CRUSH, CRUSH, CRUSH…

Rock Sound - April 2013

Salutare,

m-am decis să merg în continuare pe linia din ultima vreme și să scriu despre niște trupe sau artiști pe care în România nu prea i-am văzut promovați sau prezenți pe canalele media. Astfel, după ce am scris despre Billy Talent, azi am să scriu despre o trupă americană de rock, pe numele ei de scenă: PARAMORE.

Personal am auzit de ei din greșeală acum vreo 10-11 ani (cred). Și unele dintre piesele lor mi-au rămas în suflet. Formația e formată acum din percuționistul Zac Farro, chitaristul Taylor York și minunata vocalistă Hayley Williams (pe ea s-ar putea să o știți mai bine din colaborarea cu B.O.B. pe super succesul „Airplanes”). Trupa s-a format în 2004 in orășelul Franklin din statul american Tennessee când componenții ei aveau vârste cuprinse între 12 și 14 ani. S-au perindat mai mulți componenți prin trupă. La concerte erau duși cu mașina de părinții lui Hayley. Albumul lor de debut din 2005, „All We Know Is Falling” a ajuns pe locul opt in UK Rock Chart. Nu a avut cine știe ce succes comercial dar aducea în lumina reflectoarelor o trupă nouă, proaspătă și plină de talent.

În anul 2007 apare al doilea album al trupei. Intitulat „Riot!” acesta a primit discul de platină în SUA fiind un adevărat succes comercial făcând ca trupa să fie nominalizată și la premiile Grammy pentru Best New Artist în anul 2008. Toate astea grație unor piese ca „Misery Business”, „That*s What You Get” și mai ales „CrushCrushCrush”. Aceasta din urmă e și piesa care mi-a rămas la inimă cel mai mult de la ei, fiind și prima piesă pe care am auzit-o de la această trupă.

Anul 2009 vine cu cel de-al treilea album al trupei. „Brand New Eyes” e al doilea mare succes comercial al trupei de peste ocean propunând un hit prin piesa „The Only Exception”. Materialul discografic a primit discul de platină în Irlanda și UK și discul de aur în SUA, Canada, Australia și Noua Zeelandă. În trupă au loc schimbări de membri încă de la începuturi, fiind o adevărată telenovelă rock cu plecări, reveniri, certuri și împăcări. Ce e cert e că Paramore a avut în mare cam aceeași membri doar că nu în acelși timp :).

În anul 2013, după încă o reîmprospătare a componenței trupei, apare cel de-al patrulea album intitulat simplu „Paramore”.  Albumul le aduce primul number one în topul US Billboard 200 și a fost pe locul întâi în UK, Australia, Irlanda, Noua Zeelandă, Argentia, Brazilia și Mexic. Ca single-uri s-au detașat „Still Into You” și „Ain*t It Fun”. Dealtfel, ultimul dintre ele le-a adus membrilor trupei primul premiu Grammy pentru „Cel mai bun cântec rock”.

După alte câteva plecări și reveniri, în anul 2017 apare cel mai nou album al lor: „After Laughter”.

De multe ori multă lume a confundat această trupă cu un proiect personal al solistei Hayley Williams, lucru ce a dus de multe ori la certuri între compnenții trupei. Dealtfel, Hayley a menționat de fiecare dată în interviuri că trupa nu este despre ea ci despre un întreg și a avut luări de poziție foarte acide împotriva publicațiilor care insistau pe imaginea ei în defavoarea imaginii trupei ca întreg. Astfel s-au năascut și multe comparații între Paramore și Avril Lavigne sau perioada rock a lui Kelly Clarkson.

Single-ul „Decode” este melodia principală a părții întâi din trilogia „Twilight” și este una dintre cele mai apreciate piese ale trupei. Mie nu îmi mai rămâne decât să vă îndemn să ascultați piesele acestei trupe extrem de interesante.

DESPRE TALENT…BILLY TALENT

Salut,

Azi vorbim despre talent. Mai exact despre BILLY TALENT. Sa ridice mana sus cine a auzit de formatia asta. Nu e o formatie de manele, nu e o formatie de muzica de petrecere desi, poate, numele rostit cu intonatie romaneasca te-ar putea duce cu gandul spre asa ceva.

7889820816_0a3a7a1e06

E vorba despre o formatie canadiana pe care am descoperit-o foarte tarziu, (spre rusinea mea) doar in aceasta vara, cand i-am vazut si ascultat la Sziget Festival. Patru flacai destoinici care au reusit sa imi ramana in suflet prin muzica lor. Asa ca m-am documentat si am zis sa va spun si voua ce am aflat, poate, poate se mai lipesc si de sufletul vreunuia dintre voi.

S-au format in 1993 atunci cand s-au intalnit la scoala si si-au spus, simplu, Pezz. Pana prin anul 2001 au serpuit prin scena underground a orasului Toronto. Poate e de inteles avand in vedere ca baietii nu erau cei mai comerciali rockeri, cantand genuri ca punk rock, alternative rock, post-hardcore rock si ceva ska-punk (asta chiar pe inceputuri). Membrii fondatori sunt tot aia care sunt si acum in componenta formatiei si anume : Benjamin Kowalewicz la voce, Aaron Solowoniuk la percutie (inlocuit acum temporar de catre Jordan Hastings din cauza unor probleme de sanatate), Ian D’Sa la chitara lead si Jon Gallant la chitara bass.

7889811326_505747540f

Prin 2001 isi sichimba numele in Billy Talent ca urmare a unor probleme juridice legate de numele anterior. Tot in acel an, gratie unei legaturi de amicitie intre vocalul trupei si un angajat al partii de recrutari si scouting de la Warner Music Canada (deci vedeti ca si la ei tot pe baza de cine pe cine cunoaste merge) baietii au semnat un contract cu aceasta casa de discuri. Din acel moment toate portile s-au deschis si succesul a venit aproape pe nesimtite. Astfel, in 2003 apare primul album al trupei (nu punem la socoteala vreo trei-patru albume demo inregistrate de-a lungul vremii pana atunci), numit simplu Billy Talent. Albumul s-a bucurat de succes, piese precum “The Ex”, “River Bellow”, “Nothing To Lose” si mai ales “Try Honesty”  devenind extrem de cunoscute. Tot cu prilejul acestui album trupa a trecut la un stil putin mai agresiv. Succesul albumului le-a mai adus concerte sold-out in Canada si Statele Unite si trei discuri de platina in Canada.

In iunie 2006 a aparut al doilea album al trupei intitulat Billy Talent 2. Mai putin agresiv atat ca sound cat si ca limbaj, albumul a vandut foarte bine in Canda si Europa. Au urmat apoape 19 luni de turnee in Canada, Europa si Statele Unite. S-au inregistrat ceva prestatii live din UK si  a aparut si un DVD cu imagini si audio din turneu.

Printre concerte si aparitii la diverse premii muzicale, baietii au reusit sa compuna un nou album pe care l-au lansat in iulie 2009 si care s-a intitulat (sa vezi acum nume original) : Billy Talent 3. A avut succes si materialul acesta si le-a adus sansa sa mearga prin toata lumea cu el pentru a-l promova. Euorpa, Africa de Sud, Statele Unite, Canada s-au bucurat sa-i vada live.

Lucrurile se misca intr-un ritm alert si in 2012 apare un nou album. Cu aceasta ocazie aflam ca primele trei albume au format o trilogie si ca acest nou album e ceva cu totul diferit fata de ceea ce a facut trupa pana atunci. Albumul se numeste Dead Silence si s-a bucurat de succes peste tot unde a fost lansat.

In 2014 trupa lanseaza un album de greatest hits numit simplu Hits. Materialul discografic contine si doua piese noi.

In 2016 apare cel mai recent material discografic al trupei numit Afraid of Heights. Si acesta s-a bucurat de un real success in randul fanilor vechi si noi.

De-a lungul timpului trupa a lansat diverse single-uri care au devenit hit-uri mondiale. Printre acestea putem enumera :Fallen Leaves, Viking Death March, Nothing to Lose, Rusted From The Rain, Devil On My Shoulder.

maxresdefault

Mai multe va las pe voi sa descoperiti ascultand muzica lor.

photo credit: www.billytalent.com

 

RECENZIE PINK – BEAUTIFUL TRAUMA

“There’s not enough rope to tie me down

There’s not enough tape to shut this mouth

The stones you throw can make me bleed

But I won’t stop until we’re free

Wild hearts can’t be broken”

 

Azi am sa scriu despre cel mai nou album PINK. Am inceput cu un citat din una dintre piesele de pe acest album pentru ca mi se pare ca exprima cel mai bine esenta acestui material discografic. Sau marea lui parte cel putin.

pink_beautifultrauma_1200x1200

Materialul se numeste « Beautiul Trauma » si de la inceput va spun ca este foarte, foarte fain. Recunosc faptul ca sunt mare fan al artistei dar asta nu ma impiedica sa fiu obiectiv. Albumul e chiar foarte, foarte misto. Ca de fiecare data, este produs si mixat extrem de atent si plin de « surprize » faine pentru urechile antrenate. In acelasi timp e foarte melodios si foarte actual ca sound dar fara a altera stilul cu care Pink si-a cucerit fanii. Un pop de foarte buna calitate. Versuri extrem de actuale ca mesaj social sau foarte intime ca mesaje de suflet. Peste toate vine vocea perfecta a unei rebele pop. Si toate astea puse intr-o forma extrem de comerciala fara sa dea totusi senzatia ca e ceva fortat sau facut special pentru a suna comercial. Pur si simplu piesele sunt extrem de « ascultabile ». Dar hai sa le luam pe rand.

« Beautiful Trauma » e piesa care deschide albumul. Cu un refren extrem de melodios si usor cantabil, cu niste expresii licentioase inca din primele opt versuri, e piesa care da directia pe care se va merge in urmatoarele 51 de minute. Pianul Grand ne arata ca va urma un album extrem de melodios iar percutia extrem de actuala si fresh ca sound, ne spune ca urmeaza un material extrem de actual. O gramada de « fuck-uri » ne avertizeaza ca urmeaza ceva pentru care urechile mai sensibile nu sunt pregatite. Piesa insa e foarte misto si vorbeste despre o relatie intima cu suisuri si coborasuri. C-asa-i in viata.

« Revenge » e singura piesa care are un invitat. Si ce invitat are… Nimeni altul decat marele Eminem. Piesa ca sound e o combinatie intre Pink, Eminem si ceva din Lily Allen. Ca versuri e din stilul «Slim Shaddy», extrem de colorate, extrem de funny dar pline de adevar.

“Whatever You Want” e o piesa clasica Pink. Un sound asemanator cu cel de la “Sober”, piesa e despre dragoste, inimi si incercari de a face relatia sa mearga. Simpla din punct de vedere al constructiei : percutie, chitara rece, ceva synthuri si vocea Aliciei. Mai mult decat de ajuns din punctul meu de vedere.

« What About Us » e déjà extrem de cunoscuta si apreciata. Prima piesa cu mesaj social puternic pe care o intalnim pe album, aceasta are un sound extrem de actual, este un pop marca 2017. Extrem de melodios, chiar dansabil, mixabil si care erupe din boxe la refren. Piesa a devenit una dintre preferatele mele inca de la prima ascultare. Versuri ca « we are children that need to be loved » sau “we are billions of beautiful hearts”  nu au cum sa te lase rece. Este un manifest pentru libertatea de expresie, libertatea de a arata si a simti exact asa cum esti, fara bariere artificiale si fara ipocrizie sau corectitudine politica ieftina.

« But We Lost It » este o balada despre o iubire adanca, mistuitoare dar care acum s-a pierdut in monotonie fara ca cineva sa poata sa se impotriveasca. Pareri de rau, singuratate si  poate o ultima sansa de a salva ceva ce nu prea mai pare ca poate sa fie salvat. E confesiunea unei inimi care inca vrea sa lupte pentru dragoste.

« Barbies » e despre maturizare si dorul de copilarie si de siguranta oferita de casa parinteasca si de camera plina de papusi. Piesa e foarte trista si melancolica, un strigat al unui copil ramas in sufletul unui adult. O evocare a vremurilor cand noi toti stateam in camera noastra, cu picioarele sprijinite de peretii acoperiti de postere lipite cu banda adeziva care scorojea tencuiala atunci cand se dezlipea. E dorul de parintii care intrau si ne imbratisau din priviri cu dragoste si vorbe bune.

« Where We Go » e parca desprinsa din acelasi mesaj ca piesa anterioara. E despre intoarcerea acasa, la locurile unde ne simtim cel mai bine si cel mai in siguranta. Acolo unde dragostea e protejata de bratele persoanei iubite in jurul nostru. Acolo unde suntem doar noi cu cei dragi si unde nimeni si nimic nu poate sa ne raneasca.

« For Now » e o alta piesa de dragoste si pareri de rau. Artista isi face mea culpa pentru tot ce a spus si a facut pentru a alunga persoana iubita de langa ea. E o balada despre tristete, singuratate si pareri de rau. O aducere aminte a momentelor frumoase traite impreuna si nevoia de a le trai din nou.

« Secrets » e o piesa din genul « Funhouse » sau « Just Like Fire » cand vine vorba de sound. Dansabila, subtila ca si contructie, versuri destepte si interpretare desavarsita.

« Better Life » vorbeste despre nesiguranta si frustrarile care izvorasc din aceasta nesiguranta. Nesiguranta in ceea ce priveste alegerile pe care le-ar putea face persoana iubita, atras poate de o partenera mai frumoasa/tanara/bogata de lucruri mai noi/stralucitoare/la moda. O piesa despre ceea ce e real si palpabil intr-o relatie si familie comparativ cu ceea ce straluceste la orizont.

« I Am Here » e despre regasirea de sine. Despre faptul ca cel mai bun tu esti chiar tu cel din momentul acela. E despre siguranta de sine a persoanei care le-a trait si vazut pe toate. Despre curaj in fata a ceea ce poate sa iti aduca viata si despre forta interioara pe care ti-o dau toate experientele trecutului. Despre faptul ca daca ai fost déjà jos drumul nu poate merge decat in sus.

« Wild Hearts Can’t Be Broken » e piesa mea preferata de pe acest album. Cu un puternic mesaj social, foarte bine conturata din punctual de vedere al liniei melodice si a instrumentatiei, piesa e foarte faina. Chiar ma gandeam la prima ascultare (dupa ce mi-am revenit din faptul ca mi se facuse pielea de gaina pe mana) ca aceasta melodie ar putea lejer, de una singura, sa porneasca o revolutie prin tot ceea ce spune si simte Pink in ea. E strigatul de lupta si rezistenta a unei generatii incercata déjà mult prea mult de tot felul de experiemente sociale, de tot felul de metode de supraveghere si cenzura. E strigatul de lupta al celor multi si satui de privatiuni, cenzura si hotie.

« You Get My Love » e o noua piesa de dragoste si de pareri de rau exprimate prin cantec. E o recunoastere a greselilor si o confirmare a dragostei pe care artista o poarta celor dragi.

Cam asta e povestea albumului “Beautiful Trauma”. Merita cumparat, ascultat si pus pe repeat.

PINK-Ryan-Aylsworth-Main-Press

 

photo credit: www.pinkspage.com

 

CRISTI COPACIU – THE BLUES MASTER

Salut,

dig

Acum vreo doua saptamani imi scrie un prieten si imi spune ca e musai sa merg in seara aia la CLUBUL TARANULUI sa ascult ceva foarte fain. Manat de curiozitate, mi-am luat sotia de mana si am mers la concertul recomandat. Si nu mi-a parut rau. Intr-adevar am avut ce asculta si la finalul serii, cand am tras linie, pot sa spun ca senzatia de multumire era acolo pentru ca ascultasem ceva foarte, foarte fain. Mai exact, am fost martorul debutului in Bucuresti a unor muzicieni extrem de tineri dar de foarte mare perspectiva. Am ascultat un blues de foarte mare calitate si niste interpretari foarte, foarte bune.

Vedeta serii a fost fara indoiala CRISTI COPACIU si chitara lui electrica. La varsta de doar 18 ani baiatul asta este FE-NO-ME-NAL!!!! Iesit din aceeasi scoala de blues bistriteana la fel ca Alex Musat, baiatul asta a facut spectacol. Extrem de pasional, extrem de indraznet si un adevarat vrituoz al chitarei, Cristi a fost o adevarata incantare. Proaspat admis la Conservatorul din Bucuresti, sunt sigur ca vom auzi lucruri super faine despre el si astept cu nerabdare urmatoarea intalnire muzicala cu el si chitara lui.

Despre cei care l-au insotit pe scena doar lucruri frumoase. La voce ne-a incantat minunata Alexa Dragu (17 ani) care ne-a aratat ca talentul nu are varsta si mai ales ca pasiunea si frumusetea unei piese devin tangibile atunci cand cineva o canta din inima.

La percutie un la fel tanar Sebastian Paul, de o calitate fenomenala.

Cei trei “juniori” au fost supravegheati si deloc temperati de catre experimentatul bassist Gelu Gribincea.

This slideshow requires JavaScript.

Ca o incheiere, va recomand ca atunci cand auziti ca talentatul Cristi Copaciu este prin zona cu vreo cantare, sa nu stati pe ganduri si sa va luati si prietenii cu voi pentru ca merita, merita, merita…

COLDPLAY LIVE! UN VIS DEVENIT REALITATE

Salut,

am inceput postul de azi cu imaginile de mai sus pentru ca asta era atmosfera pe un stadion plin cu 55.000 de oameni nerabdatori sa -si vada favoritii. Valuri si urale pe CommerzBank Arena din Frankfurt in asteptarea concertului Coldplay. Luasem biletele de zece luni si de atunci numaram zilele si orele pana in data de 1 iulie 2017. Chiar daca locurile erau undeva la cucurigu, chiar daca era o trezire la 5 dimineata, aeroport, zbor doua ore jumatate, shuttle, check in la hotel dupa vreo 3 ore de asteptare (timp in care am dat o fuga pana la stadion sa vedem cum ajungem, pe unde intram, etc), chiar daca doar 18 grade fata de 44 la Bucuresti (actually asta a fost de bine 🙂 ), chiar daca ploaie marunta si sacaitoare, putea sa cada si cerul pe mine ca tot nu ma oprea nimic sa ajung la acest concert.

Recunosc ca aruncasem un ochi, doi, trei pe YouTube si vazusem deja concertul si stiam cam ce urmeaza sa se intample dar nimic, niciun video nu m-a pregatit pentru senzatiile pe care le-am trait timp de doua ore in compania a patru baieti extraordinari si instrumentele lor muzicale. Sa spun ca a fost un vis devenit realitate e prea banal si nu atinge nici pe departe dimensiunea show-ului pus in scena de formatia britanica.

In deshidere au cantat Femme Shcmidt (o surpiza foarte placuta) si Tove Lo. Buna prestatia fetelor dar lumea fremata deja in asteptarea celor pentru care venisera la stadion.

IMG_4022

La ora 21 fix din sistemul de sonorizare (apropos, sonorizarea a fost perfecta) a rasunat vocea Mariei Callas si aria “O mio babbino caro” iar apoi pe ecran au aparut niste argentinieni care simbolizau locatia primului concert din turneul mondial inceput de cei patru fantastici in 2016. Si pe fast forward am sarit din locatie in locatie pana la Bruxelles si apoi la Gotheborg (locatia premergatoare concertului de la Frankfurt) iar de acolo am sarit la doua doamne simpatice cu steagul Germaniei, rezidente din Frankfurt si care ne-au urat bun venit in capitala financiara a Europei la concertul COLDPLAY!

Si a inceput vraja! Prima piesa a fost “A Head Full Of Dreams” care a debutat intr-o nebunie de culori si artificii, piesa numai buna sa ne ridice de pe scaune (unde oricum nu ne-am mai asezat pana la final) si sa dea tonul pentru ceea ce a urmat. Si ceea ce a urmat a fost “Yellow” prilej pentru faimoasele deja Xylobands sa se aprinda toate si sa straluceasca in culoarea galbena (normal). Un intreg stadion colorat in galben…

IMG_4035IMG_4036

Au urmat “Every Teardrop Is A Waterfall” si “The Scientist” (una dintre piesele mele preferate). La ultima dintre cele doua piese intreg stadionul a cantat fiecare vers si a respirat si vibrat impreuna cu fiecare nota muzicala. A fost ceva magic. Dar ce a urmat a surclasat tot ceea ce se intamplase pana atunci.

IMG_4038

“God Put A Smile Upon Your Face” a ridicat nivelul si a incalzit vocile pentru una dintre cele mai faine momente ale serii pentru ca a urmat drumul spre “Paradise”. Momentul cand s-au aprins Xyloband-urile la piesa asta a fost o reverie de culori si o imagine pe care am sa o port mereu in suflet. Foarte tare ca partea finala a piesei a fost versiune remixata de Tiesto. “Paradise” era oricum una dintre piesele mele preferate dar modul cum au interpretat-o si prezentat-o in acest turneu e cea mai misto punere in scena a ei de pana acum.

IMG_4040

IMG_4064

Toate astea s-au intamplat pe scena A dar baietii doreau sa fie mai aproape de public asa ca urmatoarele piese le-au interpretat de pe scena B. A fost momentul dedicat pieselor “Always In My Head”, “Princes of China”, “Magic” si a minunatei “Everglow”.

Inapoi pe scena A si inapoi la piesele mai ritmate si la senzatii din alta lume. Ne-am intors in timp si am vibrat din nou pe acordurile superbei “Clocks”.

Show-ul a atins apoi cote incendiare trecand prin “Charlie Brown”, “Hymn For The Weekend”, “Fix You”, “Viva la vida” si “Adventure Of A Lifetime”. Spectaculos e putin spus despre ce s-a intamplat in stadion si pe scena in timpul pieselor de mai sus. Magic e cuvantul mai potrivit.

 

Pe “Charlie Brown”, Chris a oprit totul si ne-a rugat pe toti sa lasam telefoanele macar pentru o melodie si sa sarim toti impreuna. Ne-a promis ca ne vor filma ei ceea ce s-a si intamplat. Mai sus e filmarea cu stopul lor, mai jos e filmarea cu sariturile noastre (via contul de Instagram a trupei COLDPLAY).

 

Una dintre chestiile faine la acest concert este ca exista si o scena C amplasata undeva chiar in mijlocul multimii pentru o apropiere totala si experienta acustica de neuitat. Pe aceasta scena au interpretat piesele “Trouble” (inaintea fiecarui concert, pe canalele oficiale ale trupei se face un sondaj unde se voteaza o piesa care nu se afla in set list si pe care trupa sa o cante in acea seara; “Trouble” a fost aleasa serii de 1 iulie 2017), “Don’t Panic” si “Us Against The World”.

Inapoi pe scena A pentru ultima parte a magiei de sambata seara. S-a cantat “Something Just Like This” si a fost un deliciu.

Cerul s-a luminat de zeci de mii de inimi care bateau in acelasi timp, in acelasi ritm, cu aceeasi speranta in dragoste, pace si unitate. “A Sky Full Of Stars” a fost o simfonie de culoare, de trairi si de emotie. A fost un moment de unitate in fata tuturor problemelor care chinuie lumea moderna in acest moment.

Visul s-a incheiat cu o versiune extinsa a piesei “Up&Up” si cu promisiune pe care mi-am facut-o ca de fiecare data cand voi avea ocazia voi merge cu toata increderea si speranta la show-urile Coldplay.

Am trait cel mai frumos moment muzical din viata mea alaturi de cea mai speciala persoana din viata mea. Va recomand cu toata dragostea sa nu-i ratati pe cei de la Coldplay atunci cand aveti ocazia chiar daca poate sa insemne un mic sacrificiu financiar dar implinirea sufleteasca o sa fie de nepretuit.

Pentru informatii despre turneul lor, despre trupa, despre tot ce inseamna COLDPLAY, va invit pe pagina lor oficiala: coldplay.com.

 

 

 

CANTECE SI POLITICA

Traim zile agitate pline de idealuri, confuzie, lehamite, indignare si speranta. Traim zile in care ne ridicam vocea spre niste politicieni pe care-i doare fix intre buzunarele de la pantaloni de noi si care isi vad in continuare de treburile lor mai mult sau mai putin murdare. Stiti bine ca pe blogul acesta nu fac politica ci vorbesc despre muzica. Am fost aproape zilnic in Piata Victoriei si ma mandresc cu lucrul asta. Am gasit oameni extraordinar de creativi si am intalnit foarte multi artisti: actori, cantareti, compozitori, oameni de media, etc.

Muzica inseamna uneori si politica. Am mai scris aici pe blog ca in alte tari, atunci cand au loc evenimente sociale importante, artistii isi exprima opiniile si sustinerea politica pentru unii sau altii. De-a lungul vremii s-au scris o gramada de melodii cu mesaje politice, unele ajunse adevarate declaratii a unor generatii, altele mai putin cunoscute. Azi vorbim asadar despre cantece cu mesaje politice.

Incep cu un cantec din 1988, care da si numele unui album lansat in acel an. Formatia e Metallica si melodia se numeste “…And Justice For All”. Piesa e despre o justitie plina de coruptie si falsuri, plina de bani murdari si decizii controversate. De altfel versul:  “Halls of justice painted green, money talkin’..” e defintioriu pentru piesa. Deloc o coincidenta, titlul piesei e identic cu ultimul vers din “Pledge of Allegiance” (“Juramantul de credinta”) pe care toti elevii il recita in scolile americane la inceputul fiecarei zile. Are legatura si cu filmul cu acelasi nume din 1979, film in care Al Pacino interpreteaza un avocat care realizeaza ca sistemul de justitie e plin de coruptie si favoritisme.

O alta piesa extrem de interesanta e “30 Year War” a celor de la Manic Street Preachers. Piesa face parte de pe albumul “Rewind The Film”aparut in 2013. Basistul Nicky Wire, cel care a si scris textul descrie piesa ca pe o portretizare a razboiului continuu pe care clasa conducatoare il poarta impotriva clasei muncitoare inca de pe vremea reformelor deloc populare adoptate de guvernul condus de Margaret Thatcher. Textul piesei e plin de metafore si comori ascunse, una dintre ele fiind versul “hiding Lowry’s paintings” care se refera la tablourile pictorului L.S.Lowry faimos pentru picturile sale in care apar oameni ai muncii surprinsi in diferite ipostaze si deseori desenati foarte simplu, semanand cu niste bete de chibrituri.

Piesa urmatoare este una dintre preferatele mele. Face parte de pe unul dintre cele mai bune albume rock ever si cu siguranta cel mai bun album Green Day. Albumul se numeste “American Idiot” iar piesa despre care vorbim are acelasi nume. Tot albumul e o furtuna rock cu accente politice. Sa nu uitam ca pe acest album sunt si “Wake Me Up When September Ends” sau “Boulevard of Broken Dreams” sau “Hollyday” si mai presus de ele incredibila “Jesus of Suburbia”. Toate vorbesc despre realitatile politice si sociale din societatea americana a anului 2004. “American Idiot” e o piesa extrem de puternica, ea deschide albumul si mesajul e extrem de simplu si direct: “nu mai vreau sa fiu un idiot american si sa fac parte dintr-o agenda care se adreseaza unui redneck / nu sunt mandru sa fiu numit redneck si nici nu sunt un redneck”. Piesa vorbeste si despre o natiune, cea americana, condusa de mass-media partinitoare si care are interese ascunse.  Piesa si intreg albumul ataca SUA dar in acelasi timp ambele sunt extreme de americane.

Din aceasta enumerare nu puteau sa lipseasca cei de la Sex Pistols. Extrasa de pe primul lor material discografic “Anarchy in the U.K” a insemant o revolutie muzicala si a generat o agitatie enorma in societatea britanica a anului 1977. De altfel, albumul a fost lansat si promovat cu greu deoarece majoritatea radiourilor si revistelor de specialitate nu au dorit sa aiba de a face cu trupa tocmai din cauza mesajelor anarhiste. Piesa despre care vorbim este un protest impotriva monarhiei britanice si o chemare la anarhie. Trupa este oricum recunoscuta pentru apetitul si talentul de a genera scandaluri si controverse prin atitudinea anti-establishment si prin metodele de manipulare a presei de specialitate. Cu un puternic mesaj politic, piesa punkerilor britanici a intrat in istoria muzicii.

Paragraful care urmeaza e impartit in doua. Prima parte se refera la “Dear Mr. President”, piesa celor de la 4 Non Blondes. Aceasta e despre ierarhiile puterii guvernamentale. E despre a arunca o privire in jurul tau, a vedea toate problemele si mai ales despre sentimental ca cineva este totusi responsabil pentru ele sau rezolvarea lor. Piesa a fost interzisa la unele posturi de radio, mai ales in statul american Texas, deoarece era vazuta ca un atac la adresa presedintelui George Bush Sr. (reprezentant de seama al statului Texas). A doua parte a paragrafului e dedicata cantecului cu acelasi nume si cu aceeasi tematica, dar mult mai cunoscut, interpretat de P!nk. De inteles totusi, avand in vedere apropierea si colaborarea constanta dintre artista si fosta solista a trupei 4 Non Blondes. Piesa e compusa de P!nk si se adreseaza unui alt presedinte Bush si anume George W. Bush pe teme extrem de controversate in timpul mandatului acestuia: razboi, homosexualitate, oameni fara adapost, avort, consumul de droguri. Cantecul e interpretat impreuna cu Amy Ray si Emily Saliers din Indigo Girls, ambele impartasind mesajul si manifestul piesei.

Sa nu credeti totusi ca nu avem si noi romanii cantecele noastre de protest pe teme sociale si politice. Avem si sunt niste melodii foarte faine si puternice si am sa scriu despre ele intr-o postare viitoare.

DE CE AM VOTAT CU ALEX MUȘAT?

S-a mai terminat un sezon de Vocea României și încă lumea se ceartă pe rețelele de socializare despre cine și de ce trebuia sau nu să câștige, despre cine sau nu a câștigat. Un lucru e extrem de clar: de câștigat a câștigat PRO TV care a demonstrat încă o dată că deocamdată e singura televiziune de la noi care poate lua un format internațional pe care să-l producă la un standard foarte ok.

De-a lungul emisiunii am avut câțiva preferați. Mi-au plăcut de la început Alexandru Mușat, Ramona Nerra, Robert Botezan, Ioana Ignat, Ștefan Roșcovan. De asemenea au fost concurenți printre care și câștigătoarea emisiunii cu care nu am rezonat absolut deloc. Dar asta nu înseamnă că nu pot să o aplaud și că nu pot să o felicit pentru că și ea, la fel ca ceilalți, a muncit, a suferit, a trăit, a cântat și a dat tot ce a avut mai bun. Faptul ca mie nu mi-a plăcut absolut de niciun fel chiar e insignifiant. Felicitări câștigătoarei dar mie mi-a plăcut altcineva 🙂

Așadar de ce am votat cu Alex Mușat aseară? O iau succesiv și vă povestesc de ce în rândurile de mai jos. Am votat aseară exclusiv cu Alex Mușat pentru că Ramona Nerra nu era și ea în finală să pot să îmi împart voturile între ei doi. Am votat cu Alex Mușat pentru că deși mi-am dorit să-i dau măcar un vot lui Robert Botezan (cea mai versatilă și interesantă voce din această ediție după părerea mea) aseară nu a fost în cea mai bună formă. Am așteptat să-i dau un vot Ioanei Ignat (cel mai mișto timbru din această finală) după duetul cu o celebritate dar interpretarea de primadonă a lui Grigore Leșe i-a umbrit prestația și m-a făcut să ma răzgândesc. Cred totuși că Ioana merita mult mai mult de la acel moment.

Am votat cu Alex Mușat pentru că de la începutul până la finalul sezonului a fost sincer cu el, cu publicul său și mai ales cu muzica. Am votat cu el pentru că în continuare văd în el schimbarea în bine de care are nevoie muzica românească. Am votat cu el pentru că din punctul meu de vedere este un artist complet. Are tot ce-i trebuie: voce, virtuozitate, charismă, talent, suflet și mai ales o dragoste necondiționată pentru muzica de calitate. Am votat cu el pentru că a crezut mereu în puterea stilului muzical pe care-l promovează (și aici trebuie să-l felicit pe Smiley pentru că l-a lăsat să meargă pe drumul lui, în stilul lui și chiar a intrat în jocul lui Alex și așa a ieșit cel mai original moment de la Voce în acest sezon).

Am votat cu Alex Mușat pentru că mă săturasem deja să aud aceleași piese de „mare angajament” vocal, urlate, țipate sau reorchestrate în cine știe ce fantezie a unuia sau altuia dintre antrenori. Alex a cântat cel mai cinstit blues, fără complicații, fără să-l strice, fără să-i altereze sensul și mesajul și mai ales fără să încerce să reinventeze roata. L-am votat pentru că eu l-am simțit cel mai cinstit dintre concurenți.

Am votat cu Alex Mușat pentru că niciodată nu l-am văzut pe Smiley atât de emoționat pentru unul dintre „elevii„ săi (de unde și dezamăgirea uriașă pe care am văzut că a încercat-o aseară Smiley). Am votat cu Alex Mușat pentru că ceilalți nu au adus nimic original (am spus că aveam așteptări în această direcție de la Robert Botezan dar aseară nu a fost seara sa).

Am votat cu Alex Mușat pentru că dintr toți cei care au fost aseară în finală este singurul care o să aibă o carieră de adevărat muzician. Poate și Ioana Ignat căreia îi doresc din suflet acest lucru. Dar Alex Mușat o să fie unul dintre cei mai mari muzicieni pe care o să-i dea țara asta. E pariul meu. Am regretul că pentru un nou sezon câștigătorul de la Vocea României este o voce bună de care o să mai auzim doar la finala de anul viitor când o să vină să cânte ca invitată.

Am votat cu Alex Mușat pentru că e Alex Mușat.

photo credit: captură Pro TV.

SIMPLITATE, SIMȚIRE, SENSIBILITATE

Salutare,

Haideți să închidem ochii și să facem o călătorie imaginară până la Sighetu-Marmației. De ce tocmai acolo? E foarte, foarte simplu. Acolo ne vom întâlni și vom povesti cu o fostă semifinalistă de la Vocea României, sora unei finaliste la Vocea României, care mai este, de altfel, și sora unei fete ce a făcut furori la X-Factor și care a jucat și în peliculele #Selfie și #Selfie 69. Așa-i că până acum nu ați înteles foarte multe?

Nu-i bai, recapitulăm acum. Avem așadar una bucată fată faină și talentată care a fost la X-Factor și a jucat în #Selfie și #Seflie 69, apoi avem una bucată fată talentată care a ajuns în finala Vocea României și care acum cântă cu Loredana peste tot prin țară și mai avem una bucată fată foarte talentată care a făcut furori la Vocea României unde a ajuns, așa cum am mai spus deja, până în semifinală.

Deci cu cine vorbim? Cu una dintre membrele familiei Hojda, bineînțeles. Cu care dintre ele? Cu LIGIA HOJDA, normal.

ligia-hojda-03

Așa că Ligia, bine ai venit! O să încep cu cea mai simplă întrebare posibilă: ce înseamnă muzica pentru tine?

🙂 Mulțumesc frumos pentru descriere. Pentru mine, muzica e cea mai frumoasa formă de artă prin care poți să iți exprimi trăirile, stările, sentimentele, e modul prin care poți să îți descrii sufletul, e în interiorul nostru și în jurul nostru. E ceea ce te face să zâmbești, să dansezi, să plângi, să visezi, să fii liber. E și o formă de terapie pentru sufletele noastre.

Faci parte dintr-o familie muzicală, deși cred că doar termenul ”muzicală” nu cuprinde îndeajuns semnificația muzicii pentru familia voastră. Cum e să crești înconjurată de muzică?

E frumos să fii înconjurat de muzică de mic copil. Deși părinții mei nu sunt muzicieni, au avut un respect aparte pentru muzică. Tatăl nostru a cochetat cu muzica în perioada studenției, cânta folk și deși nu a continuat pe acest drum, a rămas pasionat și dedicat. Îmi amintesc cu drag de perioada în care cântam cu toții acasă, iar tata ne acompania la chitară și ne învăța să cântăm pe voci. Mama și bunica ne încântau cu doinele specifice zonei noastre, Maramureș. Am urmat apoi și cursurile Școlii de Muzică din Sighetu-Marmației unde am studiat pianul, iar mai târziu chitara. Toți frații mei au studiat câte un instrument, pe lângă ce învățam la școală. De multe ori ne adunam și cântam împreună, la chitară, pian, voce, ne uitam și la concerte sau ascultam pur și simplu muzică. Era multă gălăgie în casa noastră, eram și mulți copii și tuturor ne plăcea să cântăm. Să crești înconjurat de muzică, să împărtășești pasiunea și bucuria cu cei apropiați, să ai parte de o familie care să înțeleagă importanța muzicii în creșterea și educarea unui copil și în viața omului în general, nu poate decât să te bucure și să te facă să crești frumos și sănătos.

ligia-hojda-10

Vorbește-mi puțin, te rog,  despre experiența de la Vocea României. Ce a însemnat pentru tine să cânți pe scena aceea? Faptul că sora ta era și ea în concurs a însemnat o presiune mai mare sau o ușurare, știind că ai pe cineva apropiat care să te înțeleagă și să te susțină?

Vocea României a fost o experiență  frumoasă, de care îmi amintesc cu drag, unde am întâlnit oameni minunați cu aceeași pasiune: muzica. A fost impulsul de care am avut nevoie pentru a mă apuca de muzică la un nivel profesionist. Mi-a dat încrederea și curajul de a face ceea ce îmi doream cu adevărat.  Înainte de Vocea României, nu prea aveam experiență în ceea ce privește scena, concursurile. Acolo am învățat ce înseamnă să cânți cu un band, ce înseamnă să te pregătești și să lucrezi profesionist. Fiecare apariție pe scenă a fost una memorabilă pentru mine, am evoluat de la o etapă la alta. La audițiile pe nevăzute aveam cele mai mari emoții, nu mai cântasem de mulți ani în fața unui public și îmi doream să se întoarcă măcar unul dintre cei patru jurați. Aveam emoții și pentru sora mea, a fost o mare bucurie să-i văd pe toți întorși. Dar mai tare m-am bucurat când am văzut că s-au întors toți pentru Maria.

Faptul că am fost alături de sora mea în concurs a fost o ușurare, ne-am ajutat reciproc. Mi-a dat curaj să merg mai departe și a fost alături de mine în fiecare etapă. Îmi amintesc cum lucram împreună și încercam să ne creăm povești pentru fiecare piesă în parte. Căutam să aducem ceva nou piesei pe care o aveam de interpretat de la ediție la ediție. Atunci când ceva nu era bine, ne atenționam și încercam să găsim cele mai bune variante, veneam fiecare cu sugestii. Acolo unde era nevoie de forță, Maria era prezentă, iar acolo unde era nevoie de sensibilitate, eram eu prezentă. Ne-am încurajat și ajutat una pe cealaltă. Tot la Vocea României am avut ocazia să lucrez cu Tudor Chirilă și să-i cunosc pe frumoșii mei colegi. Eram o echipă faină și unită. 🙂

Cum l-ai descrie pe Tudor ca antrenor? În ce crezi că se ascunde secretul său, având în vedere că până acum a reușit să câștige de două ori consecutiv concursul?

Tudor Chirilă este un antrenor foarte dedicat, implicat, prietenos și sincer cu concurenții. A fost atent la atuurile noastre, a încercat să ne cunoască, ne-a ascultat pe fiecare în parte și a reușit să creeze momente speciale împreună cu fiecare concurent în parte. A fost alături de noi și în afara camerelor de filmat și ne-a făcut cumva să uităm de faptul că suntem într-o competiție; cred că și datorită lui am fost o echipă unită. Îmi amintesc de repetiții, unde chiar dacă ne adunam cu toții, lucra pe rând cu fiecare în parte, iar noi ceilalți eram prezenți și învățam și din indicațiile date celorlalți colegi. Am reușit astfel să fim deschiși unii față de ceilalți, să comunicăm fără probleme dar și să ne ajutăm atunci când era nevoie. Tudor are și o cultură muzicală vastă și acest lucru l-a ajutat mult în alegerea pieselor potrivite, în funcție de atuurile fiecăruia. Am comunicat mult în ceea ce privește alegerea pieselor și ne-a lăsat și pe noi să venim cu propuneri. A ales piese speciale și ceva mai diferite față de cele alese în edițiile anterioare. A avut parte și de concurenți talentați și de o echipă din spate, profesionistă și dedicată. A avut un mod foarte frumos și creativ de a lucra cu noi și de a ne arăta ce înseamnă să te bucuri de muzică. Un atu a fost reprezentat și de faptul că e actor.

ligia-hojda-15

Există o dezbatere continuă despre ce se întâmplă cu câștigătorii sau participanții după ce se încheie concursul. De ce crezi că cei care au câștigat până acum nu au reușit să se impună cu adevărat în peisajul muzical, mai ales în condițiile în care aveau (se pare) de partea lor toate atuurile: faimă, cunoștințe, expunere?

Într-adevăr, sunt multe cazuri în care participanții se pierd în anonimat. Unii preferă calea mai ușoară, de moment, își doresc succesul de pe o zi pe alta, ori poate pun în prim plan partea materială, poate nu sunt îndrumați de echipa potrivită, sau se complac în zona de cover-uri etc. Sunt multe variante pe care le poți lua în calcul. Pe lângă asta, e destul de greu să te impui, nu poți să reușești pur și simplu, dintr-o dată. E nevoie de timp, lucrurile care rezistă se clădesc în timp, iar eu cred în talent, muncă, perseverență și mai cred și că succesul adevărat vine odată cu experiența. Cei cu adevărat determinați cu siguranță vor reuși.

Știu, de asemenea, că nu ai stat degeaba și că ne pregătești ceva surprize muzicale în viitorul foarte apropiat. Am avut plăcerea să ascult câteva dintre aceste surprize pe contul tău de Soundcloud, și ca o părere pur personală: sună excelent. Povestește-ne puțin despre ce urmează pe plan muzical pentru tine.

Mulțumesc! 🙂 Nu am stat degeaba, după Vocea României am început colaborarea cu Agenția de Vise (agenția de management care se ocupă de trupa Vama) și de curând am lansat primul meu single, ”Fire Gun”, pe care îl găsiți pe contul meu de Soundcloud și în curând și pe contul meu de YouTube. Piesa a fost compusă de mine împreună cu Viky Red (Otherside), iar versurile sunt scrise de către Daniel Pîrvan. Tot în această perioadă am colaborat și cu alți compozitori pentru alte piese, avem în prezent în lucru multe alte piese. Cel mai tare mă bucură faptul că acum pot să susțin concerte cu piese proprii. Vor urma și alte surprize muzicale pe parcurs pe care le voi anunța pe pagina mea de Facebook Ligia Hojda. 🙂

13567329_992412014212896_3272871989299367731_n

Cu cine lucrezi pentru piesele tale? Cine scrie muzica, cine scrie versurile? Cine produce piesele?

După cum am spus și mai sus, am început colaborarea cu Agenția de Vise. De atunci am lucrat cu diverși compozitori, am compus și eu, căci îmi doresc să-mi dezvolt tot mai mult această latură. Daniel Pîrvan este un tânăr pe care l-am descoperit întâmplător, în urma concursului Vocea României, și care a scris o parte din piese, iar pe unele le-am compus împreună. Dan Opriș (basistul trupei Vama) a scris și el câteva piese pentru mine. Spre exemplu, primul meu single, Fire Gun, l-am compus împreună cu Viky Red (Otherside), în timp ce versurile au fost scrise de către Daniel. O parte din piese sunt compuse de mine. Pe partea de producție muzicală am colaborat până acum cu Viky Red, cu Gelu Ionescu (clăparul trupei Vama) pentru o altă piesă, însă am pe fir și alte colaborări.

Ai niște surori extrem de talentate și am văzut de-a lungul istoriei că în astfel de cazuri lucrurile pot lua o turnură extrem de competitivă. Există competiție între voi sau e o mândrie să le știi si pe ele extrem de focusate și hotărâte să realizeze tot ce e mai bun pe plan muzical?

Nu, nu există competiție; ba chiar din contră, ne ajutăm și ne bucurăm de realizările fiecăreia dintre noi. Suntem foarte apropiate și ne susținem reciproc. Suntem mereu prezente la evenimentele importante din viețile fiecăreia și avem o relație foarte specială. De mici copii am fost uniți. Ne încurajăm și ne mobilizăm una pe cealaltă și ne dorim ca pe viitor să reușim să facem ceva și împreună pe plan muzical. 🙂

Dacă ai putea să alegi câte un atribut muzical de la surorile tale pe care să ți-l însușești, ce ai alege?

Cred că de la Maria aș alege puterea cu care cântă, timbrul ei grav și nebunia ei pe scenă. De la Flavia aș alege niște inflexiuni pe care ea le face într-un mod foarte special și gingaș. Iar de la Francesca aș lua vocea aceea curată, sensibilă și puternică în același timp, împreună cu inflexiunile pe care le face într-un mod foarte original.

14039884_1026809817439782_2681780931991130828_n

Care sunt artiștii tăi preferați? De la cine iți vin influențele?

Artiștii mei preferați și cu care rezonez din punct de vedere musical sunt: London Grammar, Birdy, Florence and the Machine, Coldplay, Aurora, Ed Sheeran, The Jezabels, Lorde, Daughter, Seafret, Amber Run, Lana del Rey, Kimbra, Archive, James Bay, Sia, Mumford and Sons, Alanis Morissette, Tori Amos, Norah Jones, Tracy Chapman, Muse, 30 Seconds to Mars, însă mai sunt mulți alții pe lângă aceștia. 🙂

Care carte dintre cele pe care le-ai citit până acum crezi că are cea mai mare muzicalitate?

E greu să mă hotărăsc, dar cred că Oscar și Tanti Roz. E un roman pentru toate vârstele, scris de către Eric Emmanuel Schmitt, are o muzicalitate aparte, îmbină acordurile majore cu cele minore, bucuria cu tristețea, copilăria cu maturitatea, viața cu apusul vieții. Te face să și râzi, dar și să plângi. Îți cântă viața unui suflet.

Ce-ți place și ce nu îți place la muzica made in România?

Mă bucur să vad că există trupe și artiști care au un respect față de sine și de cei care îi ascultă, care transmit ceva real publicului. Îmi place și că mai sunt muzicieni și producători buni ce-ar putea să schimbe în timp traiectoria muzicii de la noi și că există și trupe cu un sound aparte. Din păcate, o parte din acești artiști nu sunt suficient de promovați de radiouri și de media în general. Noroc cu internetul care, probabil, cu timpul, va lua o amploare și mai mare. În schimb, nu-mi place ce se întâmplă în zona mainstream de la noi, unde e promovată și muzica frivolă, cu versuri fără mesaj, care nu spun, de fapt, nimic, iar diversitatea de genuri muzicale este limitată. Din fericire, există totuși și artiști consacrați sau la început de drum care au venit cu un produs de calitate. Sper să evolueze lucrurile în așa fel încât atât oamenii care coordonează radiourile, cât și oamenii de rând să fie mai deschiși, să încerce să consume și alte genuri de muzică, pentru că știu că avem artiști buni la noi în țară care trebuie promovați.

Să presupunem că pentru o zi tu ești directorul de programe la un radio comercial. Pe cine am asculta?

În primul rând am asculta mai multe genuri de muzică. Am asculta artiștii pe care i-am enumerat mai sus: London Grammar, Coldplay, Florence and the Machine, Lorde, Lana del Ray, Birdy, Muse, 30 seconds to Mars, Ed Sheeran,Norah Jones, Aurora, James Bay, Sia,  Imagine Dragons etc. Pe lângă aceștia, am asculta și Rihanna, Beyonce, Ariana Grande, Disclosure și alți artiști din această branșă, aș ține cont de cerințele publicului, dar nu aș depăși o anumită limită. În ceea ce îi privește pe artiștii de la noi din țară, am asculta Byron, Vama, Vița de Vie, Robin and the Backstabbers, Vunk, Moonlight Breakfast, Yelllow și alți artiști mai puțin populari în rândul publicului român. Totuși, nu aș uita nici de cei care sunt deja în vizorul radiourilor: Feli, Mihail, Smiley, Delia, Loredana etc. Aș da posibilitatea tinerilor talentați să se afirme și aș elimina tot ceea ce nu are valoare.

Ligia, îți mulțumesc mult de tot pentru amabilitate și îți doresc mult succes în tot ceea ce ți-ai propus!

Mulțumesc și eu mult de tot pentru conversație, Vlad. 🙂 Succes și ție în tot ceea ce faci și vă aștept atât pe tine cât și pe cititorii tăi la recitalul meu de sâmbătă (17 decembrie) de la Hanul Gabroveni, începând cu orele 18. Va fi o atmosferă magică, timp de o săptămână (17-23 decembrie) va avea loc ALT.CRACIUN, un târg alternativ de Crăciun ce sărbătorește industriile creative din București.  Ne vedem acolo!