ARTIȘTII ȘI SOCIETATEA

Salut, Am ales pentru azi un subiect pe care îl gândesc de ceva vreme. Pentru început vreau să spun clar că îmi plac artiștii care au un plan clar în ceea ce privește cariera lor. Îmi plac artiștii care împreună cu staff-ul lor își analizează și pregătesc pașii din carieră întocmai unui plan de afacere. … Continuă lectura ARTIȘTII ȘI SOCIETATEA

ARTIȘTII, BANII, COVERURILE ȘI MULȚIMEA

Salut, mare vânzoleală ieri și azi cu privire la afirmațiile făcute de Tudor Chirilă în cadrul emisiunii „Vocea României” de vineri seară. Pe scurt, Chirilă s-a legat de două concurente, ambele soliste în aceeași trupă de coveruri, pentru faptul că interpretează doar coveruri și nu încearcă să și compună piese proprii. Monologul nu a fost … Continuă lectura ARTIȘTII, BANII, COVERURILE ȘI MULȚIMEA

CE, DE CE, CÂT TREBUIE SĂ ÎNDURE UN ARTIST?

Salut! Săptămâna aceasta s-a tot discutat intens despre gestul celor de la Carla*s Dreams de a întrerupe un concert la Târgoviște. Știrea inițială a fost că solistul trupei s-a enervat când un spectator a aruncat cu bani pe scenă ca și cum s-ar fi aflat la o cântare de lăutari sau maneliști. Ulterior, membrii trupei … Continuă lectura CE, DE CE, CÂT TREBUIE SĂ ÎNDURE UN ARTIST?

DESPRE LAȘITATE

Industria (să-i zicem așa deși este mai mult un talcioc) muzicală din România este una plină de lași care pentru 10 lei în plus sunt în stare să vândă și să promoveze orice mizerie. Azi nu am să scriu despre calitatea pieselor care se aud pe toate canalele media (m-am plictisit deja) ci am să … Continuă lectura DESPRE LAȘITATE

DE CE MERGEM LA CONCERTE?

M-am întâlnit zilele trecute cu un prieten bun. Omul mai rock de felul său, mare fan de chestii care implică sută la sută instrumente adevărate. Băiatul e umblat prin lume, bine spălat și pe corp și la gură și de fiecare dată când a prins ocazia nu a ratat concertele aflate în arealul geografic în … Continuă lectura DE CE MERGEM LA CONCERTE?

POPORUL, SPORTIVII, SIA ȘI RIHANNA PFUUAAI OLIMPIADA

Știu că blogul e despre muzică dar vă avertizez din start că postul ăsta e și despre sport. Dacă mă gândesc mai bine e despre muzica din noi, despre societatea românească, despre noi ca popor. S-au legat mai multe în ultimele săptămâni, din mai multe domenii dar care mi se pare că spun multe despre … Continuă lectura POPORUL, SPORTIVII, SIA ȘI RIHANNA PFUUAAI OLIMPIADA

LANSARE ALBUM DAN HELCIUG

Salutare, ca tot e perioada concertelor si a lansarilor de albume am sa scriu azi despre un eveniment petrecut acum doua saptamani, eveniment la care am participat cu bucurie. Am primit cu placere invitatia de a participa la avanpremiera concertului de lansare a noului album semnat DAN HELCIUG. Un concert intre prieteni, un concert in … Continuă lectura LANSARE ALBUM DAN HELCIUG

THESE ARE THE DAYS OF OUR LIVES

Salutare, Am sa incep postul de azi cu o poveste.  Cand eram mai mic, prin anii 90, la inceputul lor mai exact, unul dintre prietenii care aveau video avea pe una dintre casetele minune si magicul concert de pe Wembley al celor de la Queen. A fost primul mare concert pe care l-am vazut. L-am … Continuă lectura THESE ARE THE DAYS OF OUR LIVES

CINE CANTA PE BILET?

Salut, Diseara e concertul Queen+ Adam Lambert asa ca am sa fiu foarte scurt pentru ca ma grabesc spre locatie (impresii o sa aflati zilele urmatoare). Am tot citit in ultimele saptamani, mai des ca in alte dati, o gramada de articole in care diversi (unii avizati altii mai putin) isi dadeau cu parerea despre … Continuă lectura CINE CANTA PE BILET?

CE-AM MAI ASCULTAT ÎN ULTIMA VREME – MARTIE 2016

Salutare dragilor, nu știu voi ce-ați mai făcut, ce-ați mai ascultat dar eu știu sigur despre ce o să scriu azi. Nu avem interviuri săptămâna asta drept urmare haideți să ciulim urechile și să descoperim ce au mai încărcat pe YouTube minunatele case de discuri și fabuloasele case de producție muzicală din România. Încep abrupt … Continuă lectura CE-AM MAI ASCULTAT ÎN ULTIMA VREME – MARTIE 2016