CRUSH, CRUSH, CRUSH…

Rock Sound - April 2013

Salutare,

m-am decis să merg în continuare pe linia din ultima vreme și să scriu despre niște trupe sau artiști pe care în România nu prea i-am văzut promovați sau prezenți pe canalele media. Astfel, după ce am scris despre Billy Talent, azi am să scriu despre o trupă americană de rock, pe numele ei de scenă: PARAMORE.

Personal am auzit de ei din greșeală acum vreo 10-11 ani (cred). Și unele dintre piesele lor mi-au rămas în suflet. Formația e formată acum din percuționistul Zac Farro, chitaristul Taylor York și minunata vocalistă Hayley Williams (pe ea s-ar putea să o știți mai bine din colaborarea cu B.O.B. pe super succesul „Airplanes”). Trupa s-a format în 2004 in orășelul Franklin din statul american Tennessee când componenții ei aveau vârste cuprinse între 12 și 14 ani. S-au perindat mai mulți componenți prin trupă. La concerte erau duși cu mașina de părinții lui Hayley. Albumul lor de debut din 2005, „All We Know Is Falling” a ajuns pe locul opt in UK Rock Chart. Nu a avut cine știe ce succes comercial dar aducea în lumina reflectoarelor o trupă nouă, proaspătă și plină de talent.

În anul 2007 apare al doilea album al trupei. Intitulat „Riot!” acesta a primit discul de platină în SUA fiind un adevărat succes comercial făcând ca trupa să fie nominalizată și la premiile Grammy pentru Best New Artist în anul 2008. Toate astea grație unor piese ca „Misery Business”, „That*s What You Get” și mai ales „CrushCrushCrush”. Aceasta din urmă e și piesa care mi-a rămas la inimă cel mai mult de la ei, fiind și prima piesă pe care am auzit-o de la această trupă.

Anul 2009 vine cu cel de-al treilea album al trupei. „Brand New Eyes” e al doilea mare succes comercial al trupei de peste ocean propunând un hit prin piesa „The Only Exception”. Materialul discografic a primit discul de platină în Irlanda și UK și discul de aur în SUA, Canada, Australia și Noua Zeelandă. În trupă au loc schimbări de membri încă de la începuturi, fiind o adevărată telenovelă rock cu plecări, reveniri, certuri și împăcări. Ce e cert e că Paramore a avut în mare cam aceeași membri doar că nu în acelși timp :).

În anul 2013, după încă o reîmprospătare a componenței trupei, apare cel de-al patrulea album intitulat simplu „Paramore”.  Albumul le aduce primul number one în topul US Billboard 200 și a fost pe locul întâi în UK, Australia, Irlanda, Noua Zeelandă, Argentia, Brazilia și Mexic. Ca single-uri s-au detașat „Still Into You” și „Ain*t It Fun”. Dealtfel, ultimul dintre ele le-a adus membrilor trupei primul premiu Grammy pentru „Cel mai bun cântec rock”.

După alte câteva plecări și reveniri, în anul 2017 apare cel mai nou album al lor: „After Laughter”.

De multe ori multă lume a confundat această trupă cu un proiect personal al solistei Hayley Williams, lucru ce a dus de multe ori la certuri între compnenții trupei. Dealtfel, Hayley a menționat de fiecare dată în interviuri că trupa nu este despre ea ci despre un întreg și a avut luări de poziție foarte acide împotriva publicațiilor care insistau pe imaginea ei în defavoarea imaginii trupei ca întreg. Astfel s-au năascut și multe comparații între Paramore și Avril Lavigne sau perioada rock a lui Kelly Clarkson.

Single-ul „Decode” este melodia principală a părții întâi din trilogia „Twilight” și este una dintre cele mai apreciate piese ale trupei. Mie nu îmi mai rămâne decât să vă îndemn să ascultați piesele acestei trupe extrem de interesante.

DESPRE TALENT…BILLY TALENT

Salut,

Azi vorbim despre talent. Mai exact despre BILLY TALENT. Sa ridice mana sus cine a auzit de formatia asta. Nu e o formatie de manele, nu e o formatie de muzica de petrecere desi, poate, numele rostit cu intonatie romaneasca te-ar putea duce cu gandul spre asa ceva.

7889820816_0a3a7a1e06

E vorba despre o formatie canadiana pe care am descoperit-o foarte tarziu, (spre rusinea mea) doar in aceasta vara, cand i-am vazut si ascultat la Sziget Festival. Patru flacai destoinici care au reusit sa imi ramana in suflet prin muzica lor. Asa ca m-am documentat si am zis sa va spun si voua ce am aflat, poate, poate se mai lipesc si de sufletul vreunuia dintre voi.

S-au format in 1993 atunci cand s-au intalnit la scoala si si-au spus, simplu, Pezz. Pana prin anul 2001 au serpuit prin scena underground a orasului Toronto. Poate e de inteles avand in vedere ca baietii nu erau cei mai comerciali rockeri, cantand genuri ca punk rock, alternative rock, post-hardcore rock si ceva ska-punk (asta chiar pe inceputuri). Membrii fondatori sunt tot aia care sunt si acum in componenta formatiei si anume : Benjamin Kowalewicz la voce, Aaron Solowoniuk la percutie (inlocuit acum temporar de catre Jordan Hastings din cauza unor probleme de sanatate), Ian D’Sa la chitara lead si Jon Gallant la chitara bass.

7889811326_505747540f

Prin 2001 isi sichimba numele in Billy Talent ca urmare a unor probleme juridice legate de numele anterior. Tot in acel an, gratie unei legaturi de amicitie intre vocalul trupei si un angajat al partii de recrutari si scouting de la Warner Music Canada (deci vedeti ca si la ei tot pe baza de cine pe cine cunoaste merge) baietii au semnat un contract cu aceasta casa de discuri. Din acel moment toate portile s-au deschis si succesul a venit aproape pe nesimtite. Astfel, in 2003 apare primul album al trupei (nu punem la socoteala vreo trei-patru albume demo inregistrate de-a lungul vremii pana atunci), numit simplu Billy Talent. Albumul s-a bucurat de succes, piese precum “The Ex”, “River Bellow”, “Nothing To Lose” si mai ales “Try Honesty”  devenind extrem de cunoscute. Tot cu prilejul acestui album trupa a trecut la un stil putin mai agresiv. Succesul albumului le-a mai adus concerte sold-out in Canada si Statele Unite si trei discuri de platina in Canada.

In iunie 2006 a aparut al doilea album al trupei intitulat Billy Talent 2. Mai putin agresiv atat ca sound cat si ca limbaj, albumul a vandut foarte bine in Canda si Europa. Au urmat apoape 19 luni de turnee in Canada, Europa si Statele Unite. S-au inregistrat ceva prestatii live din UK si  a aparut si un DVD cu imagini si audio din turneu.

Printre concerte si aparitii la diverse premii muzicale, baietii au reusit sa compuna un nou album pe care l-au lansat in iulie 2009 si care s-a intitulat (sa vezi acum nume original) : Billy Talent 3. A avut succes si materialul acesta si le-a adus sansa sa mearga prin toata lumea cu el pentru a-l promova. Euorpa, Africa de Sud, Statele Unite, Canada s-au bucurat sa-i vada live.

Lucrurile se misca intr-un ritm alert si in 2012 apare un nou album. Cu aceasta ocazie aflam ca primele trei albume au format o trilogie si ca acest nou album e ceva cu totul diferit fata de ceea ce a facut trupa pana atunci. Albumul se numeste Dead Silence si s-a bucurat de succes peste tot unde a fost lansat.

In 2014 trupa lanseaza un album de greatest hits numit simplu Hits. Materialul discografic contine si doua piese noi.

In 2016 apare cel mai recent material discografic al trupei numit Afraid of Heights. Si acesta s-a bucurat de un real success in randul fanilor vechi si noi.

De-a lungul timpului trupa a lansat diverse single-uri care au devenit hit-uri mondiale. Printre acestea putem enumera :Fallen Leaves, Viking Death March, Nothing to Lose, Rusted From The Rain, Devil On My Shoulder.

maxresdefault

Mai multe va las pe voi sa descoperiti ascultand muzica lor.

photo credit: www.billytalent.com

 

RECENZIE PINK – BEAUTIFUL TRAUMA

“There’s not enough rope to tie me down

There’s not enough tape to shut this mouth

The stones you throw can make me bleed

But I won’t stop until we’re free

Wild hearts can’t be broken”

 

Azi am sa scriu despre cel mai nou album PINK. Am inceput cu un citat din una dintre piesele de pe acest album pentru ca mi se pare ca exprima cel mai bine esenta acestui material discografic. Sau marea lui parte cel putin.

pink_beautifultrauma_1200x1200

Materialul se numeste « Beautiul Trauma » si de la inceput va spun ca este foarte, foarte fain. Recunosc faptul ca sunt mare fan al artistei dar asta nu ma impiedica sa fiu obiectiv. Albumul e chiar foarte, foarte misto. Ca de fiecare data, este produs si mixat extrem de atent si plin de « surprize » faine pentru urechile antrenate. In acelasi timp e foarte melodios si foarte actual ca sound dar fara a altera stilul cu care Pink si-a cucerit fanii. Un pop de foarte buna calitate. Versuri extrem de actuale ca mesaj social sau foarte intime ca mesaje de suflet. Peste toate vine vocea perfecta a unei rebele pop. Si toate astea puse intr-o forma extrem de comerciala fara sa dea totusi senzatia ca e ceva fortat sau facut special pentru a suna comercial. Pur si simplu piesele sunt extrem de « ascultabile ». Dar hai sa le luam pe rand.

« Beautiful Trauma » e piesa care deschide albumul. Cu un refren extrem de melodios si usor cantabil, cu niste expresii licentioase inca din primele opt versuri, e piesa care da directia pe care se va merge in urmatoarele 51 de minute. Pianul Grand ne arata ca va urma un album extrem de melodios iar percutia extrem de actuala si fresh ca sound, ne spune ca urmeaza un material extrem de actual. O gramada de « fuck-uri » ne avertizeaza ca urmeaza ceva pentru care urechile mai sensibile nu sunt pregatite. Piesa insa e foarte misto si vorbeste despre o relatie intima cu suisuri si coborasuri. C-asa-i in viata.

« Revenge » e singura piesa care are un invitat. Si ce invitat are… Nimeni altul decat marele Eminem. Piesa ca sound e o combinatie intre Pink, Eminem si ceva din Lily Allen. Ca versuri e din stilul «Slim Shaddy», extrem de colorate, extrem de funny dar pline de adevar.

“Whatever You Want” e o piesa clasica Pink. Un sound asemanator cu cel de la “Sober”, piesa e despre dragoste, inimi si incercari de a face relatia sa mearga. Simpla din punct de vedere al constructiei : percutie, chitara rece, ceva synthuri si vocea Aliciei. Mai mult decat de ajuns din punctul meu de vedere.

« What About Us » e déjà extrem de cunoscuta si apreciata. Prima piesa cu mesaj social puternic pe care o intalnim pe album, aceasta are un sound extrem de actual, este un pop marca 2017. Extrem de melodios, chiar dansabil, mixabil si care erupe din boxe la refren. Piesa a devenit una dintre preferatele mele inca de la prima ascultare. Versuri ca « we are children that need to be loved » sau “we are billions of beautiful hearts”  nu au cum sa te lase rece. Este un manifest pentru libertatea de expresie, libertatea de a arata si a simti exact asa cum esti, fara bariere artificiale si fara ipocrizie sau corectitudine politica ieftina.

« But We Lost It » este o balada despre o iubire adanca, mistuitoare dar care acum s-a pierdut in monotonie fara ca cineva sa poata sa se impotriveasca. Pareri de rau, singuratate si  poate o ultima sansa de a salva ceva ce nu prea mai pare ca poate sa fie salvat. E confesiunea unei inimi care inca vrea sa lupte pentru dragoste.

« Barbies » e despre maturizare si dorul de copilarie si de siguranta oferita de casa parinteasca si de camera plina de papusi. Piesa e foarte trista si melancolica, un strigat al unui copil ramas in sufletul unui adult. O evocare a vremurilor cand noi toti stateam in camera noastra, cu picioarele sprijinite de peretii acoperiti de postere lipite cu banda adeziva care scorojea tencuiala atunci cand se dezlipea. E dorul de parintii care intrau si ne imbratisau din priviri cu dragoste si vorbe bune.

« Where We Go » e parca desprinsa din acelasi mesaj ca piesa anterioara. E despre intoarcerea acasa, la locurile unde ne simtim cel mai bine si cel mai in siguranta. Acolo unde dragostea e protejata de bratele persoanei iubite in jurul nostru. Acolo unde suntem doar noi cu cei dragi si unde nimeni si nimic nu poate sa ne raneasca.

« For Now » e o alta piesa de dragoste si pareri de rau. Artista isi face mea culpa pentru tot ce a spus si a facut pentru a alunga persoana iubita de langa ea. E o balada despre tristete, singuratate si pareri de rau. O aducere aminte a momentelor frumoase traite impreuna si nevoia de a le trai din nou.

« Secrets » e o piesa din genul « Funhouse » sau « Just Like Fire » cand vine vorba de sound. Dansabila, subtila ca si contructie, versuri destepte si interpretare desavarsita.

« Better Life » vorbeste despre nesiguranta si frustrarile care izvorasc din aceasta nesiguranta. Nesiguranta in ceea ce priveste alegerile pe care le-ar putea face persoana iubita, atras poate de o partenera mai frumoasa/tanara/bogata de lucruri mai noi/stralucitoare/la moda. O piesa despre ceea ce e real si palpabil intr-o relatie si familie comparativ cu ceea ce straluceste la orizont.

« I Am Here » e despre regasirea de sine. Despre faptul ca cel mai bun tu esti chiar tu cel din momentul acela. E despre siguranta de sine a persoanei care le-a trait si vazut pe toate. Despre curaj in fata a ceea ce poate sa iti aduca viata si despre forta interioara pe care ti-o dau toate experientele trecutului. Despre faptul ca daca ai fost déjà jos drumul nu poate merge decat in sus.

« Wild Hearts Can’t Be Broken » e piesa mea preferata de pe acest album. Cu un puternic mesaj social, foarte bine conturata din punctual de vedere al liniei melodice si a instrumentatiei, piesa e foarte faina. Chiar ma gandeam la prima ascultare (dupa ce mi-am revenit din faptul ca mi se facuse pielea de gaina pe mana) ca aceasta melodie ar putea lejer, de una singura, sa porneasca o revolutie prin tot ceea ce spune si simte Pink in ea. E strigatul de lupta si rezistenta a unei generatii incercata déjà mult prea mult de tot felul de experiemente sociale, de tot felul de metode de supraveghere si cenzura. E strigatul de lupta al celor multi si satui de privatiuni, cenzura si hotie.

« You Get My Love » e o noua piesa de dragoste si de pareri de rau exprimate prin cantec. E o recunoastere a greselilor si o confirmare a dragostei pe care artista o poarta celor dragi.

Cam asta e povestea albumului “Beautiful Trauma”. Merita cumparat, ascultat si pus pe repeat.

PINK-Ryan-Aylsworth-Main-Press

 

photo credit: www.pinkspage.com

 

CRISTI COPACIU – THE BLUES MASTER

Salut,

dig

Acum vreo doua saptamani imi scrie un prieten si imi spune ca e musai sa merg in seara aia la CLUBUL TARANULUI sa ascult ceva foarte fain. Manat de curiozitate, mi-am luat sotia de mana si am mers la concertul recomandat. Si nu mi-a parut rau. Intr-adevar am avut ce asculta si la finalul serii, cand am tras linie, pot sa spun ca senzatia de multumire era acolo pentru ca ascultasem ceva foarte, foarte fain. Mai exact, am fost martorul debutului in Bucuresti a unor muzicieni extrem de tineri dar de foarte mare perspectiva. Am ascultat un blues de foarte mare calitate si niste interpretari foarte, foarte bune.

Vedeta serii a fost fara indoiala CRISTI COPACIU si chitara lui electrica. La varsta de doar 18 ani baiatul asta este FE-NO-ME-NAL!!!! Iesit din aceeasi scoala de blues bistriteana la fel ca Alex Musat, baiatul asta a facut spectacol. Extrem de pasional, extrem de indraznet si un adevarat vrituoz al chitarei, Cristi a fost o adevarata incantare. Proaspat admis la Conservatorul din Bucuresti, sunt sigur ca vom auzi lucruri super faine despre el si astept cu nerabdare urmatoarea intalnire muzicala cu el si chitara lui.

Despre cei care l-au insotit pe scena doar lucruri frumoase. La voce ne-a incantat minunata Alexa Dragu (17 ani) care ne-a aratat ca talentul nu are varsta si mai ales ca pasiunea si frumusetea unei piese devin tangibile atunci cand cineva o canta din inima.

La percutie un la fel tanar Sebastian Paul, de o calitate fenomenala.

Cei trei “juniori” au fost supravegheati si deloc temperati de catre experimentatul bassist Gelu Gribincea.

This slideshow requires JavaScript.

Ca o incheiere, va recomand ca atunci cand auziti ca talentatul Cristi Copaciu este prin zona cu vreo cantare, sa nu stati pe ganduri si sa va luati si prietenii cu voi pentru ca merita, merita, merita…

ISLAND OF FREEDOM

Last week I was around Budapest and I thought I'd take a short trip to that nice city to attend a concert. I couldn't resist the temptation of watching one of my fav girls live: PINK.

As we say in Romania, I caught two rabbits at once as Pink's concert was a part of Sziget Festival's opening day and I always wanted to visit the festival so everything turned out just fine.

I arrived at the festival gates at around 2 pm, got my wristband for the day and then I crossed the bridge to enter the "Island of freedom".

The place is huge. Placed on a side of Budapest's Margit Island, during the festival the island is invaded by tens of thousands of people. Thosands of tents spread all around the camping areas and hundreds of places where to get food, beverages, clothes, etc. It
trully is an island of freedom.

Everyone was care free, everyone was smiling and everybody was extremely chill. A lot of great outdoor venues to spend the time: sport venues, board games venues, debate venues, etc.

The first show we attended was Dubioza Kolevtive's performance. The bosnian nous were really, really good and entertaining. Here's a peak of their performance: Dubioza live.

The organizers have all these crazy moments ideas every day. For the opening day they had an idea for a claping party. It turned out like this: Clapping Party or like this: Clapping Party 2.

The next performer of the day were the canadians called Billy Talent. They were fucking great. Great rock music, great vocals, excellent vibe. I loved them.

Another peek on their performance here: Billy Talent.

Everybody was waiting for the evening's main event and so a huge crowd gathered at the main stage. Pink was on everybody's lips and mind and finally, at 9:30 pm the great american star got the party started. And what a party it was! Just like fire, it all felt like an amazing roller coster ride. Bellow you can videos and links to that evening's live feeds.

Pink live
Pink live 2
Pink ending

Enjoy!

COLDPLAY LIVE! UN VIS DEVENIT REALITATE

Salut,

am inceput postul de azi cu imaginile de mai sus pentru ca asta era atmosfera pe un stadion plin cu 55.000 de oameni nerabdatori sa -si vada favoritii. Valuri si urale pe CommerzBank Arena din Frankfurt in asteptarea concertului Coldplay. Luasem biletele de zece luni si de atunci numaram zilele si orele pana in data de 1 iulie 2017. Chiar daca locurile erau undeva la cucurigu, chiar daca era o trezire la 5 dimineata, aeroport, zbor doua ore jumatate, shuttle, check in la hotel dupa vreo 3 ore de asteptare (timp in care am dat o fuga pana la stadion sa vedem cum ajungem, pe unde intram, etc), chiar daca doar 18 grade fata de 44 la Bucuresti (actually asta a fost de bine 🙂 ), chiar daca ploaie marunta si sacaitoare, putea sa cada si cerul pe mine ca tot nu ma oprea nimic sa ajung la acest concert.

Recunosc ca aruncasem un ochi, doi, trei pe YouTube si vazusem deja concertul si stiam cam ce urmeaza sa se intample dar nimic, niciun video nu m-a pregatit pentru senzatiile pe care le-am trait timp de doua ore in compania a patru baieti extraordinari si instrumentele lor muzicale. Sa spun ca a fost un vis devenit realitate e prea banal si nu atinge nici pe departe dimensiunea show-ului pus in scena de formatia britanica.

In deshidere au cantat Femme Shcmidt (o surpiza foarte placuta) si Tove Lo. Buna prestatia fetelor dar lumea fremata deja in asteptarea celor pentru care venisera la stadion.

IMG_4022

La ora 21 fix din sistemul de sonorizare (apropos, sonorizarea a fost perfecta) a rasunat vocea Mariei Callas si aria “O mio babbino caro” iar apoi pe ecran au aparut niste argentinieni care simbolizau locatia primului concert din turneul mondial inceput de cei patru fantastici in 2016. Si pe fast forward am sarit din locatie in locatie pana la Bruxelles si apoi la Gotheborg (locatia premergatoare concertului de la Frankfurt) iar de acolo am sarit la doua doamne simpatice cu steagul Germaniei, rezidente din Frankfurt si care ne-au urat bun venit in capitala financiara a Europei la concertul COLDPLAY!

Si a inceput vraja! Prima piesa a fost “A Head Full Of Dreams” care a debutat intr-o nebunie de culori si artificii, piesa numai buna sa ne ridice de pe scaune (unde oricum nu ne-am mai asezat pana la final) si sa dea tonul pentru ceea ce a urmat. Si ceea ce a urmat a fost “Yellow” prilej pentru faimoasele deja Xylobands sa se aprinda toate si sa straluceasca in culoarea galbena (normal). Un intreg stadion colorat in galben…

IMG_4035IMG_4036

Au urmat “Every Teardrop Is A Waterfall” si “The Scientist” (una dintre piesele mele preferate). La ultima dintre cele doua piese intreg stadionul a cantat fiecare vers si a respirat si vibrat impreuna cu fiecare nota muzicala. A fost ceva magic. Dar ce a urmat a surclasat tot ceea ce se intamplase pana atunci.

IMG_4038

“God Put A Smile Upon Your Face” a ridicat nivelul si a incalzit vocile pentru una dintre cele mai faine momente ale serii pentru ca a urmat drumul spre “Paradise”. Momentul cand s-au aprins Xyloband-urile la piesa asta a fost o reverie de culori si o imagine pe care am sa o port mereu in suflet. Foarte tare ca partea finala a piesei a fost versiune remixata de Tiesto. “Paradise” era oricum una dintre piesele mele preferate dar modul cum au interpretat-o si prezentat-o in acest turneu e cea mai misto punere in scena a ei de pana acum.

IMG_4040

IMG_4064

Toate astea s-au intamplat pe scena A dar baietii doreau sa fie mai aproape de public asa ca urmatoarele piese le-au interpretat de pe scena B. A fost momentul dedicat pieselor “Always In My Head”, “Princes of China”, “Magic” si a minunatei “Everglow”.

Inapoi pe scena A si inapoi la piesele mai ritmate si la senzatii din alta lume. Ne-am intors in timp si am vibrat din nou pe acordurile superbei “Clocks”.

Show-ul a atins apoi cote incendiare trecand prin “Charlie Brown”, “Hymn For The Weekend”, “Fix You”, “Viva la vida” si “Adventure Of A Lifetime”. Spectaculos e putin spus despre ce s-a intamplat in stadion si pe scena in timpul pieselor de mai sus. Magic e cuvantul mai potrivit.

 

Pe “Charlie Brown”, Chris a oprit totul si ne-a rugat pe toti sa lasam telefoanele macar pentru o melodie si sa sarim toti impreuna. Ne-a promis ca ne vor filma ei ceea ce s-a si intamplat. Mai sus e filmarea cu stopul lor, mai jos e filmarea cu sariturile noastre (via contul de Instagram a trupei COLDPLAY).

 

Una dintre chestiile faine la acest concert este ca exista si o scena C amplasata undeva chiar in mijlocul multimii pentru o apropiere totala si experienta acustica de neuitat. Pe aceasta scena au interpretat piesele “Trouble” (inaintea fiecarui concert, pe canalele oficiale ale trupei se face un sondaj unde se voteaza o piesa care nu se afla in set list si pe care trupa sa o cante in acea seara; “Trouble” a fost aleasa serii de 1 iulie 2017), “Don’t Panic” si “Us Against The World”.

Inapoi pe scena A pentru ultima parte a magiei de sambata seara. S-a cantat “Something Just Like This” si a fost un deliciu.

Cerul s-a luminat de zeci de mii de inimi care bateau in acelasi timp, in acelasi ritm, cu aceeasi speranta in dragoste, pace si unitate. “A Sky Full Of Stars” a fost o simfonie de culoare, de trairi si de emotie. A fost un moment de unitate in fata tuturor problemelor care chinuie lumea moderna in acest moment.

Visul s-a incheiat cu o versiune extinsa a piesei “Up&Up” si cu promisiune pe care mi-am facut-o ca de fiecare data cand voi avea ocazia voi merge cu toata increderea si speranta la show-urile Coldplay.

Am trait cel mai frumos moment muzical din viata mea alaturi de cea mai speciala persoana din viata mea. Va recomand cu toata dragostea sa nu-i ratati pe cei de la Coldplay atunci cand aveti ocazia chiar daca poate sa insemne un mic sacrificiu financiar dar implinirea sufleteasca o sa fie de nepretuit.

Pentru informatii despre turneul lor, despre trupa, despre tot ce inseamna COLDPLAY, va invit pe pagina lor oficiala: coldplay.com.

 

 

 

Sunt si Rap si Pop si Rock si ce vrea palaria mea…

Salut,
Despre invitatul meu de azi nu o sa spun eu foarte multe pentru ca despre ce fel de om e si cum vede viata si muzica o sa va spuna el in interviul de mai jos. Eu spun doar atat despre el: de la varsta de 14 ani de cand a prins gustul muzicii asta a fost una dintre pasiunile lui si peste ani pasiunea aceasta s-a transformat in ceva extrem de serios. In 2012 lanseaza impreuna cu ADDA superhitul “Bani din cer” acesta fiind inceputul unei frumoase povesti in industria muzicala de la noi. Are la activ multe colaborari de succes cu artisti precum Grasu XXL, Maximilian, Bere Gratis. Ne-a cantat despre “Domnisoare”, despre “Lume”, a stat „Langa tine” si a spus „Zi-mi ceva”. A vorbit despre faptul ca uneori e “Greu de iubit”, despre “Asasin”si ne-a mai spus “Uite cum se face”.

Pe scurt, azi vorbim despre muzica, viata si Romania cu Zhao.

17351268_10210957515788139_308707637_n

Salut Zhao. Incep cu cea mai simpla intrebare: ce inseamna muzica pentru tine?
Salutare!
Pentru mine muzica este fericire. Este unul dintre lucrurile fara de care nu pot trai. Muzica mi-a dat un sens al vietii atunci cand nu imi gaseam rostul pe Pamant.

Cu ce artisti ai crescut in urechi? La cine ai vibrat cel mai mult? Ca ce artist ai zis ca nu vrei sa ajungi niciodata?
Am crescut cu multi artisti in urechi si am ascultat mereu multe stiluri. In copilarie eram fan Depeche Mode, pentru ca era frati-miu mai mare si faceam pe formatia prin sufragerie. :))
Am ascultat de la H-Blocks, Green Day, The Cranberries, la Michael Jackson, George Michael, Madonna, Bon Jovi, Fugees, Faithless, The Prodigy… multi rau. A! Si din Romania ascultam Parazitii, Mafia, Vama Veche, Holograf… Nici nu mai tin minte tot pentru ca nu am fost niciodata fanatic, dar rupeam casetele cu tot ce prindeam.
Nu am zis niciodata ca nu vreau sa fiu ca vreun artist. Nu eram hater cand eram pusti.

Cel mai misto artist cu care ai lucrat se numeste?
Toti artistii cu care lucrez sunt misto pentru ca altfel nu as lucra cu ei. Nu mai fac colaborari decat daca simt ca artistul aduce un plus piesei mele si invers daca eu colaborez cu cineva. La final trebuie sa fie despre muzica.

Ce e mai important: sa faci muzica pe care o simti sau sa faci piese care se vand, difuzeaza, produc bani chiar daca nu sunt deloc stilul pe care-l placi?
Este foarte important sa faci muzica pe care o simti, indiferent ce gen este melodia. Trebuie sa iti placa mult piesa si sa te potrivesti pe ea ca sa poti fi TU si sa aiba personalitatea ta acolo unde intra partea ta. Daca faci muzica cu gandul ca trebuie sa fie HIT iti pui o presiune prea mare pe umeri si vei mirosi a plastic. Iar falsurile au acelasi final nefericit. In plus, trebuie sa fii mandru de piesa aia. Ca banii vin si se duc. Muzica aia ramane acolo pentru urmatoarele generatii. Depinde de tine cum vrei sa ramai in istorie sau daca vrei sa ramai.

17274662_10210957515548133_760805528_n

Te putem incadra categoric in rap/hip-hop sau esti un vers care se potriveste mai multor stiluri muzicale?
Nu cred ca ma incadrez la o categorie anume, dar poti spune ca sunt un Urban-Pop cu influente. Sunt produsul a tot ce am ascultat in viata asta si nici nu vreau sa ma limitez. Spun pe piesa introductiva a albumului, pe care vreau sa il lansez anul acesta, ca “Sunt si Rap si Pop si Rock si ce vrea palaria mea”. Cam aia sunt. Sunt asa cum ma duce inspiratia.

Esti recunoscut pentru textele destepte si uneori foarte directe. Ce e mai important la o piesa (asta e ca aia cu ce a fost prima oara: oul sau gaina) textul sau intrumentatia/linia melodica?
Multumesc pentru compliment! Nu stiam ca sunt recunoscut pentru “textile destepte si uneori foarte directe”, dar recunosc ca in ultimii ani m-am concentrat mai mult pe text. Pana la urma toate sunt importante. Textul trebuie sa aiba o interpretare potrivita ca sa transmita exact ce vrei sa transmiti si o instrumentatie la fel. Toate trebuie sa fie in armonie ca produsul final sa fie perfect. Ce e un songwriter bun fara un producer bun si invers?

17327832_10210957515828140_1046943516_n

Sa presupunem ca muzica e o carte. Ce fel de carte crezi ca e? Un roman de dragoste, unul de aventuri, unul de razboi, o carte de poezii, o carte de colorat, una erotica, etc?
Eu chiar privesc muzica asa. Fiecare album poate fi o carte. Fiecare piesa poate fi o poveste. Eu asa le scriu. Scriu ce traiesc, simt, cred. Muzica este viata mea si la propriu. Am un vers mai vechi (pe o piesa nelansata) in care spuneam ca “Imi las viata ca pe-o carte pe un raft”.

Cum ai descrie industria muzicala din Romania folosind un titlu de melodie?
Buna asta! Poate fi “Hotel Cismigiu” de la Vama Veche si Strazile de la B.U.G. Mafia (vezi versurile) :))

Cea mai buna voce din Romania?
Nu cred in “cea mai buna voce”. Sunt multe voci bune. Cele speciale ies in evidenta si le recunosti.

Cel mai bun producator muzical din Romania?
Nu exista asa ceva. Anul asta este unul, la anul vine altul si tot asa. Sunt multi buni si fiecare cu vibe-ul lui.

Cea mai buna melodie pe care ai ascultat-o in 2016? Dar cea mai proasta?
Nici aici nu pot sa iti spun cea mai buna pentru ca nu cred ca exista. E subiectiv. Dar iti pot spune ca m-au spart rau de tot: Subcarpati – Nedreptate (Remix), RUSS – What They Want sau The Weeknd – StarBoy. Si de anul asta iti recomand sa asculti Skip Marley – Lions. Cea mai proasta… Sunt eu cel mai sincer in raspunsuri dar nu m-as duce in directia aia. Tine si de gusturi… Eu le-as spune doar sa mai lase copiatul. La nivelul asta se vede. Si…na… e nasol ca te stie toata lumea si nu mai lucreaza nimeni cu tine apoi.

Care e compromisul cel mai mare facut in muzica?
Cred ca cel mai trist este sa fii cineva ce nu esti. Sa canti ceva ce nu te reprezinta si nu iti place. Ca esti cantaret de manele, populara sau rap, trebuie sa simti ca ala esti 100%.

De ce crezi ca toti cei care au castigat pana acum concursurile de talente de la TV (gen Vocea Romaniei sau XFactor) nu s-au regasit apoi si in topuri? Au cam disparut toti desi pareau ca au totul pe tava: talent, expunere, validarea din partea publicului, antrenori cu intrare la casele de discuri. Care crezi ca e cauza pentru care nu au avut explozia aceea asteptata de toti?
Pentru ca a fi artist nu tine de voce sau de a fi in prime-time la televizor. Trebuie sa vina din si de la tine. Trebuie sa muncesti, sa inveti sa iti scrii muzica, sa stii cine esti si care este muzica ta. Nu sa astepti sa te faca Moga sau Smiley artist. Ca nu au cum. Te pot ajuta sa iti faci niste piese. Dar aici tot tu trebuie sa stii care si cum trebuie sa fie muzica ta. Cate hituri crezi ca iti pot face la ghici?
Poti gasi si tu instrumentale pe net. Poti gasi oameni cu care sa iti construiesti un drum. Sa construiti impreuna. Chestia e sa ramai fidel si recunoscator echipei cu care ai construit si cu care ai chimia. Chimia aia e totul. Sa stii sa iti pastrezi oamenii aia langa tine. Iar atunci cand reusesti, nu uita ca ati reusit impreuna si ca asa si trebuie sa continuati. Iar cand vin banii, nu uita ca cei din echipa ta au investit incredere, sentimente si timp din viata lor in proiectul pe care l-ati construit.

Ce ne asteapta din partea ta in continuare?
Imi doresc mult sa scot albumul anul asta. Trebuie doar sa mai gasesc niste solutii care nu mai tin de muzica. Dar intr-un fel sau altul, va iesi pe: www.youtube.com/zhaoromania 
Acestea fiind spuse… Ati fost pupati!

CANTECE SI POLITICA

Traim zile agitate pline de idealuri, confuzie, lehamite, indignare si speranta. Traim zile in care ne ridicam vocea spre niste politicieni pe care-i doare fix intre buzunarele de la pantaloni de noi si care isi vad in continuare de treburile lor mai mult sau mai putin murdare. Stiti bine ca pe blogul acesta nu fac politica ci vorbesc despre muzica. Am fost aproape zilnic in Piata Victoriei si ma mandresc cu lucrul asta. Am gasit oameni extraordinar de creativi si am intalnit foarte multi artisti: actori, cantareti, compozitori, oameni de media, etc.

Muzica inseamna uneori si politica. Am mai scris aici pe blog ca in alte tari, atunci cand au loc evenimente sociale importante, artistii isi exprima opiniile si sustinerea politica pentru unii sau altii. De-a lungul vremii s-au scris o gramada de melodii cu mesaje politice, unele ajunse adevarate declaratii a unor generatii, altele mai putin cunoscute. Azi vorbim asadar despre cantece cu mesaje politice.

Incep cu un cantec din 1988, care da si numele unui album lansat in acel an. Formatia e Metallica si melodia se numeste “…And Justice For All”. Piesa e despre o justitie plina de coruptie si falsuri, plina de bani murdari si decizii controversate. De altfel versul:  “Halls of justice painted green, money talkin’..” e defintioriu pentru piesa. Deloc o coincidenta, titlul piesei e identic cu ultimul vers din “Pledge of Allegiance” (“Juramantul de credinta”) pe care toti elevii il recita in scolile americane la inceputul fiecarei zile. Are legatura si cu filmul cu acelasi nume din 1979, film in care Al Pacino interpreteaza un avocat care realizeaza ca sistemul de justitie e plin de coruptie si favoritisme.

O alta piesa extrem de interesanta e “30 Year War” a celor de la Manic Street Preachers. Piesa face parte de pe albumul “Rewind The Film”aparut in 2013. Basistul Nicky Wire, cel care a si scris textul descrie piesa ca pe o portretizare a razboiului continuu pe care clasa conducatoare il poarta impotriva clasei muncitoare inca de pe vremea reformelor deloc populare adoptate de guvernul condus de Margaret Thatcher. Textul piesei e plin de metafore si comori ascunse, una dintre ele fiind versul “hiding Lowry’s paintings” care se refera la tablourile pictorului L.S.Lowry faimos pentru picturile sale in care apar oameni ai muncii surprinsi in diferite ipostaze si deseori desenati foarte simplu, semanand cu niste bete de chibrituri.

Piesa urmatoare este una dintre preferatele mele. Face parte de pe unul dintre cele mai bune albume rock ever si cu siguranta cel mai bun album Green Day. Albumul se numeste “American Idiot” iar piesa despre care vorbim are acelasi nume. Tot albumul e o furtuna rock cu accente politice. Sa nu uitam ca pe acest album sunt si “Wake Me Up When September Ends” sau “Boulevard of Broken Dreams” sau “Hollyday” si mai presus de ele incredibila “Jesus of Suburbia”. Toate vorbesc despre realitatile politice si sociale din societatea americana a anului 2004. “American Idiot” e o piesa extrem de puternica, ea deschide albumul si mesajul e extrem de simplu si direct: “nu mai vreau sa fiu un idiot american si sa fac parte dintr-o agenda care se adreseaza unui redneck / nu sunt mandru sa fiu numit redneck si nici nu sunt un redneck”. Piesa vorbeste si despre o natiune, cea americana, condusa de mass-media partinitoare si care are interese ascunse.  Piesa si intreg albumul ataca SUA dar in acelasi timp ambele sunt extreme de americane.

Din aceasta enumerare nu puteau sa lipseasca cei de la Sex Pistols. Extrasa de pe primul lor material discografic “Anarchy in the U.K” a insemant o revolutie muzicala si a generat o agitatie enorma in societatea britanica a anului 1977. De altfel, albumul a fost lansat si promovat cu greu deoarece majoritatea radiourilor si revistelor de specialitate nu au dorit sa aiba de a face cu trupa tocmai din cauza mesajelor anarhiste. Piesa despre care vorbim este un protest impotriva monarhiei britanice si o chemare la anarhie. Trupa este oricum recunoscuta pentru apetitul si talentul de a genera scandaluri si controverse prin atitudinea anti-establishment si prin metodele de manipulare a presei de specialitate. Cu un puternic mesaj politic, piesa punkerilor britanici a intrat in istoria muzicii.

Paragraful care urmeaza e impartit in doua. Prima parte se refera la “Dear Mr. President”, piesa celor de la 4 Non Blondes. Aceasta e despre ierarhiile puterii guvernamentale. E despre a arunca o privire in jurul tau, a vedea toate problemele si mai ales despre sentimental ca cineva este totusi responsabil pentru ele sau rezolvarea lor. Piesa a fost interzisa la unele posturi de radio, mai ales in statul american Texas, deoarece era vazuta ca un atac la adresa presedintelui George Bush Sr. (reprezentant de seama al statului Texas). A doua parte a paragrafului e dedicata cantecului cu acelasi nume si cu aceeasi tematica, dar mult mai cunoscut, interpretat de P!nk. De inteles totusi, avand in vedere apropierea si colaborarea constanta dintre artista si fosta solista a trupei 4 Non Blondes. Piesa e compusa de P!nk si se adreseaza unui alt presedinte Bush si anume George W. Bush pe teme extrem de controversate in timpul mandatului acestuia: razboi, homosexualitate, oameni fara adapost, avort, consumul de droguri. Cantecul e interpretat impreuna cu Amy Ray si Emily Saliers din Indigo Girls, ambele impartasind mesajul si manifestul piesei.

Sa nu credeti totusi ca nu avem si noi romanii cantecele noastre de protest pe teme sociale si politice. Avem si sunt niste melodii foarte faine si puternice si am sa scriu despre ele intr-o postare viitoare.