, cu un plus pentru “F..king Perfect”.

Pe scurt, ascultati si reascultati ce stiati deja si indragostiti-va din nou de Alicia Moore aka PINK.

enjoy
vlad