muzica song of the day

MUZICA IN VREMEA PANDEMIEI

Daca tot stam in casa macar sa ascultam muzica buna. Astea sunt cele zece albume pe care mi-am propus sa mi le reamintesc in aceste vremuri. Sunt curios, albumele voastre care sunt?

De-acum e clar: statul in casa ne ajuta cel mai mult sa combatem raspandirea si contractarea minunatului covid-19. Plus spalatul pe maini si evitarea oricarei deplasari care nu e imperios necesara. Deci sa stam in casa zic. Si ce activitati putem sa facem in timpul asta? Pai e simplu, o conversatie spumoasa cu sotia/prietena sau un film/serial pe netflix sau pe net. O serie de carti bune sau, pentru cei care respira muzica asa cum sunt eu, sa ascultam muzica pana nu mai putem E plin netul de muzica de toate felurile. Statul in casa poate sa fie un bun prilej sa ne reconectam cu piese si artisti pe care i-am cam uitat (sau nu) intr-un colt de playlist. Eu cel putin, de tura asta de stat in casa, mi-am propus sa reascult zece albume care mi-au marcat diferite momente din viata si care imi starnesc amintiri vii si acum. Albume din toate genurile si din toate timpurile. Le iau pe rand si vi le recomand si voua sau macar va dau imboldul necesar sa ascultati muzica aceea care la un moment dat era sunetul momentului pentru voi.

1. Intr-o ordine extrem de random, incep cu unul dintre cele mai bune albume rock a tuturor timpurilor. Un album pe care la inceput l-am urat, dar la fel ca pe un vin bun, am ajuns sa-l apreciez la adevarata lui valoare si acum il ascult ca pe o capodopera ce este: Metallica – Master Of Puppets.

Aparut in 1986, ultimul album pe care presteaza si basistul Cliff Burton, Master of Puppets este o minunata capodopera rock si contine opt piese care au devenit clasice ale genului. Pe langa piesa care da titlul albumului, mai puteti asculta Battery, Welcome Home (Sanitarium), Disposable Heroes sau preferata mea la mare batalie cu Master of Puppets: Orion. Metallica in cea mai buna forma si cea mai pura expresie a ei.

2. Stiu ca sar direct din lac in put dar trebuie sa intelegeti ca adolescenta mea a fost o fascinanta oscilatie intre toate genurile muzicale. In perioada liceului tocmai aparusera trupele de muzica dance romanesti: T-Short, Ro-Mania, Genius, K1, Bass Reflex, Double D si de asemenea primele trupe hip-hop romanesti. Primul album de hip-hop romanesc pe care l-am ascultat a fost „Inc-o zi, inc-o poveste” a celor de la BUG Mafia. L-am iubit pentru ca nu mai auzisem asa ceva pana atunci. Mi se parea si o mare chestie de bravada sa ascult asa ceva avand in vedere limbajul folosit de baieti. Dar albumul cu care BUG Mafia m-a cucerit definitiv este cel pe care il consider, de departe, cel mai bun album rap din istoria acestui gen in Romania. Aparut in 1998 si promovat intens chiar de cea mai fresh televiziune (si atunci) Pro TV, printr-o serie de emisiuni nocturne in care se vorbea pro si contra despre fenomenul BUG care cuprinsese toata Romania, albumul asta era tot ce ascultam impreuna cu colegii de liceu, in gasca, acasa, la club, era imposibil ca macar o piesa de pe el sa nu se auda de undeva. Avea si mai mult limbaj de cartier, era facut sa provoace indignare si sa-i scoata definitiv din minti pe toti aparatorii moralei din Romania. Dar cu toate astea, piese precum Poveste fara sfarsit sau Hai sa fim High au ramas niste clasice ale genului. Tot pe acest album s-a lansat si cea care a fost considerata prima regina R&B din Romania: Catalina Toma. Nu aveti cum sa nu stiti si N-ai fost acolo si mai ales Limbaj de cartier. Uzzi, Tatae si Caddy erau idoli in anii aia. Si albumul asta il ascult si acum cu mare dragoste pentru ca imi aduce aminte de colegi de liceu, de prieteni din copilarie si de faptul ca ne credeam gangsteri pentru ca ascultam asa ceva. Copii eram…

3. Ma duc acum si mai departe in trecut si ajung pe cand eram in scoala generala. Era anul 1994 si peste tot se auzea un refren pe care il uram: „in your head, in your head, zombie, zombie”. Am urat piesa asta atat de tare incat m-am indragostit pe veci de ea, de The Cranberries si mai ales de album „No Need To Argue”. Stiu ca suna straniu, cum adica ai urat piesa atat de tare incat te-ai indragostit de ea? Pai da, la mine cam asa functioneaza cu muzica: piese si albume care la inceput nu mi-au placut de niciun fel, au ajuns sa fie acele long lasting relationships. Cele mai de lunga durata relatii muzicale le am cu albume pe care la inceput nu prea le-am putut suporta. Dar dupa ce am trecut de bariera acelui nu-mi place si i-am mai dat o sansa albumului asta despre care vorbesc acum, am ajuns sa-l indragesc tare mult astfel incat, pana azi, a ramas unul dintre albumele mele preferate. Piese ca Zombie, No Need To Argue, 21, Ode To My Family si mai ales Dreaming My Dreams au sa fie intotdeauna in orice playlist pe care o sa-l fac.

4. „You’re no good for me, I don’t need nobody, Don’t need no one, That’s no good for me”. Versurile astea erau un imn, o incantatie, un venin dulce care iti intra in fiecare celula si ucidea plictiseala, monotonia si orice urma de inhibitie. Pe ritmurile acestor britanici am aflat ce e aia pogo sau moshala, depinde din ce zona a tarii veneai. Numai daca ai fost acolo, macar o data, in discoteca (ca asa-i zicea pe vremea mea, nu club) sa auzi synthurile piesei de care scriu mai sus, in niste boxe date la maximum, intelegi despre ce vorbesc. Si cand albumul de pe care e minunatia asta vine la pachet cu Vodoo People, Poison si One Love, e clar ca o sa ramana tatuat sub piele pe viata. Daca nu v-ati prins deja, vorbesc de piesa No Good (Start the Dance) si despre albumul Music For The Jilted Generation al celor de la The Prodigy. Hai ca vad ca v-a aparut un zambet nostalgic pe fata. Baietii astia au reinventat tot ce se putea in muzica dance, jungle, electronica sau cum vreti sa-i spuneti. Sunt unici si sunt dintre aceia putini al caror sunet e unic. Nu ai cum sa nu-i recunosti cand ii asculti.

5. „I’m the son of rage and love / The Jesus of Suburbia”. Astea doua versuri ori te rup in doua ori te lasa indiferent. Dar cand piesa careia ii dau startul vine dupa alta care se numeste „American Idiot” iar dupa aia mai vin niste piese care se cheama: „Holiday”, „Boulevard of Broken Dreams”, „St.Jimmy”, „Homecoming” si „Wake Me Up When September Ends”, atunci stii clar ca ai in casti cel mai bun album Green Day ever. Si unul dintre cele mai bune albume punk-rock din istorie. Inainte sa ascult albumul asta eram deja indragostit de „Basket Case” si „Good Riddance (Time of Your Life) dar capodopera asta numita „American Idiot” este o poveste plina de anxietate, revolta, disperare, speranta, renuntare si noi inceputuri care nu are cum sa te lase nepasator. Scoate la suprafata toate fricile si toate complexele pe care le ai, le aseaza in fata ta si te pune sa le alegi pe rand si sa treci peste ele. E o vraja care creste de la piesa la piesa, ca un puzzle al sufletului tau pe care il parjoleste, il arde si il face sa renasca. Nu stiu in ce stare de gratie au fost oamenii astia cand au lucrat la acest album dar stiu sigur ca e once in a lifetime din toate punctele de vedere. E un album perfect.

6. La acest punct am sa scriu despre doua albume care apartin de aceeasi trupa. Puteti sa ma picati cu ceara si nu reusesc sa ma hotarasc intre aceste doua albume. Sincer, am zis sa le compilez si sa iasa unul singur la care sa-i spun „Theli meets Vovin”. Am sa scriu despre ambele ca despre unul singur. Daca nu v-ati prins deja, trupa se numeste Therion si pentru mine este cea mai buna trupa de gen. Piesele sunt adevarate constructii simfonice, adevarate cautari si incercari, regasiri si rataciri, incantatii, mult intuneric si putina lumina. Dar si cand apare lumina, e atat de pura si de melodica incat uiti de tot drumul pe care l-ai parcurs sa ajungi la ea. Piese ca „To Mega Therion”, „Cults of the Shadow”, „Nightside of Eden”, „The Siren of the Woods” (astea toate de pe „Theli”) sau „Rise of Sodoma and Gomorah”, „Clavicula Nox”, „Birth of Venus Illegitima” (ca sa le mentionez pe cele de pe „Vovin”) te transforma, te rascolesc si te duc intr-o luma magica.

7. Si daca tot am inceput la punctul de mai sus cu compilatii si combinatii, la acest moment din articol va spun doar atat: discografie completa P!nk! Femeia e fenomenala iar albumele ei sunt bomba. TOATE! Da, da, ati inteles bine, aici va recomand toate albumele numitei Alicia Moore, pe numele de scena P!nk. Incepand de la „Can’t take me home”, continuand cu „Missundaztood” de pe care au rupt tot „Just Like a Pill”, „Don’t let me get me”, „Family Potrait” si „Get the Party Started” si facand o mica pauza de „Trouble” de pe „Try This”. Si apoi ajungem la „I’m not dead” cu ale sale „Cuz I Can”, „Dear Mr.President”, „U & Ur Hand”, „Who Knew” si „Nobody Knows”. Si ca totul sa fie ca intr-o casa de nebuni, apare si „Funhouse” la orizont cu ale sale „So What”, „Sober”, „Please Don’t Leave Me”. Dati-mi doar un motiv, dar doar un motiv sa nu scriu in continuare despre P!nk. Nu prea puteti pentru ca a urmat „The Truth About Love” cu incredibilul duet cu Nate Ruess. „Just Give Me a Reason” e una dintre cele mai misto piese de dragoste ever . Si mai ales cu „Try”. Dar mai avem pe albumul asta si „Blow Me One Last Kiss” si „True Love”. Si pentru ca ne-a dat cu hit dupa hit pana ne-a julit, albumul care urmeaza este „Beautiful Trauma” si, inutil de spus ca si de aici avem niste piese magice: „What About Us”, „I Am Here” (pe asta trebuie sa o ascultati neaparat pentru ca refrenul e o exorcizare a tuturor simturilor si recladirea lor pe fundatia corecta, mai ales cand intra corul”. Dar mai are si „Wild Hearts Can’t Be Broken”. Ultima inventie discografica se numeste „Hurts 2B Human” si e un experiment muzical tare, tare fain. Nu mai zic si de niste single-uri ratacite printre albume, de genul: „Perfect”, „Raise Your Glass” sau „Just Like Fire”. Si ca un sfat personal, atunci cand ne lasa sa ne deplasam din nou, mergeti la concert la fata asta pentru ca merita toti banii. Este cea mai buna artista live. De departe.

8. Anul 2000 mi-a adus in viata una dintre trupele care de atunci mi-a ramas foarte aproape de inima. Cu un sound foarte puternic, cu versuri care taie banalul si monotonia ca o lama ruginita, lasand in urma intrebari si raspunsuri care pot sa doara daca nu le accepti ca atare. „Hybrid Theory” si Linkin Park sunt parte a istoriei rock-ului deja. Chester nu mai e fizic printre noi dar in continuare albumul asta e unul dintre cele mai reale strigate de revolta pe care le-am auzit. Si inca foarte actual. „Crawling”, „In The End”, „One Stept Closer”, „Pushing Me Away” sunt parti integrante a povestii nemuritoare care se numeste „Hybrid Theory”.

9. La ce poti sa iti folosesti fantasmele si inchipuirile? La ce sunt bune momentele cand nu distingi realul de imaginatie? Pentru o trupa care in momentele alea cred ca era mai mult high sau manga, toate lucrurile enumerate mai sus au dus la compozitia unor piese care o sa fie nemuritoare. Dublul album „Use Your Illusion I” si „User Your Illusion II” sunt cea mai importanta amprenta discografica a legendarei trupe rock Guns N’Roses. Deja superstaruri dupa hituri anterioare ca „Paradise City”, „Welcome To The Jungle” si „Sweet Child O’Mine”, baietii rai de la GNR au dat lovitura definitv cu acest dublu album. „Live and Let Die” (cover dupa Paul McCartney and Wings), „Don’t Cry”, „November Rain”, „Civil War”, „Yesterdays”, „14 Years”, „You Could Be Mine”, „Knockin’ on Heaven’s Door” (un cover mai celebru decat originalul lui Bob Dylan”) sau mult prea subestimatul „Estranged” sunt momente de referinta in timeline-ul oricarui fan rock. GNR sunt din nou in turneu, in formula aproape originala dar cu Axl , Slash si Duff impreuna, si chiar daca Axl rateaza cam multe note, merita totusi sa petreceti o seara in compania adolescentei voastre (cel putin in cazul meu).

10. Ultimul album despre care vreau sa va vorbesc azi e al unei formatii despre care am vorbit deja in articolul asta. Am inceput cu ei, termin cu ei. Metallica si albumul care a redefinit stilul trupei si a redefinit tot ce a insemnat heavy metal pana in acel moment. Un alt sound, mult mai greu dar totusi mult mai digerabil. Un alt feeling dar aceeasi senzatie de metale grele. „The Black Album” aparea in 1991, an cand inca noi ascultam cum se umplu sticlele cu suc de la dozator si cum tovarasul Iliescu ne vorbeste despre ce bine o sa ne fie. „Enter Sandman”, „Sad But True”, „The Unforgiven” si mai ales „Nothing Else Matters” sunt deja zei printre piesele rock din toate timpurile. Nu ai cum sa vorbesti cu cineva din generatia mea si care sa nu fie in stare sa iti spuna macar un vers dintr-una dintre piesele de pe acest album.

Si pentru ca acum e cam tarziu, facem asa o magie si spunem: „exit light, enter night, take my hand, we’re off to never, neverland”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Florin Grozea

Din iunie 2006

Dan Byron

Vocalist la byron

Cătălin Dumitriu

BLOG - Tratează mahmureala emoțională, sevrajul social și nevrozele politice!

Breathe Sounds.

Alternative Music, Album Reviews, Breakthrough Artists, Love.

%d blogeri au apreciat: