CONCERTELE ANULUI 2018

 

concert-festival-crowd

Ne asteapta un an 2018 plin de concerte cu artisti mari. E drept, nu in Romania ci pe batranul continent. Avand in vedere ca azi biletele de avion si cazarile se gasesc la preturi rezonabile, mai ramane sa vedeti ce bilete si la ce preturi mai gasiti, pentru ca in Europa vin artisti mari din SUA si nu numai.

Asa ca, daca v-ati plictisit déjà de aceiasi DJ de la Untold sau poate vreti sa scapati de mitica ploaie care insoteste macar una dintre serile de la Electric Castle, haideti sa aruncam un ochi la cine, unde si cand ne incanta anul asta prin Europa.

Incep cu legendarii U2. Irlandezii sunt foarte scumpi la vedere si la fel de scumpi si la pretul biletelor dar pentru asa trupa, sa-i vezi macar o data in viata asta live (si cand inca mai pot sa cante decent) e un must. Astfel, ii gasiti la vara – toamna prin toata Europa civilizata si daca va grabiti mai prindeti bilete la show-urile suplimentare. Eu am gasit chiar azi pentru cel suplimentar de la Koln, din septembrie. Si la un pret decent. Pentru mai multe informatii, va invit sa accesati pagina lor de internet, la sectiunea dedicata turneului.

Intre mai si august, il gasiti in toata Europa pe Ed Sheeran cu concertul sau care face parte din turneul mondial. Indragitul interpret britanic o sa umple arene din Irlanda pana in Polonia. Datele concertelor si de unde puteti sa achizitionati bilete, gasiti pe site-ul sau.

Un alt artist care va isteriza Europa in aceasta vara este Justin Timberlake, cel care isi va promova cu aceasta ocazie cel mai nou album : « Man of the woods ». 64df71aa9332490b18aeb6340926e6c6aaad4a96 Show-ul se anunta unul incendiar si plin de momente faine. Hituri precum „Sexy Back”, „Mirrors”, „Say Something”, vor electriza atmosfera. Biletele doar ce s-au pus in vanzare asa ca aveti sanse mari sa mai gasiti. Eu am luat pentru show-ul de la Frankfurt si va asigur ca preturile sunt chiar decente.

Cine nu-si doreste sa-l vada pe Bruno Mars live ? Il puteti vedea la Londra si la Lisabona, la ambele evenimente inca existand bilete disponibile. Asa ca, eu zic sa va grabiti daca vreti sa cantati 24K Magic impreuna cu simpaticul interpret american. Mai multe iniformatii despre bilete si turneu gasitit pe pagina sa de internet.

Ii mai puteti vedea vara asta prin Europa pe 30 Seconds To Mars, pe Shakira, pe Santana si pe Queen impreuna cu Adam Lambert.

De asemenea, Kendrick Lamar, cel mai pretuit hip-hopper la ora actuala, o sa aiba o serie de concerte in Europa. Il puteti vedea cel mai aproape de Romania in august, la Sziget Festival de la Budapesta.

Eu personal, pentru Europa, prefer concertele din Germania din cateva motive : zboruri ok spre destinatiile respective, preturi ok la bilete, hoteluri/moteluri foarte ok si mai ales pentru organizarea si cultura de evenimente de care dau dovada bravii teutoni.

Sperand ca o sa ne intalnim macar la unul-doua dintre concerte, va urez o vara plina de muzica.

 

2017? O TRAGEDIE ROCK

Anul 2017 a insemnat printre altele si despartirea de cateva nume grele de tot a muzicii rock si rock’n roll. Am pierdut artisti imensi care au lasat goluri pe care nu stiu, zau, cine o sa le poata umple. Au plecat dintre noi niste voci minunate, niste compozitori extraordinari, niste performeri fantastici. Mai jos am facut o mica lista a „plecarilor” anului trecut.

joni-sledge

In martie a murit Joni Sledge, una dintre membrele quartetului „Sister Sledge”, celebre pentru binecunoscuta melodie „We are family”. Vocea ei si placerea cu care canta au transformat-o rapid in „preferata” grupului. Iar piesa mai sus amintita, o stie toata lumea deci „mostenirea” ramasa de la Joni e nepretuita.

 

In martie a plecat intr-o lume mai buna legendarul Chuck Berry. El a fost pionierul si geniul conceptual din spatele rock’n roll-ului. Un artist extraordinar, chitarist, compozitor si interpret de mare valoare, Chuck Berry a definit sitlul rock’n’roll si l-a dus pe niste culmi extraordinare. S-a stins la 90 de ani dupa o cariera muzicala de peste patru decenii.

 

Poate una dintre cele mai interesante si apreciate voci rock din ultimii douazeci de ani, Chris Cornell a murit in mai 2017, punandu-si capat zilelor si lasand in urma milioane de fani socati de gestul sau. uBmr0s_R Fostul vocalist al trupelor Soundgarden si Audioslave a fost unul dintre pionierii muzicii grunge iar vocea sa era descrisa la un moment dat in revista „The Times” ca ceva de genul: „canta ca si cum tinea pe umeri intreaga greutate a lumii. Indiferent ca era vorba de o interpretare hard rock impreuna cu Soundgarden sau doar o interpretare sustinuta de o chitara acustica, vocea lui era incredibila si sfasaietoare”.

 

 

 

Greg-Allman-performance-grammy-foundation-billboard-1548Tot in mai s-a stins din viata si legendarul Gregg Allman, fondatorul si forta creatoare din spatele grupului „The Allman Brothers”. A fost claparul si vocalistul trupei si de asemenea a fost responsabil cu sound-ul trupei, un sound care a definit o data pentru totdeauna ce inseamna southern-rock si mai ales sesiunile de jam.

 

 

Poate una dintre cele mai socante vesti a venit pe finalul lunii iulie cand stirea sinuciderii vocalistului trupei Linkin Park a cazut ca un fulger peste industria muzicala.  bw-chester-bennington-live-blue-2010-a-billboard-1548Cu un album proaspat lansat si pregatiti de turneu, baietii de la Linkin Park s-au vazut pusi in fata teribilei vesti a disparitiei prietenului si colegului lor de trupa. Chester Bennington. Una dintre cele mai apreciate voci rock a ultimilor 15 ani, Chester a fost unul dintre membrii fondatori ai celebrei trupe Linkin Park. Foarte apreciat pentru compozitiile sale, pentru versurile foarte personale si pentru timbrul vocal care parca avea in el 1000 de ace, Chester, alaturi de cel mai bun prieten al sau Chris Cornell, este una dintre marile pierderi din 2017.

 

Am sa inchei acest articol trist cu ultima mare pierdere din 2017 si anume disparitia dintre noi a legendarului Tom Petty. tom-petty-essential-songs-2017-listen-e4bf1e4f-ce9f-486c-9f8e-934dfd8c3ebb Alaturi de trupa sa „The Heartbreakers”, Petty a fost, vreme de decenii, unul dintre stalpii muzicii rock difuzate pe radiourile din intreaga lume. A fost vocalist, chitarist si compozitor iar in anul 2002 a fost inclus in Rock’n’Roll Hall of Fame. Piese ca „Refugee”, „Don’t come around here no more” sau „Free Fallin” au fost vandute in milioane de exemplare pe cuprinsul intregului glob facand din Tom Petty unul dintre cei mai de succes artisti americani.

 

 

 

„ACOPERIREA” PERFECTA

E plina lumea de cantece faine, cantece bune, cantece extraordinare. De multe ori ne intrebam, stand asa pe ganduri si ascultand cate un succes international : « ba, ce are ma, artistul asta, de se lipesc de el numai cantece de mare succes ? ». La o privire mai atenta o sa vedem ca sunt multiple cauze pentru succesul unui artist. Azi o sa vorbim despre una dintre ele si anume : refolosirea cantecelor altora. Mai pe scurt, coverurile. Sa nu confundam cu ceea ce se intampla de multe ori in muzica romaneasca si anume furtisagul pe fata, fara mentionarea autorilor originali.

Coverurile au fost intotdeauna o metoda extrem de lejera de a lansa cate o piesa noua atunci cand esti in pana de inspiratie sau cand vrei sa aduci un omagiu cuiva. Coverul e si el de mai multe feluri : cantat din toate punctele de vedere la fel ca originalul (instrumentatie, text, linie melodica) sau putin modificat in functie de perioada anului, de interpret, de trendul muzical al perioadei respective.

O sa ilustrez mai jos niste piese despre care sunt tare curios daca stiati ca de fapt sunt coveruri si nu piese originale ale artistilor respectivi.

Aretha Franklin si al ei « Respect » e o piesa clasica, o piesa cunoscuta in toata lumea si unanim apreciata. Dar nu stiu cati dintre voi sunt la curent cu faptul ca piesa e totusi un cover dupa o melodie inregistrata cu doi ani inainte de catre Otis Redding. Intr-adevar, versiunea Arethei a avut un succes mult mai mare datorita si faptului ca daca in piesa originala mesajul era de incercare a barbatului de a trata femeia iubita bine si astfel sa obtina respectul ei, in varianta Aretha este vorba de cu totul altceva desi in mare textul e acelasi.

 

Cine nu stie piesa lui Cindy Lauper, « Girls Just Wanna Have Fun » ? Are si Miley Cyrus o versiune dar am pretentia ca in cel mai bun caz sunteti constienti ca versiunea lui Miley e un cover dupa Cindy. Dar stiati si ca versiunea lui Cindy e un cover dupa o piesa a unui nene numit Robert Hazard, inregistrata in 1979? Desi numele de scena al tipului e foarte misto, piesa lui din ’79 e praf.

 

Super hitul international “It’s my life” al celor de la No Doubt e una dintre piesele mele preferate de la ei. Treaba e ca de fapt din cauza unor circumstante la vremea respectiva (Gwen era in plin proces de inregistrare a unui album solo, trupa se pregatea de lansarea albumului de Greatest Hits) s-au hotarat ca in loc sa compuna o piesa noua, sa preia piesa britanicilor de la Talk Talk, lansata in 1984.

 

Cel mai de succes cantec al minunatei Bjork, “It’s Oh So Quiet” are o adevarata pleiada de predecesori. Astfel, versiunea originala in limba enlgeza a piesei ii apartine doamnei Betty Hutton si dateaza din 1951. Ca sa vedeti cum era treaba cu globalizarea si la momentul respectiv, piesa doamnei Hutton este de fapt la randul ei o prelucrare a melodiei germane “Und jetzt ist es still ».

 

 

 

Sper ca nu mai are rost sa va spun despre cel mai mare hit semnat Whitney Houston ca de fapt nu e piesa ei, nu ? « I will always love you », piesa devenita unul dintre cele mai mari succese ale artistei, daca nu cel mai mare, este de fapt o preluare dupa piesa cu acelasi nume a celebrei Dolly Parton si lansata de aceasta in 1974. De altfel, in filmul « The Bodyguard » se aude in una dintre scene, pe fundal, versiunea country a acestei piese. Whitney i-a modificat instrumentatia si a aruncat la gunoi feelingul de piesa country, transformand piesa lui Dolly intr-o balada pop de mare exceptie.

 

Stiu ca sunteti, unii dintre voi, fani Elvis Presley si atunci am zis sa va dau un exemplu de cover facut faimos de catre nemuritorul rege al rock’n’roll-ului. « Hound Dog » este o piesa care a fost cantata si reinterpretata de peste 250 !!! de ori de la lansarea ei in 1952 de catre Willie Mae « Big Mama » Thornton. Cu toate cele 250 de reinterpretari, versiunea promovata de Elvis este cea mai de succes dintre toate, vanzand peste 10 milioane de copii.

 

Desi mai am foarte multe exemple, am sa inchei cu unul dintre cele mai « faimoase » coveruri si anume piesa care a facut-o mare pe Natalie Imbruglia, « Torn ». Ei bine, da, si aceasta piesa e un cover si anume dupa piesa cu acelasi nume, lansata in 1995 de Ednaswap. Dar ce nu a functionat pentru cei din urma a mers ca uns pentru Natalie care a rupt in doua toate topurile mondiale cu piesa asta.

 

DREAMING MY DREAMS

Aveam 13-14 ani cand am ascultat prima data o melodie a celor de la THE CRANBERRIES. E vorba despre celebra “Zombie”. Din prima nu mi-a placut de nicio culoare. Nici din a doua incercare. Era si videoclipul ala ciudat, pentru mine, cu acei copii „suflati” in auriu si cu interpreta aia agitandu-se pe langa o cruce. Apoi incet, incet, am inceput sa ne simpatizam unul pe celalalt, eu si piesa mai sus numita. Si din simpatie s-a nascut curiozitatea. Ia sa vad ce mai canta astia in afara de „Zombie” ?

Intr-o epoca in care internetul, torrentele, Facebook sau YouTube erau la stadiul de fantezie, singurele modalitati sa faci rost de albume intregi era fie sa le copiezi de la cineva care le avea déjà, fie sa le cumperi. Vorbim de epoca in care la putere erau casetele audio (astia sub 25 ani cautati pe Google ce inseamna caseta audio). CD-urile incepeau usor, usor sa-si mijeasca mustatile in cadru. Intr-un oras de provincie ca Bistrita sa gasesti muzica noua era si mai greu. De aceea, atunci cand am pus mana pe albumul „No Need to Argue”, nu am mai stat pe ganduri si dupa o smiorcaiala in fata lui maica-mea, am facut rost de banii necesari achizitionarii mult doritei casete.

In momentul cand am platit banii respectivi nu aveam de unde sa stiu ca atunci, la 13-14 ani, o sa cunosc prima mea mare dragoste muzicala. Intregul album este fenomenal, mi-a calauzit pasii muzicali in anii aia de trecere de la generala la liceu si m-a insotit in fiecare calatorie pe care am facut-o aievea sau in mintea mea. Piese ca « 21 », « Zombie », « Ode to my family », « No Need to Argue » si preferata mea « Dreaming my dreams » au ramas mereu in inima mea. Le fredonam mereu, le cantam la chitara (asa impiedicat cum reuseam, dupa ureche), le ascultam aproape tot timpul. Cand plecam undeva impreuna cu familia, caseta cu Cranberries era nelipsita din masina pentru a o asculta la casetofonul acesteia.

Multe momente din viata mea de adolescent imi vin in minte de fiecare data cand ascult ceva piese la radio, piese din perioada respectiva. Cele mai multe amintiri mi le trezesc piesele celor de la The Cranberries deoarece ele se leaga de foarte multe momente din cea mai inocenta si efervescenta perioada a vietii mele. Dupa „No need to argue” am luat la mana toate albumele lor si piese ca „Linger”, „Dreams”, „When You’re Gone”, „Animal Instinct”, „Salvation”, „Free to decide”, etc. sunt si acum porti de trecere din prezent spre trecutul copilariei si apoi al inceputului maturizarii mele.

Cand ascult The Cranberries sunt din nou in camera mea de acasa, de la Bistrita, in siguranta si dragostea familiei, cu posterele cu artisti acoperind toti peretii, cu prietenii dragi la un telefon (fix) distanta.

Acasa, la Bistrita, am si acum pe suport caseta audio si mai tarziu CD, toate albumele celor de la The Cranberries. Si peste toate, The Cranberries o sa insemne intotdeauna Dolores. O voce, o flacara, o pasiune, o simtire, o artista unica si o voce unica in istoria rock-ului mondial. O compozitoare si textiera extraordinara. Ea a insemnat de fapt aceasta trupa. Ea era viata din trupa asta, ea era inima si aerul acestei formatii. O sora mai mare care mi-a cantat si indrumat pasii si gratie careia viata mea e asa cum e acum. Si nu exagerez. Cel mai bun exemplu e ca daca The Cranberries nu existau, eu nu imi intalneam sufletul pereche. Pe sotia mea, jumatatea mea, am intalnit-o atunci cand trupa nord-irlandeza, proaspat reunita, a venit si a concertat pentru prima oara in Romania. Am intalnit-o pe sotia mea acolo, la acel concert, sub privirile si insotiti de vocea lui Dolores si a colegilor ei de trupa.

Asa cum fiecare tara are un imn al ei, muzica si textele celor de la The Cranberries sunt imnul meu. Asa a fost si o sa fie intotdeauna. Prin plecarea ei brusca si socanta, Dolores pare ca inchide o usa inspre adolescenta mea si pare a-mi spune ca e timpul sa « cresc mare ». Sau poate ca e doar inca o lectie pe care o invat de le ea. Ca esti nemuritor atunci cand faci lucruri nemuritoare. Dolores si The Cranberries sunt nemuritori.

CRUSH, CRUSH, CRUSH…

Rock Sound - April 2013

Salutare,

m-am decis să merg în continuare pe linia din ultima vreme și să scriu despre niște trupe sau artiști pe care în România nu prea i-am văzut promovați sau prezenți pe canalele media. Astfel, după ce am scris despre Billy Talent, azi am să scriu despre o trupă americană de rock, pe numele ei de scenă: PARAMORE.

Personal am auzit de ei din greșeală acum vreo 10-11 ani (cred). Și unele dintre piesele lor mi-au rămas în suflet. Formația e formată acum din percuționistul Zac Farro, chitaristul Taylor York și minunata vocalistă Hayley Williams (pe ea s-ar putea să o știți mai bine din colaborarea cu B.O.B. pe super succesul „Airplanes”). Trupa s-a format în 2004 in orășelul Franklin din statul american Tennessee când componenții ei aveau vârste cuprinse între 12 și 14 ani. S-au perindat mai mulți componenți prin trupă. La concerte erau duși cu mașina de părinții lui Hayley. Albumul lor de debut din 2005, „All We Know Is Falling” a ajuns pe locul opt in UK Rock Chart. Nu a avut cine știe ce succes comercial dar aducea în lumina reflectoarelor o trupă nouă, proaspătă și plină de talent.

În anul 2007 apare al doilea album al trupei. Intitulat „Riot!” acesta a primit discul de platină în SUA fiind un adevărat succes comercial făcând ca trupa să fie nominalizată și la premiile Grammy pentru Best New Artist în anul 2008. Toate astea grație unor piese ca „Misery Business”, „That*s What You Get” și mai ales „CrushCrushCrush”. Aceasta din urmă e și piesa care mi-a rămas la inimă cel mai mult de la ei, fiind și prima piesă pe care am auzit-o de la această trupă.

Anul 2009 vine cu cel de-al treilea album al trupei. „Brand New Eyes” e al doilea mare succes comercial al trupei de peste ocean propunând un hit prin piesa „The Only Exception”. Materialul discografic a primit discul de platină în Irlanda și UK și discul de aur în SUA, Canada, Australia și Noua Zeelandă. În trupă au loc schimbări de membri încă de la începuturi, fiind o adevărată telenovelă rock cu plecări, reveniri, certuri și împăcări. Ce e cert e că Paramore a avut în mare cam aceeași membri doar că nu în acelși timp :).

În anul 2013, după încă o reîmprospătare a componenței trupei, apare cel de-al patrulea album intitulat simplu „Paramore”.  Albumul le aduce primul number one în topul US Billboard 200 și a fost pe locul întâi în UK, Australia, Irlanda, Noua Zeelandă, Argentia, Brazilia și Mexic. Ca single-uri s-au detașat „Still Into You” și „Ain*t It Fun”. Dealtfel, ultimul dintre ele le-a adus membrilor trupei primul premiu Grammy pentru „Cel mai bun cântec rock”.

După alte câteva plecări și reveniri, în anul 2017 apare cel mai nou album al lor: „After Laughter”.

De multe ori multă lume a confundat această trupă cu un proiect personal al solistei Hayley Williams, lucru ce a dus de multe ori la certuri între compnenții trupei. Dealtfel, Hayley a menționat de fiecare dată în interviuri că trupa nu este despre ea ci despre un întreg și a avut luări de poziție foarte acide împotriva publicațiilor care insistau pe imaginea ei în defavoarea imaginii trupei ca întreg. Astfel s-au năascut și multe comparații între Paramore și Avril Lavigne sau perioada rock a lui Kelly Clarkson.

Single-ul „Decode” este melodia principală a părții întâi din trilogia „Twilight” și este una dintre cele mai apreciate piese ale trupei. Mie nu îmi mai rămâne decât să vă îndemn să ascultați piesele acestei trupe extrem de interesante.

DESPRE TALENT…BILLY TALENT

Salut,

Azi vorbim despre talent. Mai exact despre BILLY TALENT. Sa ridice mana sus cine a auzit de formatia asta. Nu e o formatie de manele, nu e o formatie de muzica de petrecere desi, poate, numele rostit cu intonatie romaneasca te-ar putea duce cu gandul spre asa ceva.

7889820816_0a3a7a1e06

E vorba despre o formatie canadiana pe care am descoperit-o foarte tarziu, (spre rusinea mea) doar in aceasta vara, cand i-am vazut si ascultat la Sziget Festival. Patru flacai destoinici care au reusit sa imi ramana in suflet prin muzica lor. Asa ca m-am documentat si am zis sa va spun si voua ce am aflat, poate, poate se mai lipesc si de sufletul vreunuia dintre voi.

S-au format in 1993 atunci cand s-au intalnit la scoala si si-au spus, simplu, Pezz. Pana prin anul 2001 au serpuit prin scena underground a orasului Toronto. Poate e de inteles avand in vedere ca baietii nu erau cei mai comerciali rockeri, cantand genuri ca punk rock, alternative rock, post-hardcore rock si ceva ska-punk (asta chiar pe inceputuri). Membrii fondatori sunt tot aia care sunt si acum in componenta formatiei si anume : Benjamin Kowalewicz la voce, Aaron Solowoniuk la percutie (inlocuit acum temporar de catre Jordan Hastings din cauza unor probleme de sanatate), Ian D’Sa la chitara lead si Jon Gallant la chitara bass.

7889811326_505747540f

Prin 2001 isi sichimba numele in Billy Talent ca urmare a unor probleme juridice legate de numele anterior. Tot in acel an, gratie unei legaturi de amicitie intre vocalul trupei si un angajat al partii de recrutari si scouting de la Warner Music Canada (deci vedeti ca si la ei tot pe baza de cine pe cine cunoaste merge) baietii au semnat un contract cu aceasta casa de discuri. Din acel moment toate portile s-au deschis si succesul a venit aproape pe nesimtite. Astfel, in 2003 apare primul album al trupei (nu punem la socoteala vreo trei-patru albume demo inregistrate de-a lungul vremii pana atunci), numit simplu Billy Talent. Albumul s-a bucurat de succes, piese precum „The Ex”, „River Bellow”, „Nothing To Lose” si mai ales „Try Honesty”  devenind extrem de cunoscute. Tot cu prilejul acestui album trupa a trecut la un stil putin mai agresiv. Succesul albumului le-a mai adus concerte sold-out in Canada si Statele Unite si trei discuri de platina in Canada.

In iunie 2006 a aparut al doilea album al trupei intitulat Billy Talent 2. Mai putin agresiv atat ca sound cat si ca limbaj, albumul a vandut foarte bine in Canda si Europa. Au urmat apoape 19 luni de turnee in Canada, Europa si Statele Unite. S-au inregistrat ceva prestatii live din UK si  a aparut si un DVD cu imagini si audio din turneu.

Printre concerte si aparitii la diverse premii muzicale, baietii au reusit sa compuna un nou album pe care l-au lansat in iulie 2009 si care s-a intitulat (sa vezi acum nume original) : Billy Talent 3. A avut succes si materialul acesta si le-a adus sansa sa mearga prin toata lumea cu el pentru a-l promova. Euorpa, Africa de Sud, Statele Unite, Canada s-au bucurat sa-i vada live.

Lucrurile se misca intr-un ritm alert si in 2012 apare un nou album. Cu aceasta ocazie aflam ca primele trei albume au format o trilogie si ca acest nou album e ceva cu totul diferit fata de ceea ce a facut trupa pana atunci. Albumul se numeste Dead Silence si s-a bucurat de succes peste tot unde a fost lansat.

In 2014 trupa lanseaza un album de greatest hits numit simplu Hits. Materialul discografic contine si doua piese noi.

In 2016 apare cel mai recent material discografic al trupei numit Afraid of Heights. Si acesta s-a bucurat de un real success in randul fanilor vechi si noi.

De-a lungul timpului trupa a lansat diverse single-uri care au devenit hit-uri mondiale. Printre acestea putem enumera :Fallen Leaves, Viking Death March, Nothing to Lose, Rusted From The Rain, Devil On My Shoulder.

maxresdefault

Mai multe va las pe voi sa descoperiti ascultand muzica lor.

photo credit: www.billytalent.com

 

RECENZIE PINK – BEAUTIFUL TRAUMA

“There’s not enough rope to tie me down

There’s not enough tape to shut this mouth

The stones you throw can make me bleed

But I won’t stop until we’re free

Wild hearts can’t be broken”

 

Azi am sa scriu despre cel mai nou album PINK. Am inceput cu un citat din una dintre piesele de pe acest album pentru ca mi se pare ca exprima cel mai bine esenta acestui material discografic. Sau marea lui parte cel putin.

pink_beautifultrauma_1200x1200

Materialul se numeste « Beautiul Trauma » si de la inceput va spun ca este foarte, foarte fain. Recunosc faptul ca sunt mare fan al artistei dar asta nu ma impiedica sa fiu obiectiv. Albumul e chiar foarte, foarte misto. Ca de fiecare data, este produs si mixat extrem de atent si plin de « surprize » faine pentru urechile antrenate. In acelasi timp e foarte melodios si foarte actual ca sound dar fara a altera stilul cu care Pink si-a cucerit fanii. Un pop de foarte buna calitate. Versuri extrem de actuale ca mesaj social sau foarte intime ca mesaje de suflet. Peste toate vine vocea perfecta a unei rebele pop. Si toate astea puse intr-o forma extrem de comerciala fara sa dea totusi senzatia ca e ceva fortat sau facut special pentru a suna comercial. Pur si simplu piesele sunt extrem de « ascultabile ». Dar hai sa le luam pe rand.

« Beautiful Trauma » e piesa care deschide albumul. Cu un refren extrem de melodios si usor cantabil, cu niste expresii licentioase inca din primele opt versuri, e piesa care da directia pe care se va merge in urmatoarele 51 de minute. Pianul Grand ne arata ca va urma un album extrem de melodios iar percutia extrem de actuala si fresh ca sound, ne spune ca urmeaza un material extrem de actual. O gramada de « fuck-uri » ne avertizeaza ca urmeaza ceva pentru care urechile mai sensibile nu sunt pregatite. Piesa insa e foarte misto si vorbeste despre o relatie intima cu suisuri si coborasuri. C-asa-i in viata.

« Revenge » e singura piesa care are un invitat. Si ce invitat are… Nimeni altul decat marele Eminem. Piesa ca sound e o combinatie intre Pink, Eminem si ceva din Lily Allen. Ca versuri e din stilul «Slim Shaddy», extrem de colorate, extrem de funny dar pline de adevar.

“Whatever You Want” e o piesa clasica Pink. Un sound asemanator cu cel de la “Sober”, piesa e despre dragoste, inimi si incercari de a face relatia sa mearga. Simpla din punct de vedere al constructiei : percutie, chitara rece, ceva synthuri si vocea Aliciei. Mai mult decat de ajuns din punctul meu de vedere.

« What About Us » e déjà extrem de cunoscuta si apreciata. Prima piesa cu mesaj social puternic pe care o intalnim pe album, aceasta are un sound extrem de actual, este un pop marca 2017. Extrem de melodios, chiar dansabil, mixabil si care erupe din boxe la refren. Piesa a devenit una dintre preferatele mele inca de la prima ascultare. Versuri ca « we are children that need to be loved » sau “we are billions of beautiful hearts”  nu au cum sa te lase rece. Este un manifest pentru libertatea de expresie, libertatea de a arata si a simti exact asa cum esti, fara bariere artificiale si fara ipocrizie sau corectitudine politica ieftina.

« But We Lost It » este o balada despre o iubire adanca, mistuitoare dar care acum s-a pierdut in monotonie fara ca cineva sa poata sa se impotriveasca. Pareri de rau, singuratate si  poate o ultima sansa de a salva ceva ce nu prea mai pare ca poate sa fie salvat. E confesiunea unei inimi care inca vrea sa lupte pentru dragoste.

« Barbies » e despre maturizare si dorul de copilarie si de siguranta oferita de casa parinteasca si de camera plina de papusi. Piesa e foarte trista si melancolica, un strigat al unui copil ramas in sufletul unui adult. O evocare a vremurilor cand noi toti stateam in camera noastra, cu picioarele sprijinite de peretii acoperiti de postere lipite cu banda adeziva care scorojea tencuiala atunci cand se dezlipea. E dorul de parintii care intrau si ne imbratisau din priviri cu dragoste si vorbe bune.

« Where We Go » e parca desprinsa din acelasi mesaj ca piesa anterioara. E despre intoarcerea acasa, la locurile unde ne simtim cel mai bine si cel mai in siguranta. Acolo unde dragostea e protejata de bratele persoanei iubite in jurul nostru. Acolo unde suntem doar noi cu cei dragi si unde nimeni si nimic nu poate sa ne raneasca.

« For Now » e o alta piesa de dragoste si pareri de rau. Artista isi face mea culpa pentru tot ce a spus si a facut pentru a alunga persoana iubita de langa ea. E o balada despre tristete, singuratate si pareri de rau. O aducere aminte a momentelor frumoase traite impreuna si nevoia de a le trai din nou.

« Secrets » e o piesa din genul « Funhouse » sau « Just Like Fire » cand vine vorba de sound. Dansabila, subtila ca si contructie, versuri destepte si interpretare desavarsita.

« Better Life » vorbeste despre nesiguranta si frustrarile care izvorasc din aceasta nesiguranta. Nesiguranta in ceea ce priveste alegerile pe care le-ar putea face persoana iubita, atras poate de o partenera mai frumoasa/tanara/bogata de lucruri mai noi/stralucitoare/la moda. O piesa despre ceea ce e real si palpabil intr-o relatie si familie comparativ cu ceea ce straluceste la orizont.

« I Am Here » e despre regasirea de sine. Despre faptul ca cel mai bun tu esti chiar tu cel din momentul acela. E despre siguranta de sine a persoanei care le-a trait si vazut pe toate. Despre curaj in fata a ceea ce poate sa iti aduca viata si despre forta interioara pe care ti-o dau toate experientele trecutului. Despre faptul ca daca ai fost déjà jos drumul nu poate merge decat in sus.

« Wild Hearts Can’t Be Broken » e piesa mea preferata de pe acest album. Cu un puternic mesaj social, foarte bine conturata din punctual de vedere al liniei melodice si a instrumentatiei, piesa e foarte faina. Chiar ma gandeam la prima ascultare (dupa ce mi-am revenit din faptul ca mi se facuse pielea de gaina pe mana) ca aceasta melodie ar putea lejer, de una singura, sa porneasca o revolutie prin tot ceea ce spune si simte Pink in ea. E strigatul de lupta si rezistenta a unei generatii incercata déjà mult prea mult de tot felul de experiemente sociale, de tot felul de metode de supraveghere si cenzura. E strigatul de lupta al celor multi si satui de privatiuni, cenzura si hotie.

« You Get My Love » e o noua piesa de dragoste si de pareri de rau exprimate prin cantec. E o recunoastere a greselilor si o confirmare a dragostei pe care artista o poarta celor dragi.

Cam asta e povestea albumului “Beautiful Trauma”. Merita cumparat, ascultat si pus pe repeat.

PINK-Ryan-Aylsworth-Main-Press

 

photo credit: www.pinkspage.com

 

CRISTI COPACIU – THE BLUES MASTER

Salut,

dig

Acum vreo doua saptamani imi scrie un prieten si imi spune ca e musai sa merg in seara aia la CLUBUL TARANULUI sa ascult ceva foarte fain. Manat de curiozitate, mi-am luat sotia de mana si am mers la concertul recomandat. Si nu mi-a parut rau. Intr-adevar am avut ce asculta si la finalul serii, cand am tras linie, pot sa spun ca senzatia de multumire era acolo pentru ca ascultasem ceva foarte, foarte fain. Mai exact, am fost martorul debutului in Bucuresti a unor muzicieni extrem de tineri dar de foarte mare perspectiva. Am ascultat un blues de foarte mare calitate si niste interpretari foarte, foarte bune.

Vedeta serii a fost fara indoiala CRISTI COPACIU si chitara lui electrica. La varsta de doar 18 ani baiatul asta este FE-NO-ME-NAL!!!! Iesit din aceeasi scoala de blues bistriteana la fel ca Alex Musat, baiatul asta a facut spectacol. Extrem de pasional, extrem de indraznet si un adevarat vrituoz al chitarei, Cristi a fost o adevarata incantare. Proaspat admis la Conservatorul din Bucuresti, sunt sigur ca vom auzi lucruri super faine despre el si astept cu nerabdare urmatoarea intalnire muzicala cu el si chitara lui.

Despre cei care l-au insotit pe scena doar lucruri frumoase. La voce ne-a incantat minunata Alexa Dragu (17 ani) care ne-a aratat ca talentul nu are varsta si mai ales ca pasiunea si frumusetea unei piese devin tangibile atunci cand cineva o canta din inima.

La percutie un la fel tanar Sebastian Paul, de o calitate fenomenala.

Cei trei „juniori” au fost supravegheati si deloc temperati de catre experimentatul bassist Gelu Gribincea.

Această prezentare necesită JavaScript.

Ca o incheiere, va recomand ca atunci cand auziti ca talentatul Cristi Copaciu este prin zona cu vreo cantare, sa nu stati pe ganduri si sa va luati si prietenii cu voi pentru ca merita, merita, merita…

ISLAND OF FREEDOM

Last week I was around Budapest and I thought I'd take a short trip to that nice city to attend a concert. I couldn't resist the temptation of watching one of my fav girls live: PINK.

As we say in Romania, I caught two rabbits at once as Pink's concert was a part of Sziget Festival's opening day and I always wanted to visit the festival so everything turned out just fine.

I arrived at the festival gates at around 2 pm, got my wristband for the day and then I crossed the bridge to enter the "Island of freedom".

The place is huge. Placed on a side of Budapest's Margit Island, during the festival the island is invaded by tens of thousands of people. Thosands of tents spread all around the camping areas and hundreds of places where to get food, beverages, clothes, etc. It
trully is an island of freedom.

Everyone was care free, everyone was smiling and everybody was extremely chill. A lot of great outdoor venues to spend the time: sport venues, board games venues, debate venues, etc.

The first show we attended was Dubioza Kolevtive's performance. The bosnian nous were really, really good and entertaining. Here's a peak of their performance: Dubioza live.

The organizers have all these crazy moments ideas every day. For the opening day they had an idea for a claping party. It turned out like this: Clapping Party or like this: Clapping Party 2.

The next performer of the day were the canadians called Billy Talent. They were fucking great. Great rock music, great vocals, excellent vibe. I loved them.

Another peek on their performance here: Billy Talent.

Everybody was waiting for the evening's main event and so a huge crowd gathered at the main stage. Pink was on everybody's lips and mind and finally, at 9:30 pm the great american star got the party started. And what a party it was! Just like fire, it all felt like an amazing roller coster ride. Bellow you can videos and links to that evening's live feeds.

Pink live
Pink live 2
Pink ending

Enjoy!

COLDPLAY LIVE! UN VIS DEVENIT REALITATE

Salut,

am inceput postul de azi cu imaginile de mai sus pentru ca asta era atmosfera pe un stadion plin cu 55.000 de oameni nerabdatori sa -si vada favoritii. Valuri si urale pe CommerzBank Arena din Frankfurt in asteptarea concertului Coldplay. Luasem biletele de zece luni si de atunci numaram zilele si orele pana in data de 1 iulie 2017. Chiar daca locurile erau undeva la cucurigu, chiar daca era o trezire la 5 dimineata, aeroport, zbor doua ore jumatate, shuttle, check in la hotel dupa vreo 3 ore de asteptare (timp in care am dat o fuga pana la stadion sa vedem cum ajungem, pe unde intram, etc), chiar daca doar 18 grade fata de 44 la Bucuresti (actually asta a fost de bine 🙂 ), chiar daca ploaie marunta si sacaitoare, putea sa cada si cerul pe mine ca tot nu ma oprea nimic sa ajung la acest concert.

Recunosc ca aruncasem un ochi, doi, trei pe YouTube si vazusem deja concertul si stiam cam ce urmeaza sa se intample dar nimic, niciun video nu m-a pregatit pentru senzatiile pe care le-am trait timp de doua ore in compania a patru baieti extraordinari si instrumentele lor muzicale. Sa spun ca a fost un vis devenit realitate e prea banal si nu atinge nici pe departe dimensiunea show-ului pus in scena de formatia britanica.

In deshidere au cantat Femme Shcmidt (o surpiza foarte placuta) si Tove Lo. Buna prestatia fetelor dar lumea fremata deja in asteptarea celor pentru care venisera la stadion.

IMG_4022

La ora 21 fix din sistemul de sonorizare (apropos, sonorizarea a fost perfecta) a rasunat vocea Mariei Callas si aria „O mio babbino caro” iar apoi pe ecran au aparut niste argentinieni care simbolizau locatia primului concert din turneul mondial inceput de cei patru fantastici in 2016. Si pe fast forward am sarit din locatie in locatie pana la Bruxelles si apoi la Gotheborg (locatia premergatoare concertului de la Frankfurt) iar de acolo am sarit la doua doamne simpatice cu steagul Germaniei, rezidente din Frankfurt si care ne-au urat bun venit in capitala financiara a Europei la concertul COLDPLAY!

Si a inceput vraja! Prima piesa a fost „A Head Full Of Dreams” care a debutat intr-o nebunie de culori si artificii, piesa numai buna sa ne ridice de pe scaune (unde oricum nu ne-am mai asezat pana la final) si sa dea tonul pentru ceea ce a urmat. Si ceea ce a urmat a fost „Yellow” prilej pentru faimoasele deja Xylobands sa se aprinda toate si sa straluceasca in culoarea galbena (normal). Un intreg stadion colorat in galben…

IMG_4035

IMG_4036

Au urmat „Every Teardrop Is A Waterfall” si „The Scientist” (una dintre piesele mele preferate). La ultima dintre cele doua piese intreg stadionul a cantat fiecare vers si a respirat si vibrat impreuna cu fiecare nota muzicala. A fost ceva magic. Dar ce a urmat a surclasat tot ceea ce se intamplase pana atunci.

IMG_4038

„God Put A Smile Upon Your Face” a ridicat nivelul si a incalzit vocile pentru una dintre cele mai faine momente ale serii pentru ca a urmat drumul spre „Paradise”. Momentul cand s-au aprins Xyloband-urile la piesa asta a fost o reverie de culori si o imagine pe care am sa o port mereu in suflet. Foarte tare ca partea finala a piesei a fost versiune remixata de Tiesto. „Paradise” era oricum una dintre piesele mele preferate dar modul cum au interpretat-o si prezentat-o in acest turneu e cea mai misto punere in scena a ei de pana acum.

IMG_4040

IMG_4064

Toate astea s-au intamplat pe scena A dar baietii doreau sa fie mai aproape de public asa ca urmatoarele piese le-au interpretat de pe scena B. A fost momentul dedicat pieselor „Always In My Head”, „Princes of China”, „Magic” si a minunatei „Everglow”.

Inapoi pe scena A si inapoi la piesele mai ritmate si la senzatii din alta lume. Ne-am intors in timp si am vibrat din nou pe acordurile superbei „Clocks”.

Show-ul a atins apoi cote incendiare trecand prin „Charlie Brown”, „Hymn For The Weekend”, „Fix You”, „Viva la vida” si „Adventure Of A Lifetime”. Spectaculos e putin spus despre ce s-a intamplat in stadion si pe scena in timpul pieselor de mai sus. Magic e cuvantul mai potrivit.

Pe „Charlie Brown”, Chris a oprit totul si ne-a rugat pe toti sa lasam telefoanele macar pentru o melodie si sa sarim toti impreuna. Ne-a promis ca ne vor filma ei ceea ce s-a si intamplat. Mai sus e filmarea cu stopul lor, mai jos e filmarea cu sariturile noastre (via contul de Instagram a trupei COLDPLAY).

Una dintre chestiile faine la acest concert este ca exista si o scena C amplasata undeva chiar in mijlocul multimii pentru o apropiere totala si experienta acustica de neuitat. Pe aceasta scena au interpretat piesele „Trouble” (inaintea fiecarui concert, pe canalele oficiale ale trupei se face un sondaj unde se voteaza o piesa care nu se afla in set list si pe care trupa sa o cante in acea seara; „Trouble” a fost aleasa serii de 1 iulie 2017), „Don’t Panic” si „Us Against The World”.

Inapoi pe scena A pentru ultima parte a magiei de sambata seara. S-a cantat „Something Just Like This” si a fost un deliciu.

Cerul s-a luminat de zeci de mii de inimi care bateau in acelasi timp, in acelasi ritm, cu aceeasi speranta in dragoste, pace si unitate. „A Sky Full Of Stars” a fost o simfonie de culoare, de trairi si de emotie. A fost un moment de unitate in fata tuturor problemelor care chinuie lumea moderna in acest moment.

Visul s-a incheiat cu o versiune extinsa a piesei „Up&Up” si cu promisiune pe care mi-am facut-o ca de fiecare data cand voi avea ocazia voi merge cu toata increderea si speranta la show-urile Coldplay.

Am trait cel mai frumos moment muzical din viata mea alaturi de cea mai speciala persoana din viata mea. Va recomand cu toata dragostea sa nu-i ratati pe cei de la Coldplay atunci cand aveti ocazia chiar daca poate sa insemne un mic sacrificiu financiar dar implinirea sufleteasca o sa fie de nepretuit.

Pentru informatii despre turneul lor, despre trupa, despre tot ce inseamna COLDPLAY, va invit pe pagina lor oficiala: coldplay.com.